Google cercetează nemurirea

Ziarul Atac, 23 septembrie 2013, Ora 00:00

  • print
  • |
google-cerceteaza-nemurirea-34360-1.jpg

Google înfiinţează o nouă companie cu scopul ambiţios de a găsi soluţii prin care să ne extindă viaţa. Compania poartă numele de Calico şi va fi condusă de Arthur Levinson, preşedintele companiei americane de biotehnologie Genetech, controlată de grupul elveţian Roche Holding.

Levinson a fost membru în consiliul de administraţie al Google în perioada 2005-2009 şi este în prezent preşedintele Apple, membru în board-urile mai multor companii farmaceutice şi de biotehnologie şi în Consiliul Director al Broad Institute, centru de biomedicină şi genetică afiliat universităţilor MIT şi Harvard.

Noua companie, denumită Calico, este un proiect al directorului general al Google Larry Page, care se numără printre investitorii fondatori.
Google se extinde astfel în domeniul sănătăţii, Page notând într-o postare pe blogul companiei că noua afacere este foarte diferită faţă de activitatea actuală.

Anunţul vine după ce anul acesta, Page a anunţat în acest an că a fost diagnosticat cu paralizie la coarda vocală stângă, care poate cauza voce răguşită şi probleme de respiraţie.

„Bine...probabil că vă gândiţi: «Wow! Diferă foarte mult de ceea ce face Google azi». Şi aveţi dreptate. Dar, aşa cum am mai explicat în primele noastre scrisori către acţionari, tehnologia are un potenţial uriaş de a îmbunătăţi vieţile oamenilor. Aşa că nu trebuie să fiţi surprinşi dacă noi investim în proiecte care par ciudate sau speculative comparativ cu afacerea noastră existentă.

De asemenea, vă rog să vă amintiţi că investiţiile noi, precum aceasta, sunt foarte mici prin comparaţie cu afacerea noastră de bază...Bolile şi îmbătrânirea ne afectează familiile. Cu o gândire pe termen lung în ceea ce priveşte sănătatea şi biotehnologia, cred că putem îmbunătăţi milioane de vieţi", a afirmat cofondatorul Google în postarea de pe blogul companiei.

Google investeşte tot mai mult în sectoare străine de activitatea de bază, de IT, publicitate online şi servicii pe internet. Fondul de capital de risc al grupului, Google Ventures, a investit deja în mai multe companii din domeniul sănătăţii. Printr-o divizie de cercetare, compania este implicată şi în dezvoltarea de ochelari computerizaţi şi sisteme de navigaţie autonomă pentru automobile.

Google nu a făcut nicio precizare în ceea ce priveşte valoarea investiţiei în noua companie.

Tim Cook, directorul general al Apple şi un apropiat al fostului CEO Steve Jobs, este de asemenea citat în postarea de pe blogul Google.
"Pentru prea mulţi prieteni şi membri ai familiilor noastre, viaţa a fost scurtată sau afectată sever. Arthur Levinson este unul dintre acei nebuni care cred că lucrurile nu trebuie să fie aşa. Nu există cineva mai potrivit pentru a conduce această misiune şi abia aştept să văd rezultatele", a afirmat Cook.

Sursa: Time

 

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
10:20
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou