Diana Maloş, omorâtă cu premeditare
Ziarul Atac, 30 martie 2009, Ora 19:50 | 278 afisari
- Tweet
- |
- Comenteaza (27)
Procuratura va trebui să o scoată la capăt. Cu toţii ne-am dat seama de felul în care sunt învârtite legile prin Suceava. La data de 25 martie a.c., Adina Paicu a înaintat plângere împotriva rezoluţiei emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. Acum, procurorii trebuie ori să-şi dea acceptul cum că în acest caz extrem de controversat avem de-a face cu un criminal şi, implicit, să dea credit celor precizate de mama victimei, alături de avocatul Tonel Pop, ori oamenii legii vor merge până în pânzele albe cu acea soluţionare pripită, susţinând în continuare că argumentele sinuciderii aduse în rezoluţie sunt cele reale.
„Scrisoarea mea”
Adina Paicu a declarat: „Învederez faptul că biletul reprodus în rezoluţie ca şi bilet de adio - „scrisoarea mea” - nu are acelaşi conţinut ca acela pe care l-am predat organelor de poliţie, iar în acest sens solicit o nouă expertiză a acestuia prin comparaţie şi cu alte documente care au fost scrise indubitabil de către Diana Maloş”. Adina Paicu ne-a mărturisit faptul că rândurile pe care procurorii le-au numit în rezoluţie ca fiind biletul de adio lăsat de Diana Maloş nu este cel real. Ea însăşi a înmânat scrisoarea poliţiştilor judiciari şi, spre mirarea ei, a constatat că se „practică” falsuri la nivel oficial. „Nu este acesta biletul scris de fata mea. Nu ştiu de unde procurorii au obţinut o altă scrisoare. Mai mult, până să mi se înmâneze rezoluţia emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, eu nu citisem niciodată aceste rânduri. În acest sens o să solicit expertiza grafologică prin compararea scrisului din respectivul bilet cu alte documente de care sunt sigură că au fost scrise de Diana. Specialistul grafolog va demonstra că nu sunt nebună, aşa cum spun unii. Va putea observa şi dacă a fost scris sub presiune, căci nu exclud ideea ca Dianei să i se fi impus să scrie acele rânduri”, a mai adăugat Adina Paicu.
Reamintim că adevăratul bilet de adio reprezintă câteva rânduri pe una din paginile jurnalului personal al Dianei, rânduri care au fost scrise cu o săptămână înainte de decesul ei, citite ulterior atât de Adina Paicu, cât şi de Roxana şi alţi martori în prezenţa cărora se poate demonstra faptul că nu coincid cu cele redactate în rezoluţie. „În momentul în care am citit rezoluţia emisă nu mi-a venit să cred ce citesc. Mai mult, abia în acel moment mi-am amintit că în primele zile după moartea Dianei, poliţiştii au venit la mine şi mi-au cerut, în mod repetat şi uşor agresiv, un anume bilet de adio. De unde ştiau ei de existenţa unui asemenea bilet? Ridicarea acestui semn de întrebare nu mă face decât să mă gândesc la faptul că s-a creat cu premeditare un context în care să apară la dosar un bilet de adio pentru a se justifica o aşa-zisă sinucidere”, ne-a mai mărturisit mama Dianei.
Se pare că reanchetarea cazului vine ca o ploaie rece de vară. Încet, încet ies la iveală adevăratele hibe. Lacunele cu care se confruntă justiţia sunt tragice. Conform declaraţiei oferite de Adina Paicu deducem faptul că este posibil să avem de-a face cu o crimă cu premeditare, victima fiind obligată să scrie acele rânduri după dictare, pentru ca asasinii să se ascundă în spatele unei aşa-zise sinucideri. Căci un bilet de adio , în mod normal, ar reprezenta o dovadă evidentă. În biletul de adio relatat în rezoluţia Parchetului, Diana ar incrimina-o pe mama sa, Adina Paicu, fapt total nejustificabil, căci, conform declaraţiilor mai multor persoane, erau în relaţii foarte bune, de genul mamă-fiică, cu bunele şi relele oricărei familii. Pe de altă parte, „piosul şi credinciosul” om pe care îl iubeşte ca pe ochii din cap, Bogdan, deşi ştia că o înşală cu cea mai bună prietenă, face parte din lista persoanelor de care îi este greu să se desprindă şi pe care „îl iubea enorm”.
Unicredit Ţiriac Bank
Cont: PAICU ADINA ELEONORA
RO83 BACX 0000005518318250
Având în vedere că Adina Paicu este hotărâtă să lupte până la capăt pentru a găsi criminalii, mama victimei îi roagă pe cei care îi susţin convingerile să o ajute în demersul juridic extrem de costisitor la care anchetatorii speră să nu deţină fondurile necesare unei investigaţii îndelungate. De aceea le va rămâne recunoscătoare, oricărui fel de ajutor şi cu acceptul celor care o vor ajuta le vor face publice şi numele în cazul în care aceştia doresc.
Editoriale
-
Cine numără ouăle gardienilor?
de Mihai Ghezea
Şoc! Justiţia românească şi-a luat inima în dinţi şi a aruncat pe piaţă, acum la sfârşit de gerar - început de făurar, două bombe de mare calibru: Vîntu şi Năstase ar putea fi colegi de celulă. După cum ştiţi, ambii s-au ales cu câte o sentinţă ce prevede „c ...[continuare]
Comentarii
Adauga un comentariuDreptate, 2 aprilie 2009 05:51
Ce facea oare cel Boboc Caralin in 11.12 , ziua cand a fost gasita in Suceava ? A tare suspect . Cum de a disparut acel Boboc Catalin din hi5 Dianei , cand cei de la Otv au spus unde poate fi gasit.Era acolo , iar cand au intrat mai tarziu era sters din lista ei de prieteni. E ciudat . Iar cel care are acces acum la hi5 Dianei si clar parola , are multe de ascuns . Poate chiar Diana a fost torturata sa spuna parola ei . Mai e clar , nu voraiam sa spun , dar a avut o moarte graoznica , probabil intai umilita , pusa sa merga in genunchi , de ceeea e julita acoloo , iar pe urma torturata . De acolo are degetele asa vinete prinse undeva , sau i s-a pus in spatele urechii soc electric , care a cauzat moartea .
Cum de apare Alexandra la Bogdan , chiar in acea dimineata cand se presupune cand Diana a murit ? Cine merga la ora 5 dimineata la cineva , chiar daca ar fi iubit sa faca sex ? Nu cumva a mers dupa ce au terminat treaba cu Diana ?
Er fi antologic pentru sinucideri ca cineva care face sex de buna voie ca pe urma sa-si puna capat singur . Aici se cunoaste faptul ca cine face sex e intr-o stare emotionala positiva , bine dispusa , altfel ca atunci cand se gandeste la suicid . M-am documentat . Exista lucrari in dominiu . Am facut acest lucra ca m-a intrebam cum e posibil sa fie dispusa sa faca sex iar , pe urma sa recurga la un gest contrat acelor trairi . Doar cand e vioal , iar femeia se sinucide ca urmare a celor intamplate , se poate gasi sperma . Dar atunci e un viol , si pe langa viol se mai aduaga si faptele care au ca motiv constrangerea victimei de a se sinucide .
E atat de stupid cand te gandesti ca acele jeguri de criminali , gunoaie , care in societate nu ai nici o valoare , atang cuvintele noastre cu ale lor in acest blog . Poate acum cuvintele mele stat deasupra ale celor scrise de un retardat mintal . Dar acum cred ca gresesc ca acea fiinta nu prea poate se scrie . E un compliment sa ii spun fiinta . In mitologia asiatica , ce precadere in taoism , anumite objecte au e mai mare valoare decat astel de gunoaie mizerabile .
Valy, 31 martie 2009 23:01
Ba prostule pe cine morti mari faci u tarfa ba`i astha ..handicapatule toti ar trebui sa le ajutam pe adina shi pe roxxana sa ii descopere pe criminali dianei crima astha nu trebuie sa ramana asa trebuie sa ii descopere pe criminali shi sa ii omoare cum au facuto iei cu sarmana de diana Care o mai injura pe Adyna shi pe Roxana sunt cei mai prosti shi dumnezeu nu o sa lasa lucrurirle asa o sa vedeti voi ;)...Diana o sa faca drptate shi dumnezeu shi toti cei care le judeca voi plati voi fi judecati;...
guritza, 31 martie 2009 17:31
Puteti sa comentati sau sa va spune`ti parerea pe chatul dedicat Dianei www.dianamalos.lx.ro
elena, 31 martie 2009 16:18
gabi pun pariu ca nu ai copii...si daca ai,nu ii cresti tu!!!am dreptate????Iti zic eu ca o mama adevarata nu ar condamna-o pe Adina pt faptul ca vrea sa afle adevarul despre moartea fiicei ei.Si mai cred ca voi care judecati aceasta femeie aveti serioase probleme in viata personala dar nu le vedeti pt ca sunteti prea ocupati in a judeca pe altii!!!!Sa presupunem ca maine v-ar muri o persoana f apropiata inimii voastre,v-ar incalzi sufletul daca v-as pune eu o mie de euro in contul vostru?v-ar trece supararea si ati chefui de drag???????Apropo, se apropie pastele,macar abtineti-va de la astfel de comentarii rautacioase!!..ce ziceti??puteti???
GoGo, 31 martie 2009 15:56
Cu cine sete bogdan la turnul Eiffel?
cozonac, 31 martie 2009 15:37
care e problema ta si altora daca mama cauta sa se convinga daca a fost crima sau sinucidere???????? ce te deranjeaza ca o mama care are fata moarta cauta adevarul? tu stii ca fata aia a fost inmormintata ca un caine ca nu au lasat-o in biserica ????!!!! crae mama ar avea odihna sa pateasca asa ceva? vad pe unii pe aici tare ingrijorati ca Adina nu se lasa hmmm ciudati oameni sau foarte infricosati ca nu se inchide cazul asta mai repede cu sinucidere,tocmai de aia nu mai cred nici eu,cu toate ca la inceput eram si eu convins ca sa sinucis,dar de la o vreme tot apar atitea dovezi ca acum sunt convins ca e crima,si cind ii mai vad si pe disperatii astia pe aici care sunt impotriva anchetei parca si mai mult ma conving ca a fost ucisa Diana
GABI, 31 martie 2009 15:16
Ce nu lasati fata sa se odihneasca macar acum ca atunci cind era in viata ,nu a putut,si din cauza vietii de familie,si din cauza anturajului in care intrase.Daca ar fi omorit-o cineva cum o urca in copac ,fata a incercat de mai multe ori sa se sinucida,probabil s-a descurajat de viata,de prieteni si de familie.Daca ea a hotarit asta de ce nu o lasati sa se odihneasca ,iar maicasa stie foarte bine ca asta este adevarul dar este mai comod sa umbli pe la ziare siteleviziuni de 2 bani si sa -ti dai contul in care sa-ti intre niste bani de la niste oameni care nu o cunosc.Daca sintem atit de buni la suflet sa dam banii la un camin de batrini,sau orfelinat nu la una care si-a demascat copilul in fata tarii cum traia,cum bea si cum umbla prin cluburi si baruri noaptea.
cineva, 31 martie 2009 14:27
De ce nu se cauta un copac asemanator in zona, aceasi specia, la fel de inalt si cu prima increngatura la acelasi inaltime si sa se faca experiemntul cu o fata de inaltimea si greutatea dianei? Sa vedem ce fata se poate urc la o asemea inaltime si cum ii arat aparul daca reuseste?
Exista fotografii ale copacului, exista masuratori...care e problema?
De ce nu sunt luati toti suspectii si pusi la detectorul de minciuni? Se va vedea clar cine minte.
De ce nu se investigheaza spusele martorei care a vazut-o pe diana cu doi barbati care trageau de ea? De ce ea si-a retras acuzatia, pe ce motiv? Ar trebui pusa si ea la detectorul de minciuni sa se vada daca nu cumva minte cand isi retrage acuzatia ulterior.
zuzu , 31 martie 2009 12:41
probabil o fi zis <pana se spala rufele ma sinucid un pic iar pe urma le intind>in suceava se intimpla lucruri grave/ iar cei ce le savirsesc au parte de tot ajutorul politiei si procuraturii/ cei ce aveti posibilitatea sa o ajutati pe adina faceti-o/ nici o fica nu se sinucide pentru ca s-a certat cu mama ei/ lucrurile astea se intimpla frecvent /e conflictul dintre generatii.
Gabriela, 31 martie 2009 12:38
Ma doare sufletul cand vad chipul acestei copile ! Nu stiu ce s/a intamplat cu ea, nu stiu ce sa mai cred. Dar daca cu adevarat sunt indicii ca a fost omorata, ce suflet pot avea acei oameni ai legii si cum pot sa ascunda adevarul ? ei nu au copiiI?
p.s. pt.aceea din dv. care o atacati pe mama fetei, pe Adina. Nu e bine ce faceti. Nu avem dreptul moral sa jignim o femeie indurerata. O mama care si/a pierdut copilul. Nu e durere mai mare in lumea asta ! Nu e drept. E usor sa acuzi,sa judeci. Cei care aveti copii si mai ales femeile care va credeti fara pata, mai bine scuipati in san si spuneti <<Doamne fereste>>.
Pt. ADINA. CURAJ Lupta pt.fata ta, afla adevarul. Toata stima. Dumnezeu sa/ti ajute, sa/ti dea putere multa.
OGICA, 31 martie 2009 12:26
CAM TIRZIU VA-TI DAT SEAMA .MAMA FETEI NU TREBUIA LASATA PE MINA ACELEI MAIMUTE DE OTV CARE FACE EMISIUNEA TE FAC VEDETA SI NU TREBUIA NESUPRAVEGHEATA,SCENA MODEI E PLINA DE CURVE .
Viviana, 31 martie 2009 11:53
ei care o vad vinovata pe mama Dianei,sunt sigur din gasca acestui interlop nenorocit care o dadea pe Diana si pe Alexandra si pe Andreea la produs,iar in cazul in care fata asta sar fi sinucis ar fi facut-o ca il iubea pe Bogdan si la prins cu Alexandra,iar in momentul cind Bogdan a sunat-o sa ii zica de Catalin ia zis ca o sa regrete si ia zis ADIO (asta a sustinut Bogdan la OTV ) deci daca a luat decizia sa se omoare a facut-o din cauza lui Bogdan,ce treaba avea mama ei??iar mama ei o mai controla ca orice mama,dar ca orice copil o mintea ba ca e la o colega ,ba ca e pe nu stiu unde,si cind la mirosit pe Bogdan ce poama e de sa lasat si de scoala din cauza lui,normal ca isi dorea ca fica ei sa gaseasca alt baiat mai cu capul pe umeri,asa cum parea Catalin. Astfel de probleme se intimpla in mii de familii din lume ,si nu mai fuge nimeni intrun copac sa se spinzure. Dar noi stim ,majoritatea, ca fata asta a fost omorita,si Bogdan nu e strain,ca doar trebuia sa incaseze niste bani pe urma ei,dar adevarul va iesi la lumina curind si o sa ii vedem pe faptasi la zdup sunt convinsa,Dumnezeu nu doarme. Adina sa nu te lasi sa continui sa faci toate eforturile din lume sa ii prinzi pe ucigasi,aa si sa nu uitam stimati comentatori carcotasi,ca daca era Adina de vina accepta de la inceput ca e sinucidere si numai facea atita tam-tam,dar simturile ei de mama a mirosit adevarul si se lupta pentru el si acest lucru e de apreciat
vivi, 31 martie 2009 11:18
din cauza multora ca voi exista alde Besa si Halaicu.daca ati fi cerebrali si nu pupincuristi ati tine cu adevarul sau poate esti una din tarfele din patul lui Halaicu?Ai fi putut tu sau copilul tau sa pateasca la fel si nu stiu cum ai fi gandit.De asta nu avem JUSTITIE in tara ca sunt multi ca tine.ADINA AI PUTEREA SA MERGI PANA LA CAPAT.NU POT FI TOLERATE LICHELE CA JUSTITIARII DIN SUCEAVA.
