Cariera tenorului George Valentin Dragomir apune dramatic (I)

Ziarul Atac, 27 noiembrie 2011, Ora 16:10

  • print
  • |
cariera-tenorului-george-valentin-dragomir-apune-dramatic-i-1.jpg

George Valentin Dragomir este un tânăr talentat, încă de mic copil cântând în diverse coruri de tineret. Şi-a etalat talentul şi vocea atât în ţară, cât şi în străinătate, la diferitele concursuri şi festivaluri de profil.

Tânărul devine deja tenor odată cu intrarea la Liceul de Muzică, "Dinu Lipatti" din Bucureşti, din clasa a 9-a, aparţinând secţiei canto clasic, unde o are ca profesor de canto pe soprana Anca Hertea. În timpul anilor de liceu, tânărul tenor participă la mai multe concerte, serate muzicale, concursuri, întorcându-se mereu cu câte un premiu sau aprecieri ale publicului.

În anul 2007 este admis la Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii "Transilvania", din Braşov. Prezenţa sa devine tot mai simţită în lumea concertelor, acesta etalându-şi atât vocea cât şi spiritul de organizator, înfiinţând astfel stagiunea "Bucuriile sufletului", stagiune culturală ce a fost activă mai bine de trei ani. Totodată, sunt remarcate colaborările sale în diferite proiecte cu fundaţiile culturale ale tinerilor muzicieni, precum fundaţia "Remember Enescu", Organizaţia Muzicii de Operă, societatea "Muzica", Palatul Naţional al Copiilor. Câţiva ani a fost şi angajat în corul ONB. Vocea sa devine tot mai cunoscută publicului meloman autohton, dar şi de către publicul francez, englez său german, prin concertele pe care le-a susţinut, atât în marile centre culturale din ţară, cât şi în străinătate.

Alături de George au cântat şi câteva nume sonore al scenei lirice româneşti, precum soprana Irina Iordăchescu, baritonul Vasile Chişiu, mezzo-soprana Antonela Barnat etc.

Din anul 2007, deja cunoscutul tenor George Valentin Dragomir începe să aibă diverse probleme de sănătate care, pe parcursul anilor de facultate, se agravează. În anul IV, deşi prezintă mai multe scutiri medicale care atestă o majoră complicaţie a stării de sănătate, nu este înţeles de unele cadre didactice universitare, iar decanul facultăţii afirmă pentru câteva ziare că acesta este "bolnav închipuit", deşi diagnosticele venite din partea mai multor medici de specialitate erau aceleaşi.

Din cauza neînţelegerilor şi al nedreptăţilor, pe fondul unui diagnostic de tahicardie paroxistică supraventiculară, hipertensiune arterială, fenomene de epistaxis etc. George Valentin Dragomir suferă în 2010 şi un accident vascular ischemic tranzitoriu cu o semipareză stângă. Deşi facultatea se află în culpă faţă de tânărul student, încălcându-i mai multe drepturi, toate încercările sale de a-şi da examenele şi de a-şi susţine licenţa au fost zadarnice, cu toate că acesta a depus mai multe memorii ce au ajuns inclusiv pe biroul rectorului. După mai multe decizii ce au tot fost schimbate, s-a ajuns ca tânărul student să refacă cursurile examenelor nepromovate în cadrul unui an de completare de studii, prin acest lucru fiind în continuare încălcate toate regulamentele universitare, cât şi drepturile studenţeşti. Tânărul tenor se confruntă în continuare cu o situaţie medicală grea.

Toate aceste probleme, la care se adăugă şi gravele diagnostice ce ţin de secţiile de cardiologie şi neurologie, cu toate că tânărul tenor urmează un tratament viguros, l-au adus în cele din urmă într-o stare de incapacitate profesională foarte vizibilă; situaţia continuând a fi abuzivă i-a adus lui George Valentin Dragomir, care s-a văzut cu o facultate neterminată şi alte uşi închise, o perioadă clară de depresie şi neputinţă profesională. Toţi colaboratorii lui George au început să evite a-l mai invita să susţină diferite spectacole sau concerte, întrucât prestaţiile sale sunt cu mult sub nivelul normal al profesionalismului cerut. Astfel, a pierdut mai multe concerte, iar anumite uşi i-au fost închise.

În luna octombrie a susţinut un spectacol de Pagliacci de R. Leoncavallo, alături de o fundaţie culturală, spectacol la care tânărul tenor a dat mai multe rateuri, interpretând rolul pe o voce forţată, cu o linie melodică mereu sub ton, un registru acut inexistent şi un joc scenic indiferent. Tânărul tenor nu se afla pentru prima dată în postura de a interpreta acel rol, care în trecut i-a oferit multe satisfacţii, cât şi mari aprecieri ale publicului meloman, dar şi a criticilor de specialitate. În cadrul fundaţiei Tinerilor Muzicieni, deşi iniţial George Valentin Dragomir era repartizat în mai multe distribuţii ale unor spectacole, era mereu schimbat pe ultima sută de metri, instituţia anunţând de fiecare dată o stare de indispoziţie vocală a sa.

Colaborarea tânărului tenor cu fundaţia "Remember Enescu" a fost şi ea întreruptă, iar cea mai mare pierdere din cariera lui George este tăierea contractelor de colaborare cu o agenţie de impresariat din Germania, unde tenorul a susţinut mai multe concerte, încântând publicul german şi având o serie de cronici pozitive ale măiestriei şi profesionalismului său.

Publicul prezent la ultimul său spectacol pe care l-a ţinut după mai multe luni de pauză şi încercări de a-şi reface glasul şi de a fi mereu în formă a atacat dur prestaţia sa. Tenorul a fost huiduit de către acelaşi public ce înainte îl ovaţiona, de fiecare dată când ieşea pe scenă.

O carieră care a început frumos pentru George Valentin Dragomir, ce a avut mereu în prim plan spectacole şi concerte de înaltă clasă, se stinge încetul cu încetul, deşi acesta are numai 23 de ani. Situaţia neplăcută ce a fost creată de Facultatea de Muzică din Braşov se pare că l-a afectat enorm pe tânărul student şi tenor, astfel încât nici excelenţa tehnică vocală nu l-a mai putut salva, pentru a putea realiza măcar la un nivel acceptabil pretenţiile partiturilor interpretate.

Despre cazul legat de instabilitatea vocală a tenorului George Valentin Dragomir, şeful studiilor muzicale, Camelia Ştefănescu, a afirmat că deşi tenorului îi prevedea o mare carieră, ţinând cont de progresul şi evoluţia sa din ultimii ani, acum acesta se află clar într-o perioadă de regres total. Doamna Camelia Ştefănescu adăugă de asemenea că tânărul tenor se afla în categoria vocilor cu un timbru de excepţie, dar şi a vocilor de tip grand opera; ne-a mai fost relatat faptul că din momentul eşecului pierderii ultimului an de facultate, dar şi a licenţei, în cadrul repetiţiilor tânărului tenor au fost mereu evidente şi vizibile, într-un mod surprinzător, instabilităţile psihice şi profesionale ale acestuia.

Tenorul a început să cânte într-un mod lipsit de profesionalism, cu o voce îmbătrânită, lipsită de acut şi strălucire, iar pe lângă toate acestea, datorită neputinţelor sale vocale a ajuns să nu mai atingă anumite note ce aparţin de registrul mediu spre acut, acestea fiind interpretate oricum într-un mod forţat, dar, mai grav decât asta, şi sub ton. Conform declaraţiei şefului studiilor muzicale, tenorul George Valentin Dragomir dă dovadă, prin prestaţiile din ultimele luni, de o lipsă totală a respectării cerinţelor minime ale partiturilor, intrând astfel în sfera penibilului.

Camelia Ştefănescu a mai afirmat că o retragere temporară a tenorului George Valentin Dragomir ar fi benefică atât pentru acesta cât şi pentru public, timp în care ar trebui să se dedice terapiei vocale, dar şi unei vieţi mai ordonate care să-i permită eventual revenirea pe scenă, numai dacă acest lucru va mai fi posibil. Situaţia ar deveni şi mai gravă dacă această instabilitate vocală devine permanentă, întrucât un astfel de personaj nu mai poate avea credibilitate nici în profesorat, a mai declarat Camelia Ştefănescu.

De cealaltă parte a acestei situaţii, unii colegi de breaslă, deşi cunosc slabele prestaţii ale tenorului ne-au declarat că ei consideră că aceste probleme sunt trecătoare şi că în cariera oricărui artist există şi coborâşuri sau zile mai puţin bune.

La întrebările puse tenorului George Valentin Dragomir legat de problemele sale vocale, acesta a refuzat să poarte un dialog, plecând în grabă, imediat după terminarea spectacolului.

Doamna Camelia Ştefănescu, deşi era conştientă de faptul că progresul tenorului a existat datorită unor mari maeştri cu care George a lucrat, a afirmat că orice şoc sau instabilitate psihică a unui artist poate duce la încheierea profesiei artistului.
Câţiva specialişti în domeniu nu cred într-o retragere doar temporară a tânărului tenor, mai ales că acesta nu dă semne de revenire spre ceea ce era înainte şi cred că este vorba deja de un caz pierdut.

Înlocuitorul contractului tenorului George Valentin Dragomir a devenit tenorul Tibor Korsis. Optimismul unor colegi de breaslă ne face totuşi şi pe noi încrezători că până la urmă tenorul George Valentin Dragomir va redeveni ceea ce era odinioară.

Cu respect,
Emil Oprea - muzicolog şi artist liric

 

 

 

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
11:55
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou