Goana după aur împarte mafia maramureşană

Mai puțină lume din Baia Mare e familiarizată cu uriașa miză ce a existat în Dosarul "Cristian Anghel", legat de fostul primar al localității. Ramificațiile acestei operațiuni politice de tip mafiot se regăsesc și azi în zonele de vârf ale puterii locale. Dedesubtul afacerii e legat de momentul nefericit pentru Anghel în care, ca primar din partea PNL, a refuzat să acorde trei autorizaţii de construire pentru firma care ar fi urmat să extragă aur din Maramureș, pe bază de cianuri, agreată de puterea de la București. Lucrările au fost sistate pentru ca Romaltyn Mining - firmă controlată de mai multe interese internaționale rusești - să investească în infrastructură şi să adopte un regim cât mai ecologic. Asta s-a spus oficial. Off the record, situația e mult mai complexă și legată de interese financiare ilicite de grup.

Atenție, cad capete!

Cum Anghel se opunea din motive pecuniare, a fost scos imediat de la naftalină dosarul de condamnare legat de blocul din Cartierul Horea, cu care mafia locală îl avea la mână. După înlăturare, a fost numit interimar Mircea Dolha, să organizeze anticipate, caz în care s-a sperat ca un pedelist să ajungă primar şi să deblocheze tranzacţia cu Romaltyn Mining. Jocurile de culise locale au făcut ca în locul unui pedelist agreat la acea vreme de Adriean Videanu (fost ministru al Industriei şi Economiei) să ajungă Cătălin Cherecheș - susținut de USL -, de 33 de ani, băiat de bani gata, pe un culoar cedat special, cu rădăcini în zona Negrești-Oaș. Interesele locale de grup n-au coincis cu cele ale lui Videanu. Fapt de care și-a dat seama și Traian Băsescu, într-un târziu, după ce în 2011 a picat la pace cu grupul de interese amintit și a început să promoveze necesitatea exploatării aurului din Maramureș, alături de cel de la Roșia Montană "pe o piață extrem de favorabilă din afară". Tot atunci, Elena Băsescu a început să facă lobby la Parlamentul European pentru reluarea exploatării, chiar și cu cianuri. Politica lui Băsescu merge în acest caz pe mâna rușilor lui Prokhorov, așa cum în cazul ALRO Slatina s-a mers pe Ruski Aluminium al lui Oleg Deripaska, un alt lup tânăr de-al lui Putin.

Planul acaparării aurului

Ne întoarcem puțin în timp. În 12 aprilie 2010, la sediul Prefecturii Maramureş a avut loc o întâlnire de taină în care s-a s-a luat în discuţie chestiunea firmei Romaltyn Mining (care şi atunci se afla în zona de influență a miliardarului rus Mihail Prokhorov, apropiat cu Putin, chiar dacă în 2012 a candidat împotriva acestuia ca "iepuraș"), firmă care face presiuni politice pentru reluarea activităţii de extragere a aurului prin metoda cianurării. La şedinţă au participat şefii administraţiei judeţene şi municipale, precum şi ai instituţiilor de protecţie a mediului. Manevrele s-au făcut pe bani grei şi au implicat mărimile judeţului. De atunci şi până acum s-a decis un traseu sinuos pentru acapararea aurului. Iar planul de atunci funcționează și azi. Dacă se reiau exploatările, toată lumea va avea de câştigat. Planul de care aminteam a fost revizuit pe 12 martie 2012, la aproape doi ani de la declanșare.

Este vorba de 250 de milioane de euro, din care numai șpaga ajunge la 18-20 de milioane. În șisturile de pirită auriferă se găsesc 10-12 grame de aur la tonă, ceea ce face că în total să se vorbească despre 8.000 de tone de aur. Unde mai punem că acestea se află la suprafață, considerate deșeuri. În Germania, de pildă, dacă se găseşte o zonă subterană cu 8 grame la tonă, acolo se deschide o mină și se muncește la greu. În acest caz, Romaltyn ar trebui să mute pur și simplu haldele și s-ar alege cu o bogăție imensă. În cazul mutării, termenul e de 6 luni pentru a se face curățenie, iar preţul ar fi de 45 de euro pe tonă. Dacă tonele de materie auriferă n-ar fi considerate deșeuri ci chiar materie primă pentru exploatare cu arsenice atunci prețul ar ajunge la 105 de euro pe tonă.

Așa că interesele locale se duc între un "tun" de câteva zeci de milioane de euro pentru o elită locală, sau o şpagă mai "a la long", dar și cu beneficii pentru Maramureș și, în special, pentru băimăreni. În plus, concomitent cu exploatarea haldelor, rușii ar urma să aducă materie primă auriferă din Siberia, pe care să o finalizeze la Baia Mare, susținând astfel o industrie locală. Tocmai aici e interesul major al rușilor. Un picior de pod în UE pentru aurul siberian. Interesul acesta major face ca puterea locală să se scindeze, pentru un câștig rapid dar ineficient local, iar pentru asta se fac jocuri la alegerile locale.

Puterea locală își dă la gioale

Un prim pas pentru derularea exploatării ar fi îmbunătăţirea reţelelor de extragere, conform normelor minime aprobate de Uniunea Europeană. Pentru aceasta, Romaltyn Mining a depus trei cereri de autorizaţii de construire care aşteaptă să fie aprobate. Abia atunci lucrurile s-au legat. Mafia locală s-a împiedicat de un singur om. Şi ca orice lege mafiotă, acesta trebuia îndepărtat. Ceea ce s-a reuşit prin condamnarea fostului primar din Baia Mare, liberalul Cristian Anghel.

Acesta a fost avertismentul. Revenim în timp. La momentul de față, președintele CJ Maramureș, Mircea Man, e pentru ca rușii să preia cât mai rapid afacerea. Primarul Cherecheș, care trebuie să elibereze un nou caiet de sarcini, dorește o investiție reală în zonă și o exploatare locală a deșeurilor, ceea ce ar duce la o relansare a industriei, dar și beneficii pentru economia locală. Dacă Anghel a vrut o șpagă grasă și a blocat afacerea ca să-i șantajeze pe cei de la Romaltyn, Cherecheș caută și alți investitori, dar mizând pe faptul că are deja 70% din simpatia electoratului local.

Cherecheș negociază și cu niște investitori americani, ceea ce face ca armonia politică din zonă să fie amenințată. Pe acest motiv, primarului i-ar conveni ca președinte la CJ să nu mai fie Man, ci Dolha, fostul viceprimar şi interimar după arestarea lui Anghel. Cherecheș s-ar înțelege cu Dolha pe această pistă. Rivalii, însă, trag sforile să-l scoată pe Dolha din joc și să-l numească șef la ANAF, o funcție importantă, dar înafara candidaturii la CJ.

Ce-i al rusului, e pus deoparte

Cum spuneam, fosta uzină "Aurul" Baia Mare, aflată în proprietatea magnatului rus Mihail Prokhorov, dorește cu orice preț să reia extracţia de aur prin metode pe bază de cianură. La fel și Traian Băsescu, asigurat de protecția lui Vladimir Putin. Așa se face că lângă Baia Mare ar urma să funcţioneze un complex industrial de genul celui pe care compania Roşia Montană Gold Corporation vrea să îl construiască în Munţii Apuseni. Prokhorov, etichetat de Forbes drept cel mai bogat om din Federaţia Rusă, este unul din oligarhii apropiaţi premierului Vladimir Putin, cu toate că, aparent, a candidat împotriva acestuia în 2012.

Uzina "Aurul", aflată în posesia ruşilor de la Polyus Gold, a fost în centrul celui mai mare scandal de poluare din istoria recentă a României: în anul 2000, apele cu cianură ale unui iaz de decantare din apropierea Băii Mari au poluat masiv râul Tisa, iar din acel moment activitatea fabricii de prelucrare a aurului a fost oprită. Acum, până la începerea procesului de prelucrare a minereului de pe haldele de steril din Maramureş şi exploatarea unor perimetre miniere din judeţele Maramureş şi Satu Mare, noii patroni ai "Aurului" maramureşan aşteaptă avizul final de funcţionare din partea autorităţilor de mediu.

Pentru că acest lucru să se întâmple, proprietarii ruşi ai "Aurului" trebuie să investească masiv pentru a atinge standardele europene de mediu. În acest context, ruşii au anunţat deja o investiţie de aproximativ 100 milioane euro în tehnologii de prelucrare a minereurilor neferoase, în urma cărora ar putea rezulta "cantităţi apreciabile de aur şi argint".

Potrivit Gărzii de Mediu Maramureş, obţinerea autorizaţiei de mediu de către ruşi nu este deloc imposibilă, însă cu anumite condiţii. "Normele europene prevăd ca tehnologia folosită pentru prelucrarea aurului cu ajutorul cianurilor trebuie să ducă la o concentraţie de 10 miligrame de cianură pe litru de apă în lichidul care iese din instalaţia industrială pentru a fi depozitat în iazul de decantare. Aici, în acest iaz, cea mai mare parte a cianurii este descompusa sub acţiunea naturală a razelor ultraviolete conţinute în lumina solară. Restul cianurii ar trebui oprit de staţia de epurare, pe care investitorii ruşi s-au angajat să o construiască".

Criticile ecologiștilor și nu numai

Proiectul maramureșan nu a fost criticat vehement precum cel de la Roșia Montană, cu toate că exploatarea cu cianuri ar urma să fie făcută în imediata apropiere a unuia dintre cele mai populate oraşe din Transilvania, Baia Mare. Doar Stephanie Roth, considerat unul dintre cei mai cunoscuţi opozanţi ai proiectului Roşia Montană, a luat atitudine împotriva preconizatei reluări a extragerii aurului cu cianură în Baia Mare.

Acesta invoca în sprijinul opoziţiei sale poluarea râului Tisa din anul 2000. "Exista o coaliţie formată din mai multe organizaţii neguvernamentale, numită «România Fără Cianură». Noi milităm pentru interzicerea totală a folosirii cianurilor în domeniul acesta, pentru că există şi alte modalităţi de a obţine aurul, fără cianură. Prin definiţie, cianura este toxică şi nimeni nu ne poate convinge de contrariu", a spus Roth. De asemenea, The Jamestown Foundation şi Eurasia Daily Monitor au remarcat faptul că autorităţile române se pregătesc să permită exploatarea aurului cu ajutorul cianurilor în cazul ruşilor care deţin fabrica din Baia Mare, în timp ce tergiversează avizarea proiectului minier de la Roşia Montană, deţinut de canadieni şi americani.

Pe plan local, cum spuneam, autorităţile şi sindicaliştii sunt încântaţi de perspectiva reluării activităţii industriale, pentru că aceasta ar însemna circa 500 de noi locuri de muncă, în plină criză. Există însă şi localnici care se tem de reluarea extragerii aurului cu ajutorul cianurii, deoarece, în urmă cu 10 ani, peretele unui iaz plin cu apă poluată cu cianură s-a surpat din cauza ploilor de primăvară, iar apa otrăvită a ajuns în râul Tisa. Profesorul Claudiu Tudorancea de la Universitatea "Babeş-Bolyai", citat de România Liberă, spune că, "din punct de vedere al biodiversităţii, în urma poluării de atunci râul Tisa a devenit echivalentul unui deşert", pentru că peştii şi celelalte vieţuitoare acvatice au fost exterminate de otravă.

Cum ajunge "Aurul" la ruși

Uzina "Aurul" şi-a închis porţile în urma scandalului provocat de acest accident. Fosta uzină a fost "botezată" ulterior Transgold. După mai multe runde de licitaţii, activele fostului Transgold au fost cumpărate de britanicii de la Oxus Gold şi Kazach Gold, pentru 16 milioane de lei noi. Cele două companii au înfiinţat ulterior Romaltyn Mining, care a trecut 100% în proprietatea Kazach Gold, după ce aceasta a cumpărat articulaţiunea britanicilor. Afectată de criza financiară, firma transnațională a fost cumpărată de Polyus Gold, cea mai mare companie auriferă din Rusia.

Interesul rușilor e mai mare decât aurul maramureșan

Mai sus vorbeam despre cele două variante de lucru care împart puterea locală în două tabere, fiecare căutând profitul în alt fel. Prima ar fi cea în care oligarhul Mihail Prokhorov va relua finanţarea efectivă a mineritului şi va prelucra în Baia Mare minereul extras pe plan local. Cea de-a doua variantă ar fi cea în care compania lui Prokhorov ar prelucra în Baia Mare minereul aurifer extras din Siberia. Motivul ar fi simplu. Uniunea Europeană are taxe vamale relativ mici pentru importul de minereuri, tocmai pentru a asigura materie primă ieftină pentru unităţile industriale din cele 27 de state membre. Pe de altă parte, autorităţile comunitare au impus taxe vamale mari pentru produsele metalurgice finite ori semifinite, tocmai în ideea de a proteja industria metalurgică europeană.

Oligarhii ruşi au speculat foarte prompt această situaţie. Ei au cumpărat la preţuri convenabile combinate metalurgice din România. Deţinătorii de mine din Rusia ori din Ucraina aduc în România minereuri, cu taxe vamale mici. Apoi, ei prelucrează aceste minereuri în combinatele pe care le deţin în România. Produsele obţinute sunt vândute pe piaţa comună europeană fără nici un fel de alte taxe vamale. Preţurile cerute de oamenii de afaceri ruşi sunt mai mici decât cele de pe piaţa europeană, pentru că salariul unui muncitor din Maramureş este, cu siguranţă, mult mai mic decât cel al unui muncitor în metalurgie care lucrează, de pildă, într-un combinat din Luxemburg ori din Marea Britanie. Teoretic, e perfect legal, practic, e imoral.

Mihail Făgărășanu