ducu, 31 martie 2009 11:05
Cand au fost facute aceste poze cu bogdan si aceea fata andreea? Este incredibil daca el a reusit sa treaca asa de repede peste moartea dianei si sa aiba deja o alta prietena!!!!
Justitiarul, 31 martie 2009 11:01
Imi pare rau de biata fata,Diana,dar vinovatul moral pt. crima/sinuciderea Dianei este Adina!Cum sa-ti lasi fata sa haladuiasca noptile ba prin baruri,ba pela Bogdan,ba cu Catalin,ba la mare,ba la OTV(tot noptile)fara ca tu,ca mama sa intervii?Si sa nu-mi spuneti ca daca exista o legatura puternica mama-fiica nu gasesti o cale sa-ti indrumi copilul pecalea cea buna si nu sa alerge dupa bani!Si iarasi:de ce nu cere deshumarea Dianei si reanalizarea cadavrului?Cat mai asteapta?Pana cand nu se va mai putea analiza nimic la IML?
kata, 31 martie 2009 10:41
Auzi cine esti tu sa judeci, mai catalina? Indiferent unde a lucrat Adina Paicu, a stiut cineva sigur cea fost an casa lor? Asa gura lumi vorbeste multe, dar cate sant adevarate? Cine esti tu, sa dai un verdict an cazul Adinei Paicu? De ce vrei sai faci rau Adinei ? Ai ceva de castigat daca faci varza aceasta fam? Vorbe, iarasi vorbe, veniti cu tot felul de comentarii, la adresa Adinei, dar aici an material se discuta, despre Diana, vad ca ancurcati tare borcanele. Mai Pierre dute la culcare si lasa-ne, esti penibil[a], habar nu ai cu ce se mananca acest caz, stai naiba an banca ta, cine ati da dreptul sa jignesti o pers? Daca esti din anturajul lui Bogdan e clar, ce ati ati este ciuda, ca se va descoperi adevarul mai pierre? Si e posibil sa cazi si tu? Mult succes ADINA PAICU, nu asa an ciuda jegosilor sa mergeti mai departe d-na.BAFTA, ADINA.
MIHAI, 31 martie 2009 09:58
Bai fratilor mai terminati cu Diana asta ca ne-ati innebunit asta e Dumnezeu SA O IERTE.
dana, 31 martie 2009 09:57
Dumnezeu va face lumina in acest caz!!! Criminalii o sa plateasca, fiti fara grija,dar ar fi bine sa nu o mai judecati pe mama.Cum sa fie ea acuzata de moarte fetei?
Rusine la aceea ce cred asta.Aceste persoane nu merita sa fie parinti,iar daca sunt sa se puna in locul Adinei. Ei ce ar face? Ar sta linistiti cu asemebea verdict?
Lupta Adina si sa nu te lasi!!!!
CATALINA, 31 martie 2009 09:30
DIN DISCUTIILE CU LUMEA DIN ORAS CU CARE A LUCRAT LA PAZA,BINGO,DEPOZIT, EA NU ERA INTERSATA DE COPII CI DE RACOLAREA DE BARBATI.FATA TREBUIA SA CAUTE BANI SA PLATEASCA ASOCIATIA PT A NU FI SCOASE DIN CASA.PACAT DE FRUMUSETEA SI TINERETEA EI.MACAR DE ASTA MICA DACA AR AVEA GRIJA,DAR NU CRED FIINDCA EA A DAT DE GUSTUL BANILOR NEMUNCITI,SI CRED CA INVENTEAZA TOT FELUL DE POVESTI PT A PRIMI BANI.CU CE AU URCAT FATA IN COPAC CU SCRIPETELE.FATA NU MAI SUPORTA UMILINTELE LA CARE A SUPUS-O MASA SI SI-A LUAT ZILELE.
Atacul, 31 martie 2009 08:50
va dati de gol mai hienelor!!cu gashca voastra de sucheve.
doina, 31 martie 2009 07:46
am urmarit acest caz
am plins foarte mult pentru tineretea si frumusetea deosebita a acestei fete.era de-o frumusete angelica.pacat,dar consider ca prima vinovata este mama ei care dupa cite am auzit pe la emisiuni si am citit in ziare .trebuia sa-i controleze prietenii ,pe ea ,nu s-o lase prada himerelor.prima vinovata este mama ei deoarece a lasat-o singura impotriva a tot ce este mai rau,deci si pe ea trebuie s-o traga lege la raspundere pe linga nemernicii de criminali care nu merita decit inchisoarea pe viata.
ANDREI , 31 martie 2009 07:38
ESTI UCIGASUL?
SUNT PE URMELE TALE!
vasu, 31 martie 2009 03:05
Mai pierre de ce o suji aiurea ? Esti cumva militian de suceava ? Succes in continuarea anchetei ,nu te da batuta Adina ,Dumnezeu sa-ti ajute si sa te aiba-n paza !!!!
irina din ploiesti, 31 martie 2009 01:46
mai baiatule ai probleme grave ,fugi la doctor ,sau esti vreunul care nu esti strain de moartea aceste fete,pai ce vina au ziaristi ca Adina mama Dianei doreste sa fie ajutata sa continue ancheta? ti-a bagat cineva mana in buzunar??? daca vrei dai,daca nu,nu ce este cu tine de esti asa surescitat..doame ce oameni felicitari Atac ca nu lasa justitia suceveana sa isi bata joc de oameni si ne arata tuturor mersul acestei anchete care tine toata tara cu suletul la gura si speram sa fie prinsi pina la urma criminalii si sa nu scape nepedepsiti..multe urari de bine si sincere regrete mamei Dianei si sa nu se lase
Andreea G., 31 martie 2009 01:46
Si cam cui crezi tu ca vor da socoteala, mai Pierre??
Poate tzie??
Aaaahahahahaaaa :D
Hai ca esti comic rau. Sau comica?
Inca nu stim cine esti... sau: inca nu stim cine esti????
pierre, 31 martie 2009 01:21
Hotilor! Sunteti hoti la drumul mare promovand acel cont al unei tarfe din Suceava! Incetati odata cu aceasta obraznicie, veti da socoteala intr-o zi ce ati facut cu acesti bani!
Minciuni sfruntate.
guritza, 30 martie 2009 23:37
Chatu dedicat in memoria Dianei Malos www.dianamalos.lx.ro.Nu m-ai au rost comentariile am ajuns sa ne facem cruce de justitia din Romania si ce sa m-ai vb de oameni de rautatea lor fatza de aceasta fata tanara din randul nostru in care se arunca chiar daca ea nu m-ai este printre noi...Am uitat sa fim oameni in primu rand ce sa m-ai zis de altele ..... a si nu ajunge ca aruncati in Diana aruncati si in familia ei acuma ca sunt jos calcati in picioare...Nu uitati ca roata e rotunda si Dumnezeu ne vede....
Adauga comentariu