Lăcomia, soră cu prostia

Avem "ghinion"! Nu că ne-am născut, pentru că asta nu ţine nici de politician, nici de individ, ci pentru că ne-am născut într-o țară unde suntem siliţi să ne comportăm ca nişte imbecili, pentru a face pe plac unei "elite" autoemanate, strecurată fraudulos la pupitrul de comandă.

Şi trebuie să fim cum suntem, adică săraci, umili şi voit proști, pentru că "elita" este incapabilă să depăşească nivelul mediocrităţii şi ocupă, prin impostură, locul adevăratelor valori, în primul rând a celor morale, iar adevărul ori reacţiile contrare şi logice îi produc alergie.

Şi cum faptul că existăm nu ţine de "elita" mediocră, nici de "voinţa" acesteia de a ne plafona la nivelul lor de percepţie, obligându-ne să ne comportăm ca şi cum am fi mai proşti decât ei, ci de ceea ce a dat Dumnezeu omului, respectiv inteligența, mai devreme sau mai târziu, dar în mod cert, aceasta va mătura impostura, indiferent de câtă viclenie, şiretenie şi opoziţie manifesta oportuniştii impostori.

Poţi deţine diplome, titluri, doctorate, funcţii şi alte "condiţii" de formă inventate de o societate care astfel încearcă să selecteze valorile reale de cele oportuniste, dar când acestea sunt obţinute imoral sau fraudulos, cum se întâmplă în prezent în România - ţara în care centrele universitare deţin mai multe locuri decât absolvenţi de liceu şi, pentru a nu pierde profitul, au coborât ștacheta, acceptând chiar şi cursanţi fără bacalaureat -, este evident că posesorul lor este un impostor care forţează societatea să-i recunoască merite şi valori inexistente.

Curriculum vitae al clasei politice sau a celor aflaţi la guvernare abundă în titluri universitare, masterate, specializări sau doctorate, care, la prima vedere, făcând abstracţie de modul cum au fost obţinute, de raportul dintre profitul universităţilor şi promovabilitate, de calitatea învăţământului (în primul rând datorată penuriei de dascăli adevăraţi), dau impresia că, cel puţin profesional, suntem conduşi de "elite" consacrate.

În realitate, fapt ce rezultă din comportamentul social absolut penibil - nu depăşesc statutul de gâgă în prezenţele la televiziuni şi în "rezultatele" profesionale -, calitatea şi acurateţea actelor normative emise sau a managementului administrativ, colecţionarii de diplome şi titluri nu fac altceva decât, pentru a-şi satisface orgoliile, respectiv a deţine putere şi a acumula averi impresionante prin accesul direct la bugetul public, să încorsetează şi sufoce țara, menţinând, ca şi cutumă a funcţionării societăţii - impusă în pofida existenţei unor reguli democratice -, un sistem arhaic, primitiv, ce le permite să trateze țara că pe o moşie şi cetăţenii că pe nişte sclavi tâmpiţi, cărora le este interzis să gândească şi să se comporte democratic fără a suporta consecinţele.

Prostia clasei politice - vopsită şi mascată cu diplome ori titluri pompoase obţinute prin trafic de influenţă, şantaj sau contra cost, speculându-se gravele carențe ale sistemului de învăţământ şi lăcomia celor ce administrează învăţământul -, a costat şi costă România sute de miliarde de euro, pentru că marile corporaţii multinaţionale, adevăraţii - de drept şi de fapt -, moguli ce conduc lumea, au speculat rapid şi au înţeles situaţia reală, respectiv faptul că în spetele diplomelor şi titlurilor academice este un vid total de inteligență şi se poate profita.

Şi dacă cetăţeanului român îi impui regulile cu piciorul pe grumaz, marilor corporaţii, a căror poziţie în ierarhia mondială a fost şi este determinată de exploatarea la maxim a inteligenţei, "elita" politică românească, fardată doar, n-a putut să-i facă faţă în nici un fel, capitulând necondiţionat în orice situaţie. Exemplele "Petromidia", "Sidex", "COS" Târgovişte, "Industria Sârmei" Câmpia Turzii, "Combinatul Siderurgic" Reşita, "Petrom", "Electrica", "Romgaz", sunt toate, fără excepţie, dovezi elocvente ale ceea ce înseamnă administrarea ţării de către posesorii de diplome şi titluri cumpărate ca şi cărţile din librării.

Geloşi pe "succesul" marilor corporaţii, care, speculând prostia şi lipsa de profesionalism a guvernanţilor români, au acaparat crema economiei româneşti, la preţ de deşeu, "emanaţii" politici, uitând că nu-i ajută şi intelectul, s-au aruncat asupra ceea ce a mai rămas de prăduit din România, fără nicio jenă şi fără a mai respecta vreo regulă, cel puţin aparentă. Cazurile "Microsoft", "EADS" şi, nu în ultimul rând, "Retrocedările ilegale de păduri", arată - prin modul de operare, în care nu s-a urmărit nici măcar formal respectarea legii -, câtă prostie, golănie, tupeu şi mârlănie deţin politicienii şi guvernanţii români, care, pentru a-şi realiza interesele au sfidat tot ceea ce se poate sfida: legea, morala, interesul cetăţeanului şi interesul ţării. Din păcate, cazurile precum "Microsoft", "EADS" sau "retrocedările de păduri" nu sunt excepţii sau unicate ci sunt un mod de operare curent practicat de cei care guvernează România de peste 24 de ani.

Infestând instituţiile statului, care ar fi trebuit să vegheze la aplicarea corectă a legii şi să sancţioneze prompt orice abatere, cu slugi credincioase, alese pe criteriul obedienței necondiţionate, care, în loc să se opună devalizării avuţiei naţionale au protejat exact contrariul, clasa politică a defilat în România, jefuind fără ruşine tot ceea ce se putea jefui.

"Fraţi" interpartinici la furat, opozanţi doar în public, politicienii României, prin împărţirea, ca la piaţă, a tuturor funcţiilor publice - pe care şi-au numit, fără excepţie, slugi credincioase -, au creat un sistem paralel cu sistemul administrativ oficial, controlând întreaga administraţie şi, implicit, economia naţională şi finanţele publice. Interceptările telefonice, practicile şi exemplele concrete arată că toate funcţiile publice, fără excepţie, sunt negociate şi controlate de clasa politică (de regulă aflată la putere), iar cei ce nu sunt de acord să se înregimenteze politic sunt "ejectaţi" indiferent de valoare său statut profesional. Pot fi genii, dar dacă nu acceptă statutul de slugă politică, precum "proasta lui Ponta - citând de pe site-ul comisarul.ro", pentru clasa politică nu reprezintă nimic.

Numărul demnitarilor (miniştri, secretari de stat, deputaţi, senatori) arestaţi, condamnaţi sau cercetaţi penal pentru acte de corupţie şi fraudă fiscală este mai mult decât îngrijorător, procentul punând sub semnul îndoielii buna credinţă a întregii clase politice, excepţiile (respectiv cei care-şi fac datoria) fiind atât de rare încât întăresc regula, respectiv a accederii în funcţie pentru a se căpătui, prin orice mijloace.

Reîntoarcerea PSD la putere (Parlament şi Guvern), după experienţa acumulată în "ciclul" Năstase, împreună cu "remorcile" imorale reprezentate de UNPR şi PC (loc de refugiu şi rampă de lansare pentru traseiștii şi oportuniştii care au acces în Parlament pentru a ajunge la putere şi a profita de avantajele oferite de aceasta), arată cât de monstruoasă şi cât de imorală este setea de putere şi dorinţa de căpătuială a celor care conduc astăzi România, ajunşi în Parlament şi Guvern.

Pentru a-şi atinge scopurile mârşave sunt dispuşi la orice: modificarea legislaţiei, desfiinţarea instituţiilor, înlăturarea funcţionarilor publici care nu le satisfac cererile, presiuni şi şantaj asupra celor care se opun, dovedind că adevărata deviză a acestei clase politice este "scopul scuză mijloacele".

Sincopa, în operaţiunea premeditată de instalare a dictaturii politice totale, o reprezintă, din fericire, Constituţia, pe care clasa politică încă n-a reuşit s-o modifice după placul ei. Deşi considerată un "debuşeu" anacronic pentru clasa politică actuală (caracterizată de oportunism şi lăcomie), Constituţia s-a dovedit, din fericire, că - deşi a fost siluită şi s-a încercat să fie violată în mai multe rânduri -, este şi continuă să rămână unicul obstacol în calea dictaturii politice totale.

Dacă legea funcţionarului public a fost încălcată, violată şi tratată ca şi cum n-ar exista - fiind "convinsă" chiar şi Curtea Constituţională, prin presiuni politice, să-şi contrazică propriile Decizii în ceea ce priveşte definirea instituţiilor fundamentale ale statului -, prevederile Constituţiei, vizând inamovibilitatea magistraţilor (judecători şi procurori) care garantează liberul arbitru în cazul deciziilor, constituie pentru politicienii corupţi o mare problemă.

Indiferent de eforturi şi dorinţe, chiar dacă au reuşit să penetreze Justiţia, la nivel administrativ, impunând slugi care s-au pretat la astfel de subordonare imorală, la nivelul activităţii, respectiv a derulării actului de justiţie, inamovibilitatea a asigurat şi asigură protecţie magistratului, care, dacă nu este lacom, nu se lasă corupt, şantajat sau nu urmăreşte, imoral, obţinerea unor funcţii prin intermediul politicului, nu poate fi influenţat în actul de decizie. La fel se întâmplă şi în cazul SRI sau Curţii de Conturi a României, instituţii care nu sunt subordonate direct Guvernului şi nici clasei politice. Şi în aceste cazuri, politicul a putut doar administrativ să se infiltreze în coordonarea acestor instituţii, fără însă a putea controla activitatea şi decizia, decât, ca şi în cazul magistraţilor, doar în situaţia în care funcţionarul a cedat lăcomiei sau arivismului.

Prin desfiinţarea Gărzii Financiare - o instituţie care nu era controlabilă 100% politic, ci doar la nivel de şefi, funcţionarul având, conform legii, independență decizională indiferent de subordonarea administrativă şi transferarea activităţii la o instituţie nou înfiinţată, complet subordonată politicului -, clasa politică a câştigat o bătălie importantă în drumul spre dictatură totală şi a dat o lecţie despre ce înseamnă să loveşti în clasa politică din postura unei instituţii subordonată Guvernului.

N-a câştigat însă şi războiul, pentru că deşi a privat Justiţia de una dintre sursele de bază privind furnizarea probelor în cazul fraudelor fiscale, aceasta n-a fost suficient. A mai rămas un procent copleşitor din Ministerul Public (DNA, DIICOT, Parchetul General, Parchetele regionale şi locale), din Ministerul Justiţiei (Judecătorii, Tribunale, Curţi de Apel, ICCJ), din Curtea de Conturi, care n-a putut şi nu va putea fi subordonat intereselor politice meschine, indiferent de cine va fi numit politic să gestioneze administrativ aceste instituţii.

Ghinionul clasei politice şi norocul cetăţeanului constă în faptul că, spre deosebire de restul administraţiei publice - unde majoritatea concursurilor sunt farse ordinare, regizate de politicieni pentru a-şi impune slugile -, în magistratură, SRI şi Curtea de Conturi, cu mici excepţii, n-au pătruns sau pătrund foarte greu diletanţi şi posesori de diplome obţinute contra cost şi prea puţini "acoperiţi" politici.

În general - făcând abstracţie de excepţiile fireşti -, sunt recrutate valori profesionale şi morale ale ceea ce mai produce sistemul de învăţământ şi educaţia românească. Şi cum inteligența, profesionalismul şi protecţia asigurată de legislaţie generează şi o morală sănătoasă, pentru politicianul obişnuit că totul se obţine prin slugărnicie, aceste instituţii sunt mai greu de influenţat şi controlat şi reprezintă pragul de netrecut, deocamdată, spre instaurarea dictaturii totale politice şi asigură echilibrul democratic necesar funcţionarii societăţii.

Pe de altă parte însă, dacă luăm în considerare amploarea fenomenului corupţiei, traficului de influenţăa şi al fraudei fiscale generat, întreţinut şi exploatat de clasa politică şi câte cazuri "Microsoft", "EADS" sau "restituiri nelegale de păduri" rămân neinstrumentate, datorită efectului politizării majorităţii instituţiilor publice aparţinând Ministerului de Finanţe, Ministerului de Interne, ANPC, ITRSC, ANSVSA şi a tot ce reprezintă administraţie centrală şi locală, care, prin non combat sau neimplicare ascund şi protejează devalizarea bugetului public de către clasa politică, punem fireasca întrebare: oare care este adevărata dimensiune a fenomenului devalizării averii publice şi bugetului public de către clasa politică în România, cât la sută este cunoscut şi cercetat şi de câţi funcţionari au nevoie DNA, DIICOT, SRI sau Curtea de Conturi pentru a stăvili fenomenul?

Este controlabil fenomenul în aceste condiţii? Date fiind antecedentele postdecembriste, numărul scandalurilor şi cazurilor de corupţie înregistrate, nu este firesc să analizăm, exact pe dos de cât normal, nu câţi Sârbi, Hrebenciuci, Năstase, Fenechii, Coposi, Mureşeni, Ridzi, Sechelarii, Voiculești, Patrici, Cosmi, Stanciu şi mulţi alţii - încât, însumându-i, am putea face două guverne şi un parlament complet cu cei arestaţi, condamnaţi sau aflaţi în cercetare penală -, există, ci câţi mai sunt, în fapt, în Parlamentul României sau în Guvern care nu sunt implicaţi în acte de corupţie, trafic de influenţă, devalizarea bugetului sau fraude fiscale?

Nu contează dacă DNA şi SRI primesc "comenzi" din afară instituţiei. Indiferent dacă sunt rezultatele profesionalismului intern sau unor "impulsuri" externe, rezultatele sunt corecte şi logice, chiar dacă sunt devastatoare pentru imaginea clasei politice româneşti, căreia i s-a spulberat masca inocenţei şi bunei credinţe în slujirea intereselor cetăţeanului, prelingându-i-se adevărata faţă: aceea de oportunişti, arivişti, dominată de infractori.

Şi dacă e firesc "să dăm Cezarului ce e al Cezarului", respectiv devoalarea de către DNA a activităţii clasei politice aflată la guvernare - al cărei scop este îmbogăţirea -, de fraudă fiscală, reprezentând sustragerea TVA, a accizelor şi altor taxe importante, colectate de crimă organizată, cine se mai ocupă ? Gelu Diaconu, cel "uns" şef al ANAF de un "profesor" în evaziune, Relu Fenechiu? Cum poţi fi şeful antifraudei fiscale când n-ai fost în stare, ca profesionist cu o vechime de peste 15 ani în domeniu, să previi frauda de la Lukoil?

Dacă n-ai ştiut ce se întâmplă, ori nu eşti profesionist şi n-ai ce căuta într-o astfel de funcţie, ori eşti corupt. Dacă ai ştiut (şi e mai plauzibilă varianta), ar cam trebui să dai explicaţii cum s-a ajuns la o astfel de fraudă când fiecare transport trebuia să fie verificat de organele vamale?
Ar mai trebui primul ministru, ministrul finanţelor şi şeful ANAF, date fiind slabele încasări în ceea ce priveşte colectarea TVA (cu peste o sută de milioane lei mai puţin faţă de perioada similară a anului trecut) să explice cum se face că deşi a cheltuit peste 82 milioane de euro pentru eficientizarea activităţii de colectare, crima organizată este cea care reuşeşte, în fapt, să-şi crească eficienţa?

Când a crescut PIB-ul cu peste 36 miliarde lei (şi, automat, TVA achitată de cetăţean a fost corespunzătoare acestei creşteri) de ce a scăzut colectarea TVA când, teoretic şi practic aceasta trebuia să crească cu peste 1,87 miliarde lei ? Poţi minţi fraierii, naivii sau analfabeţii care nu ştiu să citească, dar nu poţi minţi la infinit că au crescut veniturile bugetare în condiţiile în care, raportate la creşterea PIB, au scăzut considerabil? Şi când scad încasările bugetare, în condiţiile în care PIB creşte, crescând automat şi baza de colectare, cum vei putea plăti datoriile acumulate?

Împrumutând, la infinit, 300 milioane lei săptămânal (cum a făcut săptămâna aceasta Ministerul de Finanţe) pentru a menţine în funcţiune statul şi funcţionarii săi incapabili să colecteze venituri care să asigure funcţionarea statului şi epurând permanent pe cei care colectau pentru buget şi nu pentru crima organizată? Împrumutând, la infinit, sume uriaşe pentru a menţine în funcţie un individ pus de infractori şeful colectării în România, este soluţia?

Câte "FALCO-TRADE", cu prejudiciu de 170 miliarde lei (ROL) înregistrate de statul român, pe vremea când fostul şef al vămilor dădea "verde" importurilor de carne scutite de taxe vamale, sau câte loturi de vameşi gen "Moraviţa", "Albița", "Siret", care au păgubit statul cu zeci de miliarde de lei, în perioada când şi vama era "păstorită" de proprietarul unui hotel construit din profitul realizat din comerţul cu ţigarete, mai trebuie săltate şi trebuie să mai suporte bugetul de stat pentru a se constata că managementul ANAF este, parcă, total în favoarea crimei organizate?

Cum explică şeful ANAF şi primul ministru lipsa totală de interes în modificarea legislaţiei privind metodele de colectare a TVA în condiţiile în care colectarea simplificată a TVA în cazul cerealelor a dat rezultate? Ale cui interese le protejează tandemul Ponta-Diaconu când, conştienţi, permit fraudarea anuală a bugetului de stat cu peste 72 miliarde de lei, reprezentând TVA colectată şi sustrasă de către crima organizată? Sau, poate, fiind prea ocupaţi cu "protejarea" unor furăciuni gen "Microsoft", "EADS" şi "restituirea de păduri", Ponta şi Diaconu au făcut un pact de neagresiune cu crima organizată, fiecare văzându-şi liniştiţi de "domeniile" pe care le controlează? Să ne mirăm că, în aceste condiţii, încă o dată clasa politică română dă dovadă de prostie? Cu peste 70 miliarde lei anual încasate din colectarea nelegală a TVA, nu cumva crima organizată (incluzând şi corporaţiile multinaţionale ce operează în România, în domeniul sustragerii TVA), sunt în avantaj?

Din păcate, "câinii latră, caravana trece" ! Ei vor rămâne cu milioanele de euro furate şi ascunse prin off-shore, noi cu datoriile de rambursat. Şi cum producţia scade şi veniturile colectate la buget sunt tot mai mici, în afară de creşterea taxelor (vom plăti taxe şi pe aerul respirat) ce altă alternativă va avea Guvernul următor pentru a rambursa miliardele de euro împrumutate lunar de Guvernul Ponta? Credeţi în miracole? Eu nu!

Ec. Pavel Roman