Adrian Severin - agenţi sovietici de azi şi de ieri

Ziarul Atac, 30 noiembrie 2014, Ora 00:19

  • print
  • |
adrian-severin-agenti-sovietici-de-azi-si-de-ieri-44579-1.jpg

"Ţara este a noastră, a tuturor! Dacă ne-o smulgem unii altora o vom rupe în bucăţi!", scrie pe blogul personal celebrul europarlamentar şi "mare patriot" Adrian Severin, cel acuzat că ar fi cedat Insula Şerpilor, care acum atrage atenţia că alegerile care au spulberat visele PSD-ului de a controla ţara au fost o lovitură de stat în care au fost implicate "forţe fascistoide şi legionaroide".

"Tineri violenţi au strigat pe stradă (în România şi în străinătate) "Jos comunismul!", fără să ştie prea bine ce este acela şi de ce strigă", mai scrie Severin, într-un discurs arc peste timp spre vremurile când Ion Iliescu, tătucul PSD îi chema pe mineri în Capitală, în anul 1990, să-i căsăpească pe "golanii" studenţi, "elemente legionare, fasciste".

După cum a demonstrat Ministerul Propagandei de la Antena3, ideile, chiar dacă sunt minciuni crase, odată plantate ca şuruburile în creierul oamenilor, pot fi folosite pentru a-i trage într-o parte sau alta.

Victoria lui Klaus Iohannis i-a uimit pe mulţi dintre cei care învârt de zor roţile maşinăriei mizeriei noastre zilnice. Drept consecinţă firească, maşina de propagandă s-a turat chiar mai mult, făcând ce ştie ea să facă mai bine - să mintă şi să manipuleze - lucru care se va observa în următoarea perioadă.

Drept urmare, marionetele, lătrăii Mafiei, iau atitudine, mânaţi, nu-i aşa, de cele mai bune intenţii patriotice.

Severin este un caz tipic de funcţionar a cărui trădare îi este înscrisă pe frunte.

Este nepotul unuia dintre cei mai importanţi gropari ai României - mă refer aici la infamul personaj numit Silviu Brucan, care a condus propaganda obscenă din anii '50, cerând omorârea valorilor României, apoi pe cea din '90, reuşind să prostească România şi să o menţină satelit al Moscovei. Saşa Sidorovici, şefa infamelor Tribunale ale Poporului (poporul nu avea nici-un amestec acolo, erau conduse de agitatori sovietici) soaţa lui Brucan, s-a ridicat şi ea la înălţimea anilor '50, împărţind milioane de ani de puşcărie deţinuţilor politic închişi în perioada comunistă - care pe vremea aceea formau crema culturii şi civilizaţiei României.

Bineînţeles că Severin nu păcătuieşte prin apartenenţa la o famile, fie ea şi de criminali - nu este etic să pedepseşti copiii pentru păcatele părinţilor.

Dar alegerile constante făcute de Severin de-a lungul vremii vorbesc de o vocaţie a trădării.

Făcut celebru de reporterii Sunday Times, care l-au înregistrat în timp ce accepta să-şi vândă influenţa în Parlamentul European pe ceva bani de buzunar, Severin a avut o carieră politică marcată de scandaluri şi gafe. La începutul anilor 90, împreună cu alţi alţi politicieni, Severin a căzut într-o capcană întinsă de jurnaliştii de la Caţavencu şi s-a declarat revoltat că apa care curge la robinet în Bucureşti are o concentraţie nepermisă de hidrogen, doi atomi la doar unul de oxigen, denotând astfel că nu cunoştea banala formulă H2O a apei.

Două decenii mai târziu, Severin a căzut în capcana altor jurnalişti, de data aceasta a celor de la Sunday Times (or fi fost băsişti?), care pretinzând a fi reprezentanţi ai unei organizaţii de lobby, l-au convins să accepte o sumă de bani în schimbul introducerii de amendamente la legislaţia europeană. Informaţia a devenit publică, stârnind un scandal enorm. Alţi trei europarlamentari puşi într-o situaţie similară de jurnaliştii Sunday Times şi-au dat demisia.

Severin, însă, s-a ţinut tare! Huiduit în plen de colegii săi europarlamentari, lăsat fără sprijin politic, Severin a mers tenace mai departe, ba chiar erijându-se în mare luptător anti-corupţie, atitudine care a uimit prin lipsa de o elementară decenţă.

Într-un dispreţ flagrant faţă de crezul celor care, ieşind la urne, au votat împotriva acaparării României de către partidul stat PSD, a bătăii de joc la adresa Diasporei, împotriva corupţiei, a direcţionării ţării înspre Moscova şi Beijing, Severin vine şi le explică românilor, că "ceea ce este absolut necesar şi urgent acum, este ca Victor Ponta să rămână premier pentru a evita concentrarea întregii puteri politice într-o singură mână" (cea "legionară, mă gândesc").

Nota bene, afirmaţiile "analistului politic" Severin, cum îl prezintă parte din presă pe nepotul lui Brucan, sunt făcute în contextul în care guvernul este controlat de PSD, Parlamentul controlat aşişderea de PSD, iar, prin ordonanţa traseismului local, PSD-ul şi-a consolidat puterea în teritoriu, îngroşându-şi rândurile cu 500 de primari (din care în jur de 400 de la ACL) şi în jur de 1500 de consilieri, cumpăraţi en-gros, la Târgul de trădare a României.
"Victor Ponta trebuie să încerce să-i sprijine pe Klaus Iohannis şi ACL să se desprindă de forţele fascistoide [sublinierea noastră, n.r.] care tind să îi ia sub control", mai susţine Severin, `uitând` convenabil cum l-a ajutat Ponta pe Iohannis, acuzându-l, prin staff-ul său, ba că vrea să rupă Ardealul de ţară, că vrea să taie pensiile bieţilor pensionari şi că nu este un om complet fiindcă n-a crescut copii, ba, chiar mai mult, că ar fi vândut copii unor cetăţeni canadieni, pentru trafic de organe.
Halucinant, aceste acuzaţii vin de la echipa unui premier care strânge legăturile cu o Chină condusă de un regim care recoltează organe de la proprii săi cetăţeni.

Într-un articol intitulat sugestiv "Mizeria lui Adrian Severin" scris la scurtă vreme după scandalul Sunday Times, jurnalistul Cristian Câmpeanu descria, în 2011, cu lux de amănunte "razboiul nemilos" pe care Severin îl duce, încă din 2007 cu Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi cu autorii rapoartelor pe Justiţie pentru România, în principal cu Monica Macovei, una din cele mai active personalităţi ale României în lupta anti-corupţie (pe care, de altfel, Severin nu uită să o nominalizeze în postarea sa pe blog, ca pe o exponentă a "suprastructurilor politice fascistoide", alături de ... Sorin Ioniţă).

"De când este membru al Parlamentului European, Adrian Severin, fost ministru de externe, fost ministru al reformei, fost preşedinte al Adunării Parlamentare a OSCE, membru al preşedinţiei socialiştilor europeni, primul pe lista PSD la europarlamentare etc., etc., s-a remarcat prin două mari acţiuni şi atitudini politice: Prima este un suport constant, solid şi coerent pentru Rusia, specialitate politică în care este depăşit numai de colegii săi Ioan Mircea Pașcu şi Victor Boştinaru, şi a doua, o luptă susţinută, neobosită, virulentă şi vulgară împotriva politicilor anticorupţie şi a celor care o susţin", îl caracteriza Câmpeanu pe Severin.

Dacă la acest tablou adăugăm şi faptul că în 1997, în calitate de ministru de externe Severin ar fi introdus o adăugare în versiunea preliminară a unui act anex al tratatului dintre România şi Ucraina, care avea drept urmare cedarea Insulei Şerpilor spre Ucraina, portretul de politician a lui Severin este aproape complet.

Severin a intrat în camera de la MAE unde se executa colaţionarea textului Acordului şi a spus că are o propunere, la care Buteiko, şeful delegaţiei ucrainene, a avut un gest nervos, trântindu-şi ochelarii pe masă. Propunerea adresată de ministrul de Externe român (Adrian Severin n.r.) a fost: în rândul patru de jos se pune virgulă, după Insula Şerpilor, şi se adaugă «care aparţine Ucrainei».
Lui Buteiko nu i-a venit să creadă şi s-a adresat în rusă - «paftarite pajalusta» - «repetaţi, vă rog»!, iar Severin a reiterat fraza, după care Buteiko a reluat discuţia, în engleză, murmurând - Isle of Serpents, comma, «belongs to Ucraine»!" a relatat diplomatul Aurel Preda, potrivit unui articol scris de George Roncea în Ziarul şi republicat de curentul.ro.

Cine seamănă vânt, culege furtună

Manipulaţi de varii spoliatori de neam şi ţară, românii sunt ţinuţi în dezbinare, în frici şi în ură român faţă de român. Nu este mare diferenţa între instigările lui Ceauşescu contra huliganilor din Timişoara manipulaţi de agenturi şi atacurile lui Severin la adresa fascistoizilor care au strigat "Jos Ciuma Roşie, jos PSD". Nu-i mare diferenţa între cei de la IMGB care strigau "Nu ne vindem ţara" în anii 90 (ţară din care, iată, am păstrat ce nu s-a privatizat prin metoda MEBO ca să aibă ce falimenta şi căpuşa PSD) şi instigările lui Severin.

Când toţi românii vor înţelege că nu străinii fură ţara, ci Guvernul României este cel care o vinde pe doi lei, că Chevron nu ar fi pus nicio sondă dacă nu-i permiteau Băsescu, Ponta & Co, că jandarmii nu au fost trimişi la Pungeşti de Joe Biden ci de V. Ponta şi ai lui, că prin grija guvernului Ponta, aşa cum în Moldova concesionar al pământurilor e Chevron, de resursele din Vestul ţării se ocupă ruşii, prin Nis Petrol, că acelaşi Guvern Ponta subminează siguranţa naţională dând acces Beijingului la sistemul energetic românesc şi semnând memorandumuri cu Huawei, numai atunci vântul pe care l-au semănat manipulatorii gen Severin, Năstase, Iliescu, Voiculescu se va transforma într-o furtună care va rade de pe faţa României plaga corupţiei, Ciuma Roşie, PSD-ul şi pe maeştrii păpuşari de deasupra lor.

Sursa: TheEpochTimes

 

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
17:49
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou