BEC și STS monitorizează toate secțiile de votare

Cristian Blănuţă, 4 octombrie 2014, Ora 15:06

  • print
  • |
bec-si-sts-monitorizeaza-toate-sectiile-de-votare-43748-1.jpg

Prezenţa la vot în cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale va fi monitorizată în toate secţiile de votare din ţară.

La această acţiune fără precedent îşi dau mâna Biroul Electoral Central (BEC) şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS). Până acum, monitorizarea prezenţei la vot se făcea pe un eşantion de 3000 de secţii de votare, cu o marjă de eroare de +/-1%.

„Acum veţi avea o monitorizare a prezenţei la vot, aş putea spune, din toate secţiile de votare din ţară, pe 5 intervale orare, aşa cum Biroul Electoral Central a decis prin decizia nr. 36. Intervalele sunt 10:00, 13:00, 16:00, 19:00 şi 21:00. La fiecare dintre aceste intervale, preşedinţii de secţii de votare vor transmite un mesaj tip sms către BEC, mesaj care va fi pus pe pagină de Internet a BEC în dreptul secţiei de votare de la care a fost transmis", a explicat Marian Muhuleţ, vicepreşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP) şi purtător de cuvânt al BEC, într-o emisiune la TVR, conform ziare.com.

Oricine va putea avea acces la un set de date cum ar fi ora transmiterii mesajului, numărul de alegători care s-au prezentat pe lista permanentă din respectiva secţie de votare, numărul de alegători care au votat pe tabelul suplimentar din secţia de votare, adică alegători care nu sunt arondaţi la respectiva secţie de votare, şi numărul alegătorilor care au votat cu ajutorul urnei speciale.

Purtătorul de cuvânt al BEC a precizat că la acest proiect lucrează angajaţi ai Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS). Cei 18.550 de preşedinţi ai secţiilor de votare vor primi de la STS aparate telefonice de pe care vor putea să trimită prin sms datele, scrie stiripesurse.ro.

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
10:25
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou