TESTUL MINUNE: Află cât mai ai de trăit!

Ziarul Atac, 8 februarie 2014, Ora 19:49

  • print
  • |
testul-minune-afla-cat-mai-ai-de-trait-38033-1.jpg

Cercetătorii de la University College London şi University of Edinburgh au făcut un studiu pentru a determina cum putem afla cât de rezistenţi suntem şi când murim.

Astfel, ei au descoperit că timpul de reacţie al unei persoane în momentul în care este pusă în faţa unor situaţii noi ar putea determina câţi ani urmează să mai trăiască aceasta.

Cercetătorii au analizat informaţiile de la peste 5.000 de persoane cu vârsta cuprinsă între 20 şi 59 de ani. La începutul studiului, în anii 1990, s-au măsurat timpii de reacţie ai participantilor. Sarcina era simplă: aceştia trebuiau să apese un buton de fiecare dată când o imagine apărea pe ecranul calculatorului.

După acest test simplu participanţii au fost supravegheaţi timp de 15 ani pentru a se înregistra câţi au murit şi câţi au supravieţuit în această perioadă. În total, 378 de persoane (7,4%) dintre participanţi au murit, dar în cazul celor care au înregistrat timpi de reacţie mai lenţi, riscul de a muri a fost cu 25% mai mare - indiferent de cauze -, în comparaţie cu cei care au avut timpi medii de reacţie.

S-a ajuns la aceasta concluzie, după ce, cercetătorii au evaluat vârsta, sexul, apartenenţa etnică, profilul socio-economic şi factorii de viaţa ai participanţilor.

 

Yoda.ro

 

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
03:34
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou