Un elev din Ploiești are nevoie disperată de ajutor

Ziarul Atac, 13 ianuarie 2015, Ora 16:18

  • print
  • |
un-elev-din-ploiesti-are-nevoie-disperata-de-ajutor-45139-1.jpg

Un elev al Colegiului Economic "Virgil Madgearu" din Ploieşti are nevoie urgentă de un transplant de măduvă, după ce a fost diagnosticat recent cu leucemie. Apelul umanitar vine din partea dirigintei lui Mădălin Ivan, din păcate şi ea grav bolnavă, dar și a unei colege de clasă.

"Viaţa nu este dreaptă...dar cu cine să ne certam ?
Orice om are un scop în viaţă. Fiecare caută să-şi îndeplinească dorinţele. De cele mai multe ori acestea se împlinesc sau...avem nevoie de puterea lui Dumnezeu, a noastră şi de ajutorul semenilor noştri pentru a ajunge către acel ţel.

Acum patru ani eram cea mai fericita dirigintă din lume. Aveam o clasă minunată, cu elevi frumoşi. Dumnezeu a vrut să-mi întrerupă această bucurie şi m-am îmbolnăvit... de cancer. Am pierdut orice speranţă de a da naştere unui copil, dar am caştigat prin meseria mea să am an de an cât mai mulţi copii. Am un băiat adoptat în vârstă de 12 ani si copiii mei de la şcoală. Sunt cea mai bogată mamă!

Doi ani am stat acasă, însă tot timpul am ştiut ce se întamplă cu clasa mea minunată. Ea devenea din ce în ce mai mare... am ajuns la 35 de elevi, iar eu aşteptam cu nerăbdare să vin la ei. În clasa a X-a am aflat că Mădălin Ivan se transferase de la profilul Mate-Info la Economic şi că se luptă şi el cu o boală necruţătoare -LEUCEMIE.

Sfârşitul anului 2013 a însemnat pentru mine un nou început şi am fost foarte fericită să fiu din nou diriginta clasei a XI-a E4 din cadrul Colegiului Economic „Virgil Madgearu‟, Municipiul Ploieşti. Am petrecut împreună cu acesti copii clipe frumoase, ne-am dedicat timpul, energia unii altora, ne-am îmbogăţit sufleteşte, spiritual.

DAR ...acum, MĂDĂLIN ARE NEVOIE DE NOI... este în clasa a XII-a...Baiatul meu de la şcoală nu poate să vină la cursuri alături de colegii lui, el se află internat la spitalul Fundeni, Bucureşti...BOALA A RECIDIVAT şi necesită transplant de măduvă pentru a învinge şi de această dată lupta cu viaţa.
Doresc să fie şi Mădălin FERICIT.
Doresc să TRĂIASCĂ.
Doresc la sfârşit de an să nu am absenţi.
Doresc clasa mea minunată să fie completă.

DORESC ULTIMA ORĂ DE DIRIGENŢIE ÎMPREUNA CU MĂDĂLIN.
DORESC SĂ NU IGNORAŢI ACEST CONT A LUI MĂDĂLIN IVAN

Contul in care se pot face donaţii este: RO75BRDE300SV08302523000, deschis la BRD

Atât vă pot spune şi ruga pe toţi prietenii mei şi nu numai:
SĂ-L AJUTAŢI!
Indiferent ce faci în viaţă, va fi nesemnificativ poate pentru unii, dar de o importanţă majoră pentru alţii. Dar e foarte important să o faci. Alegerile ne hotărăsc destinul, de multe ori şi pe al celor care ne sunt apropiaţi.Împreună putem schimba viaţa cuiva, depinde de implicarea fiecăruia. Sper că ne sunteţi alături nu doar cu gândul, sufletul, ci şi prin faptă.

Orice ajutor este de mare folos pentru noi atât informativ cât şi financiar.
MULTUMESC, OAMENI CU SUFLET MARE!"

Prof. Lazar Corina Roxana
Colegiul Economic "Virgil Madgearu"

"Buna. Imi cer scuze pentru deranj si pentru faptul ca trimit acest mesaj, dar pot spune ca sunt intr-o situatie disperata. Sunt eleva in clasa a XII a E4 a Colegiului Economic Virgil Madgearu Ploiesti, iar saptamana aceasta am aflat ca un coleg de clasa a fost diagnosticat cu o boala necrutatoare, LEUCEMIE, chiar inainte de sarbatori. Boala a recidivat, acesta a facut chimetoterapie si multe alte interventii foarte costisitoare, insa de data aceasta cea mai buna optiune este un TRANSPLANT MEDULAR. In momentul de fata este internat la Institutul Clinic Fundeni din Bucuresti, iar noi, colegii lui impreuna cu conducerea liceului am hotarat sa-l ajutam sa stranga uriasa suma de 100 000 euro. La sfarsitul lunii, mai exact pe data de 27 ianuarie, ora 17:30, vom organiza un SPECTACOL CARITABIL la Casa de Cultura a Sindicatelor din Ploiesti. Spatiul necesar desfasurarii activitatii noastre a fost obtinut prin parteneriat, iar cu banii de pe bilete il vom ajuta pe Madalin. Incercam sa mediatizam acest caz, incercam sa ii oferim o sansa la viata lui Madalin pentru ca este o persoana minunata . Voiam sa va rog daca ne-ati putea ajuta cu un contact (nr. de telefon, mail) al unei personalitati cunoscute din media care ar fi dispusa sa vina in Ploiesti pentru a oferi un moment (3-5 minute sau cat este posibil) pe scena Casei de Cultura a Sindicatelor, astfel incat sustinerea acestui spectacol sa fie posibila. Noi am invitat personalitati din orasul nostru, Laurian Manta ne va ajuta si el, elevii din liceu la fel, insa pentru a atrage cat mai multe persoane, pentru a strange banii de care avem nevoie,avem nevoie de prezenta unui nume sonor care ar putea atrage cati mai multi oameni. Incercam sa mediatizam cazul lui Madalin, astfel incat acesta sa poata face operatia si sa fie prezent la festivitatea de absolvire a clasei a XII a."

sursa: max-media.ro.

 

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
16:48
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou