Şi dacă Iohannis introduce "decalogul" în politică?

Dumnezeu a creat o lume a echilibrului, în care n-a prevăzut nici "scroafă-n copac" nici "prostu-n fruntea satului" nici hoţul trezorier, nici imoralitatea ca o excepţie în drumul spre rai.

Şi pe lângă lucrurile definite ca normale, prin intermediul "decalogului" a transmis şi un set de norme morale, fără care lumea nu poate funcţiona în echilibru şi pe care mulţi le ignoră deliberat, alterând grav armonia creaţiei.

Oricât am fi de negativisti, materialişti, anarhişti sau atei, nu putem concepe lumea fără reguli morale, mai stricte sau mai "soft", în funcţie de împrejurări, pentru că regulile morale sunt proprii doar inteligenţei şi functioneaza ca un mecanism de control asupra instinctului primar.
Încercând să-l substituie pe Dumnezeu şi să viruseze normalul creaţiei, comunismul a dorit să plafoneze individul şi să-l reducă la stadiul unui robot uman, limitat doar la simţurile primare care-i asigură supravieţuirea, logică şi gândirea fiind apanajul şi dreptul unei caste restrânse, privilegiate, care monopoliză sistemul de decizie.

Şi chiar dacă, aparent, experimentul comunist n-a avut succes, totuşi, mediul prelungit, gen laborator, în care a fost cantonat, crescut şi modelat individul, a pus şi transmis o amprentă puternică asupra caracterului unei întregi generaţii, înoculând, în subconştient, un fel de răzvrătire cronică împotriva normalului, adică a moralei şi a echilibrului spiritual.

Comuniştii, inoculaţi, dogmatic, cu o mândrie proletară de proastă factură - generată de frustrările lipsei valorii şi inteligenţei -, au creat o adevărată doctrina antiprogresistă, urând, formal, dar şi invidiind, în egală măsură, occidentul. L-au urât pentru că exploatau profesional, mental şi performant individul, încălcând regulile aşa zisei egalităţii sociale, creând un cadru instituţional, concurenţial, care elimina non-valoarea şi nu permitea accesul, pe uşile laterale sau prin spatele scenei, a impostorilor, diletanţilor şi cameleonilor (capitol la care comuniştii excelau) şi l-au invidiat pentru rezultatele şi performanţele realizate de mediul concurenţial, pe care le-au râvnit, dar pe care nu le-au putut realiza prin promovarea egalitarismului stupid ce inversa logică creaţiei, adică selecţia prin inteligenţă. În concluzie, ipocrit, au acceptat efectul (adică traiul bun), dar nu şi cauza care l-a generat (diferenţierea valorilor prin intermediul concurenţei).

Revoluţia din 1989 - tot proletară, bat-o vina ! -, a consfiinţit mai mult decât credeam pervertirea umană, efect al ideologiei comuniste, păstrând aceeaşi mentalitate în conştiinţa individului: acceptăm efectele, dar nu şi cauzele ce le-a generat, adică vrem să trăim bine, ca în occident, dar să muncim ca în România sau să nu muncim de loc, promovând ca valori sociale lenea, hoţia şi minciuna, fapt ce continuă să menţină în afară sistemului social valoarea şi concurenţa .

Şi dacă acest pricipiu nu s-a putut practica în mediul privat, unde legătură dintre muncă, valoare, profesionalism şi profit a fost directă, eliminând, natural, tot ceea ce era contrar regulilor economiei de piaţă şi concurenţei, "produsul" comunismului - adică "omul nou" creat de teoria marxist-leninistă, adaptată specificului românesc, comod, leneş, mincinos, ipocrit şi pervers, obişnuit să substituie inteligenţa prin şiretenie şi viclenie şi valoarea prin diletantism - şi-a găsit mediul propice de exprimare în politică, zonă socială care a devenit o cloacă a imoralităţii, minciunii şi degradării spirituale fără limite, unde s-au aciuit toţi cei care doreau să parvină fără muncă, valoare, efort, fără scarificii şi fără concurenţă.

Indivizi care n-au realizat în viaţă nimic concret, strecurandu-se precum şerpii, fără nici o profesie reală, absolvenţi de facultăţi fără colegi şi fără profesori, mediocrii ca intelect, cultură, chiar semianalfabeţi, dar excelând la capitolul şiretenie şi viclenie, au găsit refugiul şi domeniul ideal în care se pot manifesta: în politică. Astfel, după 1989, în loc ca selecţia valorilor să se facă într-un mediu concurenţial, neângrădit, care să elimine diletantismul şi mediocritatea, prin intermediul partidelor politice, oportuniştii, excelând doar la capitolul mediocritate, au reuşit să mai fenteze încă douăzecişicinci de ani societatea, strecurandu-se pe lângă "comisiile de evaluare" instituite de concurenţă liberă, singura care are capacitatea să selecteze şi filtreze valorile, aşezându-le exact aşa cum le-a creat Dumnezeu.

Anonimi, insipizi şi inodori - şi la propriu şi la figurat - înainte de intrarea în politică, fără a avea la activ vreun rezultat notabil profesional sau vreo altă realizare umană care să-i recomande - exceptând afacerile bazate pe trafic de influenţă, mită şi evaziune fiscală, care nu presupun valoare ci viclenie - marea majoritate a oportuniştilor politici, campioni ai mediocrităţii în toate domeniile şi-au găsit în domeniul politicii, „vocaţia". De douăzecişicinci de ani, fără a avea vreo experienţă legată de administrarea unei societăţi private, despre ceea ce înseamnă eficienţă, randament, organizare, cheltuială, profit, marketing, piaţă de desfacere, concurenţă, viziune economică, asemenea specimene, diletante în toate domeniile, administrează România, respectiv banii publici, ca şi cum ar fi experţi consacraţi. Prin rotaţie infinită, pozând în docţi, se înghesuie oriunde există vreo abordare a problemelor de administrare publică, oferind cosultanţă şi soluţii.

Însă, adevărul, despre diletantismul şi amatorismul politicienilor, respectiv cât de eficient este administrată ţară, se vede din nivelul de trai al populaţiei, datoria publică acumulată, km. de autostradă, nivelul şi performanţă agriculturii, creşterea economică, învăţământul, sănătatea, dar, mai ales, din procentul demnitarilor care au contact cu organele de cercetare penală, judecători, arestul preventiv şi puşcăria şi care spune totul despre competenţă acestora, respectiv despre imoralitatea generată de lene camuflată prin diletantism, bazat pe minciună şi hoţie.

Evident că cetăţeanul este tolerant şi îndură mult prea mult - dar nu la infinit -, diletatismul, şmecheria, imoralitatea sau batjocura afişate şi la care este supus de autoemanaţii politici. Şaisprezece noiembrie este însă un exemplu că nu poţi prosti la infinit cetăţeanul că ai valoare, când n-o ai şi că nu poţi genera, la infinit, scenarii manipulatorii şmechereşti, prin viclenie, obţinând la infinit rezultate anticipate.

Cetăţenii şi, în special, cei din diaspora, ori cei care iau contact cu societăţile democratice, se deşteaptă şi nu mai acceptă dictatură politicienilor diletanţi, leneşi, mincinoşi şi hoţi, ca fiind unica alternativă a administrării ţării. Mai mult decât atât, cetăţeanul onest, excesiv de tolerant, care-şi plăteşte taxele fără a contesta şi a-i cere socoteală celui ce le administrează şi care, în cele mai multe situaţii, îşi bate joc de banii lui, s-a cam săturat de şarlatanie şi minciunile prin care politicienii ascund incompetenţa şi hoţia. Vor o clasa politică care să respecte principiile morale, fundamentale, ale "decalogului", principiile care stau la baza oricărei democraţii autentice.

Aceasta a văzut cetăţeanul în Iohannis. Omul care nu numai că şi-a modelat caracterul pe baza acestor principii, ci care este şi capabil să le implementeze în societate. Nu pe Blaga, nu pe Falcă, nu pe Udrea, nu pe Ponta, nu pe Dragnea şi nu pe vreunul din clasa actuală politică, compromişi total moral, ci un om, în primul rând având calităţi morale, specifice naţiei din care provine, nu un nimeni profesional, aciuit în politică pentru a parveni, acţionând fără scrupule.

Cine se amăgeşte că cetaţenii au ales PNL în detrimentul PSD, sau pe Iohannis, în detrimentul lui Ponta, doar pentru a înlocui puterea cu opoziţia sau stânga cu dreapta, se înşeală, lucru care va fi confirmat la primele alegeri generale. Votul pro-Iohannis, perceput ca un non-politician şi ca un simbol al moralităţii şi decenţei, a fost un vot împotriva întregii clase politice actuale, fără excepţie, împotriva imoralităţii şi indecenţei din politică, caracterizată, în primul rând, de minciună, impostură şi non-valoare, iar confiscarea lui de către PDL-işti şi PNL-işti, făcând abstracţie deliberată de latura morală ce a generat votul, este o altă "găinărie" marca politicieni români, care sfidează realitatea şi încearcă să arunce în derizoriu voinţă poporului şi avertismentul împotriva imoralităţii, adică să batjocorească, din nou, valorile autentice, menţinând ca valoare morală diletantismul ascuns prin minciună.

