“Impresie, Răsărit de soare”

Impresionismul a apărut la Paris în deceniul 7 al secolului XIX, aproximativ în jurul anului 1867. Catalogată drept o npuă artă, în care un grup de artişti s-au reunit sub impulsul creator de a exprima realitatea aşa cum apărea ea simţurilor şi sensibilităţii lor. Astfel, impresia artistului despre lumea înconjurătoare cu ajutorul culorii şi a luminii create prin culoare, a devenit motivul principal în exprimarea lor plastică.

Între impresie şi stampa japoneză
Titulatura de “Impresionism” a fost dat acestui stil artistic de titlul tabloului lui Claude Monet – “Impresie-Răsărit de soare”. Acest tablou a fost expus la Paris în 15 Aprilie 1874, într-o expoziţie organizată de Societatea Anonimă de pictori, sculptori si gravori, din care făceau parte Camille Pissarro, Claude Monet, Alfred Sisley, Edgar Degas, Pierre-Auguste Renoir, Paul Cezanne, Berthe Morisot, care au lucrat împreună, s-au influenţat reciproc şi au expus cu toţii independent şi în afara principiilor academiste. Aceştia, amprentaţi de Stampa Japoneză din perioada Edo (1603-1867), doreau să surprindă în tablourile lor, clipa plină de viaţă şi lumină, care trece şi se pierde, ca într-un joc al splendorii efemerului.

Impresii în Salonul Refuzaţilor
Stilul lor era contrar standardelor Academiei de Arte Frumoase din Franţa, cea care dicta, într-un aneme fel conţinutul picturilor (subiecte istorice, teme religioase, portrete) şi chiar tehnica folosită: culori sobre, conservatoare, imagini rafinate care reflectă realitatea, redate prin linii exacte şi culori brute, neamestecate. Impresioniştii au folosit acorduri de culoare prin contraste sau amestecuri optice şi au reuşit să redea prin tuşe aşezate în direcţii diferite impresia de vibraţie, de viaţă. Apa este în mişcare, frunzişul copacilor în acord cu adierea vântului, toate transformate de lumina de la diferite ore ale zilei. Tablourile Impresioniştilor, în mare majoritate peisaje, impresionează prin luminozitate, prospeţime, vitalitate, optimism şi ataşament faţă de viaţă.

Academia Franceza de Arte Frumoase organiza anual Salonul Oficial şi tot ea hotăra care pictori urmau să fie expuşi. Academia a exclus în fiecare an pictura Impresionistă. Napoleon al III-lea a îngăduit înfiinţarea Salonului Refuzaţilor unde au expus Manet, Pissarro, Degas, Berthe Morisot, Sisley, Monet, până în 1874. Colecţionarul şi comerciantul Durand-Ruel, care cumpărase până atunci lucrarile lor, pentru că nu reuşea să le vândă, organizează între 15 Aprilie şi 15 Mai, la saloanele Nadar, o expoziţie care a provocat scandal prin noutatea subiectelor, tratate într-o tehnică nouă şi într-un limbaj plastic diferit de tot ceea ce se făcuse până atunci.

Dacă la un moment dat unii dintre Impresionişti au început să fie apreciaţi, Salonul Oficial continua să refuze expunerea lucrărilor lor. O dată cu moartea lui Camille Pissarro în 1903, Impresionismul a fost recunoscut ca cel mai important curent artistic, ce a revoluţionat pictura franceză şi arta de atunci incoace. De fapt, Impresionismul este mai mult decât o tehnică, este o stare de spirit care se regăseşte şi în prezent în arta sub toate formele ei. (V.R.)