Eternităţi de o zi: Schimbarea la faţă a lui Traian Băsescu

Vom şti, foarte curând, cine va fi preşedintele României pentru viitorii cinci ani. Traian Băsescu se arată încrezător în steaua sa, chiar dacă ultimele sondaje de opinie îi sunt defavorabile. Dar nu asta surprinde, în aceste zile, ci totala schimbare la faţă a preşedintelui în exerciţiu.

Întâi de toate, încearcă să acrediteze ideea că numai televiziunile „mogulilor” i-ar strica imaginea în ochii populaţiei. Total fals. Imaginea i-a fost iremediabil stricată de prestaţia lamentabilă a reprezentanţilor partidului care-l sprijină în actualele alegeri. Grobieni, puşi într-una pe harţag, incapabili să demostreze ceva, strigând şi întrerupându-i pe ceilalţi, refuzând să răspundă punctual la întrebări, pedeliştii au dat impresia unei galerii scelerate, de la care nu ai cum să te aştepţi la un dialog civilizat.

Apoi, însuşi şeful statului s-a plasat într-o poziţie cel puţin ingrată. Bântuie doar pe la B1 TV, televiziunea „mogulului bun”, şi, mai nou, pe la OTV, prilej pentru Mircea Dinescu de a-l declara un Ogică al politicii noastre. Mai mult, Traian Băsescu pare pus pe confesiuni, transformate în bârfe jalnice la adresa adversarilor săi de ieri şi de azi, fie că ei se numesc Adrian Năstase, Dinu Patriciu, Sorin Roşca Stănescu sau Ludovic Orban, niciunul dintre ei – culmea! – nefiindu-i adversar direct în acest moment pentru fotoliul de la Cotroceni.

S-a schimbat şi ipostaza în care doreşte să se prezinte Traian Băsescu. A ales formula „singur împotriva tuturor”, dar nu poate – de fapt nu vrea pentru că nu.-i convine – să spună de ce a ajuns într-o asemnenea poziţie. Aşa că înceracă să stârnească sentimente de compasiune, jeluindu-se necontenit. El, care e unicul reprezentant al poporului, singurul care ştie ce-şi doreşte acesta cu adevărat şi în ce moment anume, este, iată, respins de clasa politică din care (vrea – nu vrea) face parte. Aşa că îl gratulează pe Klaus Johannis, deşi ştie bine că acesta nu se va lăsa vreodată înşelat de falsele sale regrete tardive.

Se plânge că nu a cerut şi anularea imunităţilor aleşilor, că Legea lustraţiei (care, de fapt, i-ar fi interzis că candideze la postul de preşedinte al ţării) n-a ajuns nici până acum să fie aplicată, seplânge că i se înscenează lovirea unui copil, pe care, în prima clipă, a acceptat că ar fi fost posibilă, invocând apoi ridicolul argument al lipsei de ochelari, deşi ştia bine, măcar din auzite – că doar n-o avea şi proteză auditivă, uitată şi aceea acasă – despre ce a fost vorba.

Imaginea lui de bărbat stăpân pe sine, dezinvolt şi plin de plăcerea luptei s-a deteriorat grav, ba chiar s-a modificat de-a binelea. A ajuns să arunce cu acuze până şi asupra celor care l-au sprijinit, ba i-au sprijinit şi fiica, cum s-a întâmplat cu Monica Iaboc Ridzi. N-o mai scoate la vedere nici pe marea sa febleţe, Elena Udrea, ceea ce dovedeşte că bărbatul din el s-a transformat într-un cerşetor de mandate prezidenţiale. Chiar şi pe Adriana Săftoiu, care i-a stat alături atâta vreme, a denunţat-o că şi-ar fi impus soţul într-un post înalt, de parcă preşedintele unei ţări ar trebui să răspundă fără crâcnire nazurilor unei subalterne.

Se vede limpede că nu este un om care să ştie să piardă, dar mai ales să o facă şi cu demnitate. Demonstrează că legea nu înseamnă nimic pentru el şi că prezenţa lui Vasile Blaga la conducerea MAI este vitală pentru propria-i candidatură, aşa cum prevedea, cu două luni înainte, Dan Nica.

De-a lungul a cinci ani de mandat, mai nimic din ceea ce a fost Traian Băsescu, atunci când a fost votat de majoritatea românilor veniţi la urne în 2004, n-a mai rămas. Totul s-a dovedit a fi promisiune ieftină, de conjunctură, sau, şi mai grav, minciună. Nici măcar celebru-i hăhăit nu se mai aude acum cu intensitatea de odinioară. Are, desigur, multe pe conştiinţă, iar petele din biografia sa au sporit, ca număr şi gravitate, exponenţial în ultima vreme.

Îl cred în stare să nu participe nici la ceremonia prin care va fi înlocuit din funcţie de actualul său adversar. Ne vor rămâne în amintire doar imaginile lui cu paharul în mână, geamparalele jucate în plină noapte şi tristeţea nesfârşită a soţiei sale, pusă permanent în situaţii jenante.
Un preşedinte care acceptă să i se dedice manele de susţinere electorală nu mai poate fi unul al tuturor românilor, ci numai al acelora de o teapă cu el.

Horaţiu Vlăsceanu