Cel mai stupid şi o dovadă că suferim de oportunsim şi lichelism cronic şi că nu acceptăm realitatea evidentă, este faptul că politicienii din opoziţie, deşi conştienţi că sunt compromişi la fel ca şi cei aflaţi la putere şi sunt, idem, ţinta sancţiunii populaţiei, fără nici un drept moral, prin aceleaşi metode machiavelice, adică minciună şi manipulare, ca şi cum li s-ar cuveni de facto, vor să confişte, precum revoluţia din 1989, victoria lui Iohannis şi să şi-o însuşeaca ca şi cum ar fi meritul lor incontestabil. Mai mult decât atât, îmbătaţi de „mireasma" puterii, PDL-işti, metamorfozaţi (adică lupi mascaţi în oi), omiţând că au fost alungaţi de la putere, de către cetăţeni, în februarie 2012, vor din nou şi cam curând la guvernare sperând că cetăţenii au uitat motivele pentru care i-au alungat de la putere şi care sunt identice cu cele pentru care n-a fost votat Ponta: minciună şi hoţie.

Rebuturi morale cronice, care s-au strecurat toată viaţă fără muncă, ascunzându-şi lipsa de valoare în spatele unor diplome obţinute prin fraudă şi fals, „traseişti" lipsiţi de caracter, migrând mereu către putere, pentru a se căpătui, s-au aşezat la coadă şi, prin sforării specifice, stau în bloc-start-uri aşteptând marea împărţeală a funcţiilor publice, făcând abstracţie de faptul că, exceptând grupurile de interese în care sunt înregimentaţi, nu-i mai doreşte nimeni.

Absenţi permanent de la întâlnirile directe cu cetăţeanul, strecurându-se la putere prin spatele siglelor de partid, pe liste făcute pe criterii imorale - contra comisioane sau servicii de altă natură -, oportuniştii politici aşteptă încă o ocazie de a pune mâna pe putere, erijându-se în emanaţi. Câţi dintre ei se uită însă în oglinda conştiinţei să-şi privească caracterul şi malformaţia spirituală ? Ce-ar vedea altceva decât o creaţie hidoasă, în afara echilibrului uman, exprimată prin cea mai primitivă formă de manifestare, respectiv instinctul primar, generat de lupta pentru bani şi putere ? O construcţie găunoasă în care valorile morale, cele care ar trebui să definesca individul, sunt considerate balasturi inutile, ba chiar handicapuri ce pot perturba atingerea scopului.

Şi dacă Iohannis, un practician creştin de fond şi nu formal, pentru care principiile morale sunt profunde şi nu superficiale, ipocrite sau demagogice, sătul şi el de boala imoralităţii valahului, exprimată prin lene cronică, minciună şi hoţie, va introduce regulile "decalogului" ca o condiţie a atribuirii funcţiilor publice?

Câţi din PNL-iştii actuali, ce aşteaptă tremurând să apuce o ciosvârtă din hoitul puterii, vor putea trece testul moralităţii decalogului?

Câţi dintre ei vor accepta că-şi ascund lenea, non-valoarea şi diletantismul în spatele minciunii şi demagogiei şi e cazul să se retragă ? Câţi dintre ei sunt capabili să se transforme şi să renunţe la a nu mai ucide (protejând mafiile din sănătate, din furtul taxelor şi impozitelor, zilnic mor nevinovaţi), la a nu mai fura (tot ce nu-ţi aparţine, fie că este de la aşa zisul stat, prin neplată sau sustragere, fie de la cei în drept, prin înşelăciune, tot furt este), la a nu mărturisi strâmb împotriva aproapelui sau (inclusiv a tăcea când se face o nedreptate este mărturie strâmbă) sau să nu poftească casa aproapelui tău şi nici un lucru ce este al lui ? (şi complicitatea, votând sau menţinând legi proaste, care favorizează înşelăciunea şi deposedarea proprietarului de proprietatea sa, intră în această categorie)?

Şi dacă, sătul de oportunism, cameolenism, traseism, pupincurism, linguşitorie, lichelism, avarism, şiretenie, viclenie, minciună, diletantism, mediocritate şi alte "atribute" de acest gen ce caracterizează politicianul român, se va gândi să "importe" nişte nemţi în administraţie, în posturile cheie, de miniştri, secretari de stat şi şefi de instituţii, precum Poliţie sau Finanţe, pentru a da un impuls democraţiei şi a crea un model pentru administraţia publică, îl vor trăda şi vor „emigra", cum le stă în caracter, la UNPR ? Câţi se vor mai bate pentru posturi dacă vor şti că trebuie să se mulţumească, strict, cu venitul asigurat de salariu, iar erorile de administrare (inclusiv protecţia) se vor suportă din „averea" personală ? Ce vor face cei care deja se văd miniştri? Vor avea curajul să consulte poporul dacă Iohannis are dreptate introducând decalogul că obligativitate în CV şi vor trebui să dea testul?

Sau îl vor „săpa" şi pe Iohannis, precum pe mulţi alţii ce nu le-au făcut pe plac?

Se ştie că în România goana după funcţii publice nu este generată nici de dorinţa de a arată profesionalismul şi nici pentru salariile, foarte mici, asigurate. Goana după funcţii este generată de accesul la fondurile bugetare şi împărţirea discreţionară a acestora, către clientela politică, contra unor comisioane ce asigura îmbogăţirea celor care împart banii publici. Pentru aceasta se dă lupta politică ! Şi dacă Iohannis, tot pe pricipiul moral, va reuşi să instituie, cel puţin în PNL, un cod moral şi legal al răspunderii directe pentru modul cum sunt împărţiţi şi utilizaţi banii publici, plafonând costurile lucrărilor publice la nivelul celor din economia privată, transparetizand total licitaţiile şi înlăturând pe cei care introduc clauze discriminatorii, preferenţiale sau imputând diferenţele dintre costurile din economia privată şi cele de la stat, ordonatorilor de credite, se va mai zbate cineva să ocupe funcţii publice ? Sau dacă nu vor mai putea împărţi funcţii publice contra cost sau pentru a asigura protecţie afacerilor ilicite, se va mai zbate politicianul să ajungă la putere?

Va mai dori primarul Falcă (speculantul etern al conjuncturilor votului antisistem) patru ministere (pentru care face deja nominalizări), din care, pentru el, Ministerul de Interne, dacă toţi contractanţii de lucrări publice cu Primăria Arad ar fi verificaţi profesionist privind modul cum au calculat impozitul pe profit şi au rambursat TVA (când se ştie că „sifonarea" banilor publici se face, de regulă, prin achiziţii fictive de materiale şi prestări servicii iar rambursarea TVA pe baza de operaţiuni fictive, „avizate" de funcţionari puşi în funcţie politic)?

Va mai vrea traseistul, Ovidiu Marian, Ministerul Transporturilor, dacă nu se vor mai putea fura bani publici din contractele pentru construcţia, întreţinerea sau modernizarea drumurilor ? Vor mai vrea şi alţi politicieni oportunişti, de aceeaşi factură - excelând doar la capitolul rataţi profesional, înainte de intrarea în politică -, posturi de secretari de stat sau conducerea instituţiilor deconcentrate, dacă se va depolitiza administraţia şi se va introduce răspunderea penală pentru cheltuirea aiurea a banului public şi criterii reale de performanţă ce elimina diletanţii ? Înainte de a emite pretenţii, şi-au pus întrebarea însă dacă trec, mai întâi, politicienii, gen Orban, Blaga, Falcă sau Ovidiu Marian testul "decalogului" ? Au impresia că a fi "penticostal" sau „ortodox" de conjunctură este un atu suficient pentru a prosti încă o dată "adrisantul" ? Îşi privesc "catindatii de profesie", de acest gen, CV-urile morale, să-şi rememoreze „profitul" şi profilul real acumulat şi construit în viaţă, exclusiv prin valoare şi competenţă profesională şi nu din politică, bani publici şi credite contractate pentru a acoperi furturile, pasate cetatenului la plata ? Ce-i recomandă din acest CV să preia puterea?

Oare cât va mai suportă electoratul român postura de cobai şi poligon al imoralului politician ce se bate pentru putere doar pentru a ajunge la împărţirea banului public ? Când vor ajunge la putere, în România, precum în occident, oameni de valoare, oneşti, altruişti, în stare să pună interesul public înaintea celui personal ? După cum arată „prototipurile" se pare că mai avem mult de aşteptat. Deocamdată suntem obligaţi să suportăm un gen de politică plagiat, împrumutînd mentalitatea conaţionalilor noştri cărora le este ruşine de numele de origine şi care fac din atingerea scopului un deziderat ce evita să expună filtrului decalogului mijloacele utilizate. Când numărul proştilor din „Grădina Domnului" este suficient de mare pentru a atinge scopul, recursul la morală nu e bun nici de glumă, nu-i aşa?

Pavel Român