Organizatorul jocului "Bingo România" şi-a cerut insolvenţa

Ştefan Diaconu, 19 mai 2014, Ora 00:00

  • print
  • |
organizatorul-jocului-bingo-romania-si-a-cerut-insolventa-40306-1.jpg

ADVANCED BINGO SYSTEM SRL, firma care a organizat "Bingo România" a depus cerere de intrare în insolvenţă *Nu este exclus ca firma să intre direct în faliment *În spatele ADVANCED BINGO SYSTEM SRL se află un adevărat Turn Babel, format din macedoneni, turci, britanici, israelieni, firme înregistrate în Cipru și așa mai departe.

La data de 12 mai 2014, societatea ADVANCED BINGO SYSTEM SRL (J23/606/2012, CUI 29892323), cu sediul social în sat Ciofliceni, comuna Snagov, Şos. Ciofliceni nr.185, camera 110, judeţul Ilfov, a depus la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenţei (Dosar nr. 1661/93/2014).

Deocamdată nu a fost stabilit primul termen în acest dosar, dar fiind vorba de o solicitare formulată de debitoare, precum şi de datoriile enorme ale acestei firme către bugetele de stat, este aproape sigur că în zilele următoare instanţa va admite cererea.
De asemenea, nu este deloc exclus ca acest dosar să se finalizeze cu intrarea în faliment a firmei, deoarece este greu de crezut că va putea fi depus un plan de reorganizare viabil, în condiţiile în care principala sursă de câştig a firmei, jocul "Bingo România", a "tras pe dreapta" începând cu data de 12 mai 2014.

Ţeapă cosmopolită pentru românii amatori de câştiguri facile

Societatea ADVANCED BINGO SYSTEM SRL este organizatorul jocului "Bingo România", joc sistat în data de 12 mai 2014, conform anunţului postat chiar de firma în cauză. La data de 31 martie 2014, ADVANCED BINGO SYSTEM SRL avea doar către bugetele de stat restanţe de plată totalizând 1.379.499 lei.

Firma ADVANCED BINGO SYSTEM SRL a fost înfiinţată în anul 2012, fiind specializată pe "activităţi de jocuri de noroc şi pariuri". În data de 13 februarie 2014, această societate şi-a schimbat structura asociaţilor. Până la momentul respectiv, capitalul social al firmei era deţinut în proporţie de 99,98% de către GALA PLACIDIO INVESTMENTS LIMITED Cipru, reprezentată de macedoneanul KARAKABAKOV DIMCHE (n. 20.02.1978), acesta din urmă fiind şi asociat, cu o cotă de 0,02%, precum şi administrator al societăţii.

În februarie 2014, DIMCHE şi-a vândut cele două părţi sociale pe care le deţinea către GALA PLACIDIO INVESTMENTS LIMITED Cipru. Tot atunci, capitalul social al firmei a fost dublat, de la valoarea de 1.001.200 lei la 2.002.400 lei, prin aportul în numerar al firmei NET BET SRL Bucureşti. Ca atare, asociaţi ai "Advanced Bingo System" SRL sunt în acest moment GALA PLACIDIO INVESTMENTS LIMITED Cipru şi NET BET SRL Bucureşti, fiecare cu câte 50 de procente. În funcţia de administrator a fost numit, pe lângă KARAKABAKOV DIMCHE, şi cetăţeanul israelian, născut în Rusia, SHAUL SCHNEIDER (n. 17.08.1968).

Conform Registrului Comerţului, capitalul social al firmei NET BET SRL Bucureşti (J40/11866/2013; CUI 32284474) aparţine în totalitate companiei cipriote POUNDERS TRADING LIMITED, iar în funcţia de administrator figurează cetăţeanul turc KIRDI EMRE (n. 01.11.1983).
Firma NET BET SRL a fost înfiinţată în 29 septembrie 2013 de către PEDATSUR EFRAIM YITSHAK(cetăţean britanic, născut la 12.09.1948, în Israel) şi românul NICOLAU APOSTOLACHE (n. 04.10.1954). Britanicul PEDATSUR EFRAIM YITSHAK avea 99% din firmă, iar românul APOSTOLACHE diferenţa de un procent.

În noiembrie 2013, PEDATSUR EFRAIM YITSHAK a fost revocat din funcţia de administrator unic al societăţii, în locul său fiind numit turcul KIRDI EMRE. În 23 ianuarie 2014, în NET BET SRL a fost cooptat ca asociat firma cipriotă POUNDERS TRADING LIMITED, reprezentată prin turcul KIRDI EMRE, iniţial cu 1% din capitalul social, ulterior aceasta preluând în întregime controlul asupra firmei NET BET SRL.

În acest moment, nici POUNDERS TRADING LIMITED, nici NET BET SRL nu mai figurează în structura asociaţilor/acţionarilor altor firme din România, în afara situaţiilor prezentate mai sus. În schimb, turcul KIRDI EMRE este asociat în două firme: EMRE CONSULTING SRL (J40/2898/2014; CUI 32901928), societate înfiinţată în martie 2014, şi PRINT YILMAZ GROUP SRL (J40/12926/2011; CUI 18067933), firmă înfiinţată în 2005 şi specializată pe "alte activităţi de tipărire".

Bingo România" a tras obloanele după ce şi-a schimbat asociaţii

Un anunţ postat luni, 12 mai 2014, pe site-ul bingo-romania.ro informa că primul sezon al jocului "Bingo România" s-a încheiat în data de... 12 mai şi nu se vor mai vinde bilete.

Cei care au câştigat premii mai mici de 500 de lei sunt asiguraţi că vor putea intra în posesia câştigurilor până marţi, 13 mai, ora 17.00, la sediile judeţene, după acest termen premiile urmând a fi programate prin call-center, pentru o dată ulterioară.

"Câştigătorii care au premii mai mari vor fi contactaţi şi informaţi asupra datei la care vor primi premiul", se arată în anunţ. Publicaţia incomod-media.ro anunţa că angajaţii firmei care organizează Bingo România au fost trimişi acasă, deoarece societatea ar fi dat faliment.

Datoriile către stat ale firmei s-au redus cu puţin, dar au mai apărut trei ţepe cu bilete la ordin

La data de 31 decembrie 2013, societatea "Advanced Bingo System" SRL avea restanţe de plată către bugetele de stat în valoare totală de 1.683.163 lei, din care 339.472 lei reprezentau evaziune fiscală prin stopaj la sursă.

La 31 martie 2014, datoriile se reduseseră la 1.379.499 lei, după cum urmează:

Bugetul de stat = 782.297 lei, din care 144.558 lei reprezintă "impozitul pe venit din salarii"

Bugetul asigurărilor sociale de stat = 413.227 lei, din care 128.861 lei reprezintă "contribuţia individuală de asigurări sociale reţinută de la angajaţi"

Bugetul asigurarilor pentru şomaj = 15.054 lei, din care 5.720 lei reprezintă "contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj reţinută de la angajaţi"

Bugetul asigurărilor de sănătate (LEI) = 168.921 lei, din care 66.501 lei reprezintă "contribuţia individuală de asigurări de sănătate reţinută de la angajaţi".

De asemenea, anterior modificărilor din structura asociaţilor, firma avea 24 incidente de plată majore cu bilete la ordin, în valoare totală de 357.086,84 lei, la care se mai adăugau 5 incidente de plata minore cu bilete la ordin, suma totală refuzată la plată aferentă acestor incidente minore fiind de 53.640,98 lei.

În aprilie 2014, au mai apărut 3 incidente de plată majore cu bilete la ordin, valoarea totală a refuzurilor cu aceste instrumente de plată ridicându-se, aşadar, la 378.401,17 lei.

Conform legislaţiei în vigoare, un creditor poate solicita deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva unui debitor dacă are de recuperat minim 45.000 lei. Fiscul are de recuperat de la "Advanced Bingo System" SRLo sumă de 37,4 ori mai mare decât pragul minim prevăzut de lege. În condiţiile în care suma datorată a crescut vertiginos, rezultă că sunt şanse mari ca şi celelalte condiţii necesare declanşării insolvenţei să fie îndeplinite.

O a doua cale de stopare a ţepei "Bingo România" era suspendarea licenţei tocmai pe motiv de neplată a obligaţiilor bugetare, aşa cum s-a întâmplat în cazul primei ediţii "Super Bingo Metropolis". Este drept că în cazul acesta statul a aşteptat ca datoriile să depăşească un milion de euro, dar poate că între timp s-a deşteptat şi nu mai lasă infractorii/evazioniştii să adune milioane de euro din astfel de fraude.

Şi partenerii de afaceri sunt ţepuiţi

La sfârşitul lunii ianuarie 2014, "Advanced Bingo System" SRL figura în evidenţele CIP (Centrala Incidentelor de Plăţi) cu 29 de bilete la ordin refuzate la plată, în valoare totală de 410.727,82 lei. Altfel spus, firma cu sediul în satul Ciofliceni nu a achitat la termenele asumate peste 4,1 miliarde lei vechi.

Ca urmare a acestui comportament faţă de partenerii de afaceri, au început să apară procesele (de executare silită, somaţie de plată) în care "Advanced Bingo System" SRL figurează ca debitor, acestea adăugându-se altor câteva zeci în care organizatorul "Bingo România" se "războieşte" cu Protecţia Consumatorilor sau cu Inspectorate de Poliţie din mai multe judeţe ale ţării.

La "Bingo România", doar fraierii sunt români

Două jocuri de bingo se aruncă în paralel asupra populaţiei doritoare de îmbogăţire peste noapte. Unul dintre acestea, "Bingo România", care a trecut din data de 8 decembrie la "Kanal D", are în spate firma"Advanced Bingo System" SRL (J23/606/2012, CUI 29892323).

"Advanced Bingo System" SRL a fost înfiinţată la data de 12.03.2012, cu sediul social într-o cameră "la şosea", într-o pensiune sau ceva similar: satul Ciofliceni, comuna Snagov, judeţul Ilfov, Şoseaua Ciofliceni, nr. 185, camera 110. Evident, obiectul principal de activitate declarat este dat de jocurile de noroc şi pariuri.

Conform datelor depuse la Registrul Comerţului, firma a fost înfiinţată cu capital străin 100%. În mod curios, acesta este reprezentat de un aport în natură în valoare de 227.548 euro şi de un aport în numerar de doar 48 euro. În total, în echivalent local, capitalul social este cifrat la 1.001.200 lei.

Fondul de premiere este minimul prevăzut de lege

După cum se precizează chiar pe site-ul bingo-romania.ro (art. 37), "procentul de premiere din totalul rulajului încasărilor va fi de minimum 40% şi maximum 60% şi va fi constituit pe fiecare joc obişnuit, cu excepţia jocurilor la care se acordă premii speciale atunci când se va respecta doar procentul minim. Exemplificăm, cu ocazia verificării tehnice de către Biroul Român de Metrologie Legală, că au fost folosite următoarele procente de premiere din totalul rulajului încasărilor: premiul o linie 1,00%, premiul două linii (linie dublă) 2,00%, premiul de bingo 7,00%, premiul bingo acumulat 15%, premiul 13 numere 7,50%, premiul 14 numere 5,00% şi fond de rezervă 2,50%".
Adunând procentele menţionate rezultă 40%, adică minimul prevăzut de lege. Dacă mai luăm în calcul căpremiile sunt impozitate cu 25% (cu excepţia celor mici), observăm că doar o treime din banii jucătorilor se întorc la aceştia sub formă de premii, celelalte două treimi ajungând teoretic la firma organizatoare (şi la furnizorii acesteia), precum şi la statul român. După cum am arătat mai sus, furnizorii şi bugetele de stat se numără printre cei ţepuiţi.

Bingo în cabinetul europarlamentarului Cătălin Ivan?

Chiar dacă poate nu are o legătură directă cu subiectul, merită menţionat faptul că biroul din Iaşi al firmei este la adresa Bd.Alexandru cel Bun nr.17, bl.A5, parter, chiar dacă punctul de lucru înregistrat la Registrul Comerţului (în martie 2012) figurează la adresa Bd.Socola nr.13, bl.D6, sc.B, parter, ap.1, cam.1.
Biroul din Bd.Alexandru cel Bun este, de fapt un apartament transformat, care iniţial a găzduit un second-hand, iar vreo 3 ani a funcţionat ca şi cabinet al europarlamentarului Cătălin Ivan. De câteva luni, "firma" şi un banner indecent de mare au dispărut, locul lor fiind luat de însemnele "Bingo România". Totuşi, site-ul lui Ivan susţine că şi la această oră mai funcţionează cabinetul la adresa respectivă!

Ţeapa "Super Bingo Metropolis" reloaded!

Iată ce scria preasa din România, în urmă cu un an. Din păcate, autoritațile s-au făcut că plouă. De ce, oare?

De Paşte, mizând că românul e bun creştin şi mare fraier la bucurie, a reînceput "Super Bingo Metropolis". De data aceasta, afacerea este făcută prin firma "Metropolis Bets" SRL Bistriţa (J6/391/2002, 15020596).

Acordarea licenţei pentru organizarea jocului de noroc arată cât de fraier este statul român, cât de lacunară este legislaţia lui sau cât de puţin interesat să o aplice este aparatul funcţionarilor. Evidenţa nu are nevoie de demonstraţie. Totuşi, firma care a organizat sezonul întâi al acestui joc de noroc s-a numit "Phoenix Games" SRL (J6/333/2000, 13501542), a avut sediul tot în Bistriţa, mai mult, la aceeaşi adresă la care îl are şi "Metropolis Bets", Strada Mihai Eminescu nr. 1-4, chiar şi aceleaşi numere de telefon, 0263/233861 şi 0722/201951. Evident, patronii sunt aceeaşi, iar schema acţionariatului este identică: Radu Chifa (n. 27.12.1968) - 50% şi Petru Rus (n. 26.06.1969) - 50%. Ambii sunt născuţi în aceeaşi comună, Nimigea, judeţul Bistriţa Năsăud. Administrator al ambelor firme este Vasile Eugen Cosma (23.07.1975, oras Nasaud)

Atâta vreme cât motivul suspendării licenţei - datorii către stat - nu a fost înlăturat, este clar ca lumina zilei că cei doi patroni au apelat la o manevră pe care statul o tolerează ca la o casă cu specific: au mutat afacerea pe o altă firmă şi au abandonat-o pe cea veche cu tot cu datoriile acumulate. Șmecheria acestora este de înţeles. Nu şi a celor care au acordat o nouă licenţă.

"Super Bingo Metropolis", sezonul 1: ţeapă de cel puţin 3,2 milioane euro

Membrii Comisiei de autorizare a jocurilor de noroc au decis, la data de 16 februarie 2012, în unanimitate, revocarea licenţei de joc a firmei "Phoenix Games" SRL, organizatoarea jocului "Bingo Metropolis", care era transmis în fiecare duminică de către "Antena 1". Motivul a fost datoria de peste 1,2 milioane euro pe care firma o înregistra de mai mult de 30 de zile la bugetul de stat.

Conform "Evenimentului Zilei", datoria era garantată de "Phoenix Games" SRL cu 850 de aparate electronice de joc (păcănele), care aparţin altei firme, "Metropolis Grup" SRL, deţinută de cei doi acţionari ai firmei care organizează Bingo Metropolis.

Cu licenţa de organizare a jocurilor de noroc anulată, "Phoenix Games" SRL Bistriţa a cerut, în aceeaşi zi, să fie plasată sub protecţia insolvenţei. Foarte prompt Tribunalul Bistriţa-Năsăud a admis cererea a doua zi, în data de 17 februarie 2012, în dosarul nr. 812/112/2012.
În tabelul preliminar actualizat al creditorilor din data de 21.05.2012 este solicitată o sumă totală de 21.865.097,92 lei, din care administratorul judiciar a acceptat doar 13.817.663,18 lei. Pe unele din diferenţele neacceptate au fost deschise procese, motiv pentru care, probabil, încă nu este publicat tabelul definitiv al creanţelor. Este posibil însă ca, de fapt, administratorul judiciar să lălăie procedura, întrucât nu a publicat nici măcar raportul privind cauzele care au dus la apariţia stării de insolvenţă.

Culmea, pe 20 februarie 2012 a publicat un raport în care spunea că societatea funcţionează, în condiţiile în care licenţa a fost retrasă pe 16 februarie, iar partida/emisiunea din 19 februarie nu s-a mai desfăşurat tocmai din această cauză.

Afacerea "Super Bingo Metropolis", primul sezon, a însemnat salarii neplătite însumând 1.155.741 lei. Acestea sunt evidenţiate în tabelul creditorilor ca 17 creanţe salariale, în valoare totală de 115.088 lei, plus o rubrică separată cu drepturi salariale, în valoare de 1.040.653 lei.
Datoria bugetară acceptată de administratorul judiciar este de 5.052.311 lei din solicitarea de 7.770.377,26 lei. Cea mai mare ţeapă bugetară revine statului, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa Năsăud - 5.015.670 lei. Diferenţa, un mizilic de 36.641 lei, aparţine Primăriei municipiului Bistriţa.

Printre ţepuiţi se află, desigur, unii care visau să se îmbogăţească. Dintre aceştia, 107 "câştigători" s-au înscris la masa credală cu sume cuprinse între 20.000 lei şi 200.120 lei, care totalizează 7.029.577 lei. Însă este posibil să existe şi alţi câştigători ţepuiţi care nu au mai apucat să facă cerere de înscriere în tabelul creditorilor.

Printre cei 167 de "sponsori" înscrişi la masa credală se află şi Asociaţia Handicapaţilor Psihici Secţia Speranţa Unirea, cu 13.841,55 lei.

Câţi fraieri sunt în România? Cel puţin 379.000!

Pentru prima ediţie "Super Bingo Metropolis" reloaded, din 5 mai 2013, s-au vândut aproximativ 1,14 milioane cartoane (1.054 de topuri x 1.080 cartoane în top, conform raportărilor organizatorului). Dacă luăm în calcul că fiecare jucător a cumpărat o serie de 3 cartoane, rezultă că exista peste 379.000 fraieri. Însă unii au cumpărat mai multe serii, ceea ce înseamnă că sunt dublu sau triplufraieri!
Ca să recupereze fraierii din sezonul precedent, "Super Bingo Metropolis" a anunţat că-şi respectă promisiunea faţă de clienţii săi care şi-au cumpărat cartoane la ultima ediţie din 19 februarie 2012, cea "nedifuzată", după cum scrie pagina de internet dedicată jocului, superbingo.ro. Ce dovadă mai clară trebuie pentru a demonstra că "Super Bingo Metropolis" este aceeaşi afacere, deşi s-a schimbat doar numele firmei şi deşi datoriile către stat, ca şi către cei ţepuiţi, nu au fost achitate?!

Psihoza Bingo

Cel mai mediatizat Bingo a fost "Tele Euro Bingo Show", difuzat tot de Antena 1. În primele luni de la lansare, în 1999, emisiunea a înregistrat audienţe-record. rezentatori erau tot Romică Ţociu şi Cornel Palade.

Cei doi afacerişti de Bingo, Radu Chifa şi Petru Rus, au mai administrat încă două jocuri de acest gen. Prima lor experienţă a început în 1998, când au lansat, pe TVR 2, spectacolul "Bingo Bistriţa". După un an, ei au transferat jocul la Pro TV.

"Super Bingo Pro Tv" a ţinut doi ani. La începuturile jocului "Super Bingo Pro Tv", era o adevărată isterie printre români. Cei doi acţionari au câştigat bani frumoşi, speculând dorinţa românilor de îmbogăţire rapidă. În 2001, jocul s-a stins de la sine, deoarece românii nu au mai cumpărat cartoane de bingo.

"Super Bingo Metropolis" a debutat furtunos la Antena 1 în 2009, pe fondul declanşării crizei economice. În doar doi ani, organizatorii se laudă pe propriul site că au acordat premii de 69 de milioane de euro. Acelaşi joc le-a adus patronilor firmei zeci de milioane de euro câştig, mai ales dacă luăm în considerare datoriile neplătite de "Phoenix Games".

 

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
20:43
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou