„Magiun“, marcă românească de succes!

Valeriu Daniel, 29 iulie 2013, Ora 00:00

  • print
  • |
magiun-marca-romaneasca-de-succes-32831-1.jpg

Atenţie la ce magiun cumpăraţi!

Cine nu cunoaşte termenul? Cine nu a gustatmăcar odată vestitul magiun, care în ultimii 20 de ani şi-a pierdut din faima şi renumele avute înainte de 1989? Astăzi, cuvântul continuă să existe în DEX, cu explicaţii clare, atât din punct de vedere etimologic, cât şi al terminologiei de specialitate culinară.

Dar cine mai produce adevăratul magiun în zilele noastre şi care sunt calităţile lui... Vă lăsăm pe dumneavoastră să decideţi.

MAGIUNUL DE PRUNE TOPOLOVENI

Aliment funcțional

100% natural, fără conservanți, fără aditivi alimentari, fără E-uri, fără zahăr adăugat

Ingrediente: UN SINGUR INGREDIENT! prune proaspete românești, netratate chimic. Un kg. de magiun se obține din 5 kg. de prune din cel puțin 4 soiuri.

Metoda de preparare: tradițională, atestată documentar din 1914; pentru a păstra integral calitățile nutritive ale prunelor proaspete, magiunul de prune Topoloveni este preparat în cazane cu pereți dubli, sub temperatură controlată de maximum 68 de grade Celsius, timp de 12-14 ore, astfel încât să se evapore toată apa. Datorită acestei metode de preparare, magiunul de Topoloveni nu are nevoie de conservanți

Conținut (conform analizelor de laborator ale producției din 2011): Fibre alimentare naturale: 27, 97% (5,47% insolubile, 22,5% solubile - substanțe pectice), Glucide: 54,6 gr/100 gr (din care fructoză: 14,42 gr și glucoză: 17,68 gr), Fier: 6,09 mg/100 gr; Bor: 3,5 mg/100 gr; Potasiu: 825,5 mg/100 gr; Calciu: 38,30 mg/100 gr; Magneziu: 22,83 mg/100 gr, Încărcătura glicemică: 11; Capacitate antioxidantă: 275 (ORAC); Echivalent pâine: 1 BE~ 25 gr.

Valoare energetică: 214 kcal / 100 gr

Indice glicemic: 39

Descriere: Magiunul de prune Topoloveni este o pastă vâscoasă (concentrată 5:1) de prune, ușor tartinabilă, care poate fi consumată fie ca atare (pe biscuiți, pâine prajită, pâine cu unt sau în combinație cu iaurt, fulgi de cereale, înghețată etc.), fie ca desert în produse de patiserie (cornulețe, gogoși, clătite etc.).

Magiunul de prune Topoloveni este certificat de către Institutul de Cercetări Alimentare drept aliment funcțional, care consumat în mod curent contribuie la menținerea stării optime de sănătate, prin aportul de macroelemente, microelemente, macronutrienți, micronutrienți (fitonutrienți, în special antioxidanți, vitamine, fibre alimetare). Poate fi consumat de la vârsta de 6 luni - când începe diversificarea alimentației; este permis și persoanelor bolnave de diabet (cu recomandarea medicului curant) - grație indicelui glicemic scăzut.

Domnul prof. univ. dr. Gheorghe Mencinicopschi recomandă Magiunul de prune Topoloveni ca pe un "dulce sănătos", cu efecte benefice asupra sănătății:

- oaselor, fiind indicat copiilor, adolescenților, femeilor pre- și postmenopauzale, bărbaților, bătrânilor, datorită conținutului de bor (3,5mg/1000g) care previne apariția osteoporozei, facilitează asimilarea calciului, magneziului și a vitaminei D, elemente foarte importante pentru sănătatea sistemului osos;

- dinților, datorită conținutului de xylitol natural, care oprește demineralizarea dinților (nu permite aderarea plăcii la dinți) și remineralizează dinții atunci când există deja carii formate;

- sistemului imunitar, prin creșterea rezistenței la infecțiile virale și bacteriene;

- sistemului nervos și muscular, datorită aportului natural ridicat de potasiu, magneziu, glucide naturale, antioxidanți;

- are efect anti-stres, întărește mecanismele naturale de adaptare la stres și previne apariția oboselii cronice;

- stimulează procesele naturale de detoxifiere, previne constipația, îmbătrânirea precoce, are efect anti-aging oferind strălucire și tinerețe tenului;

- este energizant general al organismului, prin furnizarea de combustibil gata de utilizat de către creier, mușchi, alte organe vitale;

- previne apariția diabetului de tip 2 (datorită indicelui glicemic scăzut, 39/100 gr produs), a aterosclerozei, a bolilor cardio-vasculare, a bolilor vasculare cerebrale, a unor tipuri de cancer (in special a cancerului de colon), a bolilor Parkinson si Alzheimer.

Certificările de calitate ale Magiunului de prune Topoloveni:
- Protected Geografical Indication (EU)
- „Superior Taste Award", Institutul pentru Gust si Calitate Bruxelles, 2010, 2011
- Official Supplier of Royal House of Romania (Furnizor oficial al Casei Regale a Romaniei)
- Ambassador of the "Romanian traditional taste"- (brandul turistic al Romaniei - oferit de Ministerul Turismului, postat pe eticheta produsului)
- Certificat "Atestarea Calității" - Centrul Național de Teste Comparative
- Produs tradițional recomandat de BIO ROMÂNIA.

MAGIUN DE PRUNE SYMPATHICA/LIDL

Ca urmare a sesizărilor trimise autorităţilor competente Magiunul de prune Sympathica, comercializat de reţeaua de magazine LIDL, a fost oprit de la comercializare din data de 13 iulie 2012, întrucât nu îndeplinea condiţiile legale de etichetare şi tehnologia de fabricare.

În adresa primită din partea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, se arată că în urma verificărilor întreprinse la sediul social al SC LIDL DISCOUNT Romania SRL, de o echipă mixtă de control (Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Prahova şi Comisariatul Judeţean de Protecţia Consumatorilor Prahova), au fost constatate următoarele nereguli în ce priveşte produsul Magiun de prune Sympathica:

- utilizarea denumirii de "magiun de prune" pentru produsul analizat este abuzivă, întrucât acest produs este fabricat din materii prime precum "piure de prune concentrat" şi "suc de prune concentrat"; aceste materii prime sunt obţinute din prune în Serbia şi exportate în Polonia, unde suferă o nouă procesare până la obţinerea produsului finit, comercializat de reţeaua LIDL în România sub denumirea de "magiun de prune". Cele două materii prime nu sunt menţionate în standardul profesional SP 334/119 MAGIUN DE PRUNE. De asemenea, conţinutul de glucide declarat pe eticheta nutriţională este de 46,5 g /100 g, iar în SP 334/119 MAGIUN DE PRUNE conţinutul de glucide specificat ar trebui să fie de minim 55%.

- produsul nu se încadrează nici în grupa gemurilor, reglementată de Directiva 2001/113/CE (privind gemurile, jeleul, marmelada din fructe şi piureul de castane destinat consumului uman, act normativ european preluat de România prin Ordinul 523/808/351/2003 pentru aprobarea normelor cu privire la natura, conţinutul, fabricarea şi etichetarea gemurilor, jeleurilor, marmeladelor de fructe şi a piureului de castane îndulcit, destinate consumului uman), care prevede pentru gemuri un conţinut de substanţă uscată solubilă (reprezentată de glucidele din produs) de 60% sau mai mult.

- deşi pe eticheta produsului se specifică 46,6 g glucide pentru 100 g, în buletinul de analiză nr. 120249875/24.05.2012 eliberat de SGS Institut Fresenius din Germania este specificat total zahăr 40 g / 100 g.

Prin urmare, având în vedere că produsul Magiun de prune Sympathica nu respecta nici normele interne, nici pe cele europene de fabricaţie (SP 334/1996 MAGIUN DE PRUNE, Directiva 2011/113/CE), autorităţile au recomandat pentru acest produs schimbarea denumirii în "pastă tartinabilă", au sancţionat SC LIDL DISCOUNT SRL pentru încălcarea prevederilor Legii 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii cu 5.000 lei şi au oprit produsul Magiun de prune Sympathica de la comercializare începând cu data de 13 iulie 2012, întrucât "nu îndeplineşte condiţiile legate de etichetare şi tehnologia de fabricare".

MAGIUN DE PRUNE RÂURENI

Magiun de prune parfumat şi catifelat
Din prune cărnoase şi suculente, bine îndulcite pe dealurile însorite argeşene.
Gustul delicat îl dau prunele bine coapte toamna.
Ingrediente: Prune de toamnă
Produs fără zahăr
Produs preparat cu 320 g de fructe pentru 100 g produs finit
Conţinut total de zaharuri: 55 g pentru 100 g produs finit e 350 g

Despre companie

Râureni este unul dintre cele mai cunoscute branduri românești, cu o tradiţie de peste 40 de ani în prepararea fructelor și legumelor după reţete autentice. De la înfiinţarea fabricii Râureni, din 1968, am rămas fideli unei singure promisiuni, aceea de a vă oferi mereu cele mai de preţ daruri ale naturii.

În 2008, fabrica Râureni este preluată de compania Annabella care ȋnvestește ȋn modernizarea liniei de producţie pentru asigurarea unui grad ȋnalt de calitate și ȋn dotarea fabricii cu un depozit frigorific.

Doi ani mai târziu, ȋn urma unui proces de rebranding, produsele Râureni ȋmbracă haine noi care vorbesc despre felul ȋn care pregatim fructele și legumele, cu drag din natură.

MAGIUN - GUSTURI ROMÂNEŞTI, MEGA IMAGE

Un prim produs, bazat pe aceeaşi reţetă tradiţională, a şi apărut în reţeaua Mega Image: Magiun de prune 340g, produs dezvoltat sub brandul Gusturi Româneşti.

Ar fi interesant de urmărit dacă retailerul va profita de conjunctura favorabilă creată pe plan European şi va lansa produsul şi în reţelele sale din Grecia, Bulgaria sau Belgia.

INGREDIENTE - prune

Preparat cu 220g fruct pentru 100 g produs finit.

Fără adaos de zahăr. Conţine zaharuri prezente în mod natural.

Produs pasteurizat.

Valoare energetică - 172kcal/720kj la 100g de produs
Proteine - 1,1g la 100g de produs
Glucide - 40g la100g de produs din care 38g zahar
Lipide - 0g
Fibre - 3,1g la 100g de produs
Sodiu - 3,1g la 100g de produs

În numărul viitor veţi afla „adevărul" despre magiunul românesc!

 

 

 

 

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
18:20
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou