Află ce îți rezervă astrele în săptămâna 9 - 15 februarie

Mălina Andrei, 9 februarie 2015, Ora 10:32

  • print
  • |
afla-ce-iti-rezerva-astrele-in-saptamana-9-15-februarie-45519-1.jpg

Berbec:
Din cauza scăderii rezistenţei sistemului imunitar sau din cauza faptului că a doua jumătate a săptămânii vă găseşte lipsiţi de puteri şi cu garda jos în faţa virusurilor de sezon, vă recomand ca în intervalul de zile joi-sâmbătă să nu puneţi presiune suplimentară pe propriul organism. Într-adevăr, nu sunteţi genul de persoane care zăboviţi în pat prea mult, dar dacă simţiţi nevoia zilele acestea, faceţi-o!

Taur:
Dacă în cea mai mare parte a săptămânii astrele nu vă rezervă surprize la capitolul sănătate, nu este exclus să încheiaţi ziua de duminică mai puţin bine decât v-aţi aştepta. Fie că vă treziţi cu o durere mare de cap sau cu o senzaţie continuă de disconfort în zona lombară, cert este că ar fi bine să apelaţi la leacuri populare ca să fiţi siguri că săptămâna viitoare nu vă prinde fără vlagă.

Gemeni:
Este adevărat că astrele nu tranzitează casele sănătăţii din horoscopul vostru general, dar Luna Plină de miercuri poate stimula în exces axa care uneşte mentalul superior cu cel inferior, generându-vă anxietate, insomnie şi chiar atacuri de panică dacă echilibrul vostru interior se arată extrem de sensibil la efectele acestui eveniment astral. Infuzia de muşeţel vă poate calma nervii încordaţi.

Rac:
Odată cu Luna Plină de miercuri, puteţi simţi că astrele vă presează să mergeţi pe principiul „totul sau nimic", ceea ce nu este tocmai comod pentru voi. Înainte să vă direcţionaţi rezervele de energie într-o singură direcţie, asiguraţi-vă că ceea ce primiţi merită eforturile. Altfel, puteţi ajunge să funcţionaţi pe bateriile de rezervă înainte de sfârşitul săptămânii!


Leu:
Având în vedere că Luna trasează o opoziţie la Soare tocmai de pe teritoriul zodiei naşterii voastre, este de înţeles dacă nu rămâneţi imuni la influenţa sa. În cazul în care vă simţiţi singuri, dispreţuiţi sau lipsiţi de căldura cu care vă înconjurau odată apropiaţii în zilele următoare, căutaţi să vedeţi dacă nu cumva aceste senzaţii au fost induse de Luna Plină de miercuri şi nu au nicio legătură cu realitatea.


Fecioară:

Dacă aţi scăpat ca prin minune de retrogradările lui Mercur, respectiv Jupiter în casele sănătăţii din horoscopul vostru general, luaţi-vă toate măsurile de precauţie pentru a sfida pronosticurile nu tocmai favorabile ale Lunii Pline de miercuri care interconectează aceste două sectoare. Cu această ocazie, vi se poate semnala faptul că organismul vostru a ajuns la saturaţie într-o privinţă sau alta.


Balanţă:

În a doua parte a săptămânii, s-ar putea să nu mai daţi randamentul cu care v-aţi obişnuit, în special dacă aţi lucrat într-un ritm susţinut mai multe zile la rând. Astfel încât să vă puteţi rezerva intervalul joi-sâmbătă activităţilor care nu presupun efort intens, programaţi-vă sarcinile dificile pentru începutul de săptămână. În acest fel, puteţi profita din plin de weekend!


Scorpion:
Şansele sunt mari ca, în cazul vostru, weekendul aceasta să înceapă vineri şi să se sfârşească sâmbătă, dat fiind că duminică astrele insistă să luaţi obligaţi-fortaţi o pauză. Vă recomand să nu vă împotriviţi vrerii lor şi să vă programaţi o zi liniştită, fără prea multe sarcini dificile. Undeva în interiorul vostru ştiţi şi voi că aveţi nevoie să vă restabiliţi echilibrul energiilor.


Săgetător:
Luna Plină de miercuri nu face altceva decât să pună sare pe rană retrogradării lui Mercur, respectiv a lui Jupiter în casele comunicării şi a cunoaşterii din horoscopul vostru general. Dacă aveţi posibilitatea, lăsaţi sarcinile care presupun concentrare şi viteză de reacţie pe săptămâna viitoare pentru că zilele acestea creierul vă poate intra în „pauză" când vă aşteptaţi mai puţin.


Capricorn:

Nu se poate spune că Luna Plină de miercuri atentează la depozitele voastre de energie, dar vă provoacă să le folosiţi productiv. Tocmai din acest motiv, vă aşteaptă câteva zile în care se recomandă să fiţi selectivi cu activităţile pe care le întreprindeţi, astfel încât să nu vă consumaţi puterea de concentrare pe atingerea unui obiectiv care nu vă foloseşte la nimic. Gândiţi în perspectivă!


Vărsător:

Luna Plină de miercuri nu îşi pune amprenta pe casele sănătăţii din horoscopul vostru general, dar depune suficient de multă presiune pe planul relaţional încât să-i resimţiţi influenţa la nivel fizic şi psihic. Aşadar, nu este exclus ca în zilele următoare să fiţi presaţi de cineva din exterior să faceţi lucrurile într-un alt ritm decât sunteţi voi obişnuiţi. Căutaţi totuşi să nu vă daţi organismul peste cap!

Peşti:
Ca şi în cazul Fecioarelor, Luna Plină de miercuri îşi propune să readucă în atenţia voastră felul în care înţelegeţi să aveţi grijă de corpul vostru şi cât de atenţi sunteţi la modificările prin care trece acesta. Probabilitatea de a vă pricopsi cu o afecţiune sau alta cu ocazia acestui eveniment astral este mare, dar dacă se întâmplă inevitabilul, gândiţi-vă cum puteţi evita asemenea evenimente pe viitor!

Sursa: horoscop-urania.org

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
06:32
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou