A mâncat prea mult înainte să ia Furadanul

Ziarul Atac, 30 iulie 2010, Ora 18:23 | 87 afisari

A mâncat prea mult înainte să ia Furadanul

Aceasta este cocluzia anchetatorilor, cei care doresc să facă lumină în acest caz. Concentraţia Furadanului a fost mare, dar nu se poate vorbi de o substanţă pură, au declarat srse judiciare.

“Furadanul în stare pură este o substanţă solidă. În agricultură este folosit în soluţie. Soluţia se realizează prin dizolvarea Furadanului solid într-un solvent. Soluţia obţinută poate avea o concentraţie mare, să zicem 90%, dar niciodată sută la sută ca substanţa pură”, au precizat experţi din cadrul anchetatorilor

Mădălina Manole a înghiţit o cantitate de 400 mililitri de Furadan de concentraţie ridicată. Anchetatorii nu au stabilit încă gradul de concentraţie al soluţiei, ei susţinând însă că artista mâncase mult înainte să înghită substanţa.

“Concentraţia exactă a Furadanului trebuie calculată, dar sigur că ceea ce s-a găsit în stomac şi, implicit în sânge, este o substanţă mai diluată decât cea din flaconul din care a băut. Furadanul ingerat s-a combinat cu alimentele şi cu lichidul existente în stomac şi cu certitudine concentraţia produsului a scăzut comparativ cu cea care se află în flaconul din care a băut”, au explicat anchetatorii..

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariul tau

Editoriale

  • Sezonul nevestelor

    Sezonul nevestelor

    de Mihai Ghezea

    Pe la americani e obicei vechi. În campania electorală, politicienii vin cu soţiile sau soţii, cu copiii, cu bunicii şi cu câinele sau pisica din dotare. Americanul de rând este curios să afle cum se comportă eventualul senator, guvernator sau preşedinte cu familia, dacă-şi bate so ...[continuare]

Cele mai citite stiri

Sondaj de opinie

  • Pe cine ati alege in 10 iunie ca primar al orasului Buftea?