În casa mea este boală, foamete, durere şi suferinţă

Ziarul Atac, 9 aprilie 2012, Ora 13:18

  • print
  • |
in-casa-mea-este-boala-foamete-durere-si-suferinta-1.jpg

Stimată redacţie,

Mă numesc Ionică C. Ion şi am domiciliul în judeţul Dâmboviţa, Colonia Mija, bl. 7, ap. 12, sc. B, et. 2.

Vă aduc la cunoştinţă situaţia mea disperată şi cer ajutor umanitar tuturor oamenilor şi instituţiilor care pot ajuta o familie disperată de foame si de lipsuri. Am în întreţinere nouă persoane, copii şcolari şi nu am ce să le dau de mâncare. Îmi trebuie 20 de pâini pe zi şi nu pot să cumpăr din banii pe care îi avem decât cinci pâini pe zi. Sunt disperat când văd cum copiii plâng de foame în casă. Locuiesc într-un apartament compus din două camere şi bucătărie în care am doar câteva paturi unde dorm copiii şi acelea sunt rupte şi sprijinite pe bucăţi de cărămizi. Am vârsta de 56 de ani, am fost disponibilizat de la firma de pază unde lucram (Rafeba - Târgovişte).

Nu mai primesc şomaj din luna august 2011. Trăim numai din alocaţiile copiilor şi din cele două pensii (ale celor doi adulţi - bolnavi de SIDA - 300 ron). Soţia mea a decedat de curând, după o lungă şi grea suferinţă. Am fost nevoit să mă împrumut la bancă pentru a putea fi operată soţia. Cu ajutorul oamenilor, abia am avut cu ce să o înmormântez creştineşte.

Acum vă prezint familia mea, de care răspund în faţa lui Dumnezeu:

1.Ionică Vasile Adrian - 30 de ani - necăsătorit, angajat pe un şantier de construcţii în Bucureşti. Primeşte salariu o dată la trei - patru luni, doarme într-o baracă a şantierului, de-abia îi ajung banii pentru a supravieţui, fiind un simplu muncitor.
2.Ionica Georgeta (Vizireanu după căsătorie, părăsită de soţ după naştere) - 28 ani, fără ocupaţie, fără niciun venit, având o fetiţă minoră - Ana Maria, 7 ani, clasa I. Ajutorul social pe care trebuia să-l primească a fost blocat pentru datorie la Primăria Ghirdoveni, de care aparţine Satul Mija.
3.Ionică (Vizireanu) Ana Maria - 7 ani, 42 ron - alocaţie.
4.Ionică Simona - 27 ani, nevăzătoare. Cu un ochi nu vede deloc, iar la celălalt are cataractă, trebuie de urgenţă operată, iar doctorii refuză să o treacă la pensie din motive ştiute numai de ei. Fără ocupaţie, fără niciun venit.
5.Ionică Geanina - Gina - 23 ani, bolnavă de SIDA, cu o pensie de 300 ron.
6.Ionică Vasilica Larisa - 2 ani, suspectă de SIDA, nu avem bani pentru analize pentru ca să ştim exact, 42 ron alocaţie.
7.Ionică Constantin Dragoş - 22 ani, bolnav de SIDA, cu 300 ron pensie.
8.Ionică Emanuel Dragoş - 17 ani, operat la plămâni, necesită multă îngrijire medicală şi hrană. 42 ron alocaţie.
9.Ionică Sara Ortansa - 10 ani, clasa a VI - a, 42 ron alocaţie.

Eu, Ionică Ion, tatăl, nici eu nu am niciun venit, aşa cum v-am spus. Situaţia noastră, a celor zece suflete, este DISPERATĂ, copiii care merg la şcoală nu au ghiozdane, rechizite, caiete, creioane, nu au de îmbrăcat sau de încălţat, nu avem absolut nimic. Nu am ce să le dau copiilor la şcoală să mănânce, şi nici când vin de la şcoală.

Cu greu facem câte o mâncare pe zi. Mâncarea noastră este ulei (când avem) cu pâine sau ceapă prăjită cu puţin bulion (când avem) pe o felie de pâine. În fiecare zi copiii se duc la şcoală pe jos trei kilometri dus - trei kilometri întors, vin epuizaţi şi nu ştiu de unde mai au putere a doua zi să meargă la şcoală.

Puteţi veni oricând la mine acasă să vedeţi cu ochii dumneavoastră cum putem trăi zece persoane, în ce condiţii şi nevoi. Aceste lucruri le acceptăm de atâţia şi atâţia ani cu mare credinţă în Dumnezeu şi cu speranţa că într-o zi oamenii din jurul nostru sau din ţară se vor milostivi şi vor auzi strigătul nostru disperat.

În numele bunului Dumnezeu, vă rog pe toţi cei care veţi citi acest APEL DISPERAT sau veţi auzi STRIGĂTUL NOSTRU DE AJUTOR să întindeţi o mână de ajutor şi pentru familia mea. Cuvintele Domnului Iisus Christos vor rămâne săpate cu durere şi speranţă în inima mea de tată responsabil de aceste suflete: "de veţi da unui sărac să mănânce, Mie mi-aţi dat, de veţi îmbrăca un sărac, pe Mine mă veţi îmbrăca, de veţi avea grijă de un bolnav, pe Mine mă veţi îngriji".

Niciodată nu mi-am pierdut credinţa în bunul Dumnezeu, cu toate că am avut şi încă am momente absolut dramatice, cred cu toată tăria mea de om că românii mei dragi mă vor auzi şi mă vor ajuta. Orice cuvânt în plus este de prisos, în fiecare clipă şi zi existenţa familiei mele este în mare pericol.

Dacă cineva are nevoie de un agent de pază eu doresc să muncesc în orice clipă pentru a-mi ajuta familia, dar, dacă se poate, pe undeva, cât de cât mai aproape de casă, întrucât copiii şi ceilalţi necesită supraveghere atentă.

Vă mulţumesc mult,
Ionică C. Ion

Tel. contact: 0736.514.100
Ionică.C Ion, Banca BCR Moreni, Cont Iban: RO03 RNCB 0131 0588 0801 0001

 

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
07:44
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou