Banner Agrofam Holding Best Dental
Agrofam Restaurant Voievodal Baneasa

Patronul Companiei Atlassib, Ilie Carabulea, pune la dispoziţia călătorilor coşciuge pe roţi

Ziarul Atac, 6 noiembrie 2011, Ora 14:24

  • print
  • |
patronul-companiei-atlassib-ilie-carabulea-pune-la-dispozitia-calatorilor-cosciuge-pe-roti-1.jpg

Mulţi români care pleacă sau se întorc acasă din străinătate folosesc cea mai mare companie de transporturi internaţionale, care deţine monopolul în România, Atlassib.

Preţul unui bilet Italia (Rimini) - România (Bucureşti) costă 90 de euro, dar pe lângă acest bilet, pe tot parcursul drumului eşti nevoit să mai scoţi bani din buzunar.

Agenţia Riminia Italia

Biletul de drum se achiziţionează cu o zi înainte şi ai dreptul la 50 kilograme bagaj, de persoană. La agenţia de bilete Rimini lucrează un singur agent, care, el centrează, el dă cu capul. Adică el este la casa de bilete, la transfer de bani şi la primiri colete. Pe lângă aceste activităţi, agentul este şi măturător, conform declaraţiilor acestuia, "remunerat cu un salariu de 8 milioane în ţară şi circa 600 de euro diurnă pe lună, lucrând zilnic de la 9,00 la 17,00". Cântărirea bagajului se face la îmbarcare şi tot cu el trebuie să "negociezi" dacă ai peste 50 kilograme de bagaje, fiindcă el face "cărţile" cu şoferii.

Îmbarcarea

A doua zi, conform programării, trebuie să te prezinţi la ora 11,00, undeva în zona gării din Rimini, plecarea fiind la ora 12.00. Niciodată, însă, programul nu este respectat, autocarele sosind cu o întârziere de cel puţin două ore.
Odată ajunşi cu întârziere, clienţii sunt obligaţi să se supună şoferilor nervoşi fiindcă trebuie să recupereze întârzierea, bagajele fiind aruncate în calele autocarelor, iar dacă acestea nu încap este folosită şi cala destinată roţilor de rezervă şi a trusei de scule.

Autocarele - bombă

Îmbarcarea se face în funcţie de şoferi. Femeile şi puştoaicele drăguţe ocupă primele locuri din faţă, restul clienţilor sunt în spate. Nu contează dacă unii clienţi sunt nespălaţi şi miros, pentru compania Atlassib banii nu au miros, nimeni nu impune ca pentru un drum de 48 de ore trebuie să fii îmbrăcat curat şi spălat.

Coşmarul drumului

Mai nou, şoferii autocarelor nu mai au voie să facă opriri decât în locurile indicate de patronatul Atlassib, adică în locurile unde aceştia au aranjamente cu restaurantele. Pe tot drumul - maxim 6-7 opriri. Mai greu este faptul că toaletele autocarelor nu sunt funcţionabile pentru pasageri, decât pentru şoferii şi persoanele agreate de aceştia. Autocarele sunt defecte şi au, atenţie, peste 1 milion de kilometri la bord.

Trebuie să fii norocos ca autocarul să nu sufere vreo defecţiune sau ca şoferii să nu facă accidente, deoarece banii puţini oferiţi de patronul Ilie Carabulea îi determină pe aceştia să-şi dea demisia, fiind urgent înlocuiţi de alţii noi şi fără prea multă experienţă, atât în ale şoferiei cât şi în cunoaşterea traseului.

În autocar, atmosfera este una haotică, nu contează dacă îţi place sau nu, asculţi manele, iar în spatele autocarului unii pasageri consumă băuturi alcoolice sau fumează, ceilalţi fiind nevoiţi să suporte.

Dacă faci greşeala să comentezi, rişti să mănânci bătaie la prima oprire. Ilie Carabulea a făcut o avere de peste 200 milioane de euro pe spinarea românilor amărâţi, dar nu se gândeşte nicio secundă să mai investească în compania pe care o păstoreşte, măcar pentru siguranţa clientului, dacă nu pentru servicii de calitate ireproşabilă.

Autorizaţiile şi tot ce este necesar sunt luate cu bani, marea majoritate a autocarelor sunt adevărate cosciuge pe roţi, un real pericol pentru clienţii acestei companii. Accidentele şi defecţiune sunt zilnice, dar ascunse, iar clienţii răsuflă uşuraţi dacă ajung cu bine la destinaţie.

Victor N Bogdan

 

 

 

EDITORIAL

Până la Nana și înapoi, prin pădurea seculară a lui Hrebe

Până la Nana și înapoi, prin pădurea seculară a lui Hrebe

După ce fruntașii PSD s-au bulucit, care mai de care, pe la ușile DNA, purtătorii de vorbe social-democrate s-au focalizat din nou pe "afacerea Nana". Li s-au alăturat și anumiți politicieni dornici de revenire pe prima scenă a politicii românești, dar și unii jurnaliști mai șmecheri, care s-au prins rapid că încă fac rating s ...

ziare

SONDAJ ZIARUL ATAC

    • Pe cine veți vota în primul tur al alegerilor prezidențiale?

    • VOTEAZA

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

EDIMPRESS Restaurant Carol's
01:37