Dorinel vă întreabă: "Cum arată cerul?"

"Bună! Eu sunt Dorinel, am 4 ani şi asta e povestea mea...
De foarte mulţi ani mama nu mai spera că va mai avea vreodată băieţel, dar eu m-am gândit să-i fac o surpriză. Am 12 săptămâni şi ea încă nu ştie. Abia aştept să o cunosc!”

”Sunt în burtica ei de 28 de săptămâni, mă simt bine şi ocrotit dar tare nedumerit sunt când ceva mă smulge de acolo iar eu nu sunt pregătit. Aş vrea să ţip dar nu pot să respir până când o doamnă doctor mă ajută şi reuşesc să scot un sunet dar încă nu pot respira. Iau şi o notă, nota 2 şi 5 la cinci minute; nu este o notă mare dar eu sunt mare, am 1200 gr.
Mama e tare fericită dar eu nu ştiu dacă voi supravieţui primei nopţi. Plămânii mei nu sunt destul de dezvoltaţi nici măcar pentru a primi oxigenul ce intră prin tubul ăsta mare din guriţa mea.
E dimineaţă! Am reuşit dar îmi este înţepat tot corpul, tubul mă deranjează şi mama nu e lângă mine. Nu e tocmai aşa cum mi-am imaginat că va fi, iar când am cunoscut-o pe mama , plângea, dar nu de fericire. La scurt timp m-am şi botezat, de atunci mă cheamă Dorinel Tilică.
Zilele trec... multe perfuzii, transfuzii şi o face din nou pe mama să plângă, dar eu voi lupta în continuare. După două săptămâni mama îmi întinde un deget şi eu îl prind în mânuţă şi n-aş mai vrea să-i dau druml. A trecut o lună şi jumătate... e o zi mare, nu voi mai fi intubat iar tubul va fi înlocuit cu o măscuţă. E mult mai bine aşa! La câteva zile mama mă ia în braţe pentru prima oară. Sunt fericit! Stau nemişcat şi n-aş mai vrea să mă mai dezlipesc de pieptul ei. Părea că totul va reveni la normal, ba mai mult, îl cunosc şi pe tata. Îi aud vocea şi mă străduiesc să deschid ochii şi să privesc în direcţia lui.
Tata îmi vede pentru prima oară ochii negri şi mari. E copleşit de emoţie. În curând îmi verifică ochişorii şi domnul doctor oftamolog să vadă dacă vederea mea este în regulă dar n-a putut să ne dea nicio veste bună. Făcusem retinopatie şi îmi pierdeam vederea într-un ritm alert.
După 3 luni, părinţii mă iau acasă, îmi cunosc surioara, sunt alintat şi răsfăţat deşi din păcate nu-i văd chipul mamei, doar o aud. Cumplite au fost acele zile dar mai cumplit pentru că în jurul meu auzeam doar voci: mami, tata, surioara şi multe alte voci.
O oază de speranţă se întrevede printr-o operaţie la o clinică din America: William Beaumont din Detroit care trebuie început de la o vârstă cât mai fragedă, însă costurile sunt cu mult peste posibilităţile financiare ale părinţilor mei. Dacă la început timpul se scurgea în favoarea mea şi cu fiecare zi ce trecea şansele să supravieţuiesc erau tot mai mari, acum timpul s-a întors împotriva mea şi cu fiecare zi care trece se scurg şi şansele mele de a putea vedea vreodată.
Aşa m-am gândit să scriu povestea mea în speranţa că o va citi destui oameni cu inimă bună ce mi-ar putea acorda o şansă să nu mă întreb niciodată de ce sunt diferit de ceilalţi copii, de ce nu mă pot juca, de ce nu pot să-mi îmbrăţişez mama...
Vă mulţumesc că mi-aţi citit povestea, vă mulţumesc din suflet pentru ajutorul vostru!”

Cu drag,
Dorinel Tilica

Donaţii:
Pentru cei care vor să îl ajute pe Dorinel, la BCR, sucursala Ştefan Luchian, Botoşani, pe numele mamei, Tilică Mariana, s-au deschis următoarele conturi:
-în lei:RO68RNCB0579040596800001
-în euro: RO41RNCB0579040596800002
Contact:
Pentru mai multe detalii, familia Tilică poate fi contactată la numărul de telefon: 0726.453.127