Trei scenarii pentru prezidențiale! Boc nu are șanse, deși este popular ca primar, oamenii nu l-ar alege

Anca Bratu, 3 februarie 2023, Ora 11:04

  • print
  • |
trei-scenarii-pentru-prezidentiale-boc-nu-are-anse-de-i-este-popular-ca-primar-oamenii-nu-l-ar-alege-47399-1.jpeg

Emil Boc nu prea are șansă să ajungă în turul doi al alegerilor prezidențiale, fiind învind de Mircea Geoană și Laura Codruța Kovesi, conform unui sondaj recent. 

Potrivit datelor unui sondaj realizat de Atlas Intel, Mircea Geoană ar câștiga alegerile prezidențiale din 2024 în orice scenariu. El ar ajunge în turul 2 al alegerilor indiferent cine sunt ceilalți contracandidați și ar câștiga. În schimb, dacă nu participă la scrutin, prima șansă i-ar reveni Laurei Kovesi, șefa Parchetului European, care l-ar învinge pe Marcel Ciolacu.

Singura șansă a actualului lider PSD de a ajunge la Palatul Cotroceni este să se confrunte în turul 2 cu Nicolae Ciucă sau cu George Simion. În cazul alegerilor parlamentare, sondajul situează pe primul loc PSD, urmat de AUR, PNL, USR și UDMR.

Trei scenarii pentru alegerile prezidențiale

Casa de sondare AtlasIntel a ales trei scenarii privind candidatul PSD. Primul este situația în care social-democrații l-ar avea drept candidat pe actualul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, iar scenariul 2 este cel cu Marcel Ciolacu candidat. În fine, în ultima variantă atât Geoană, cât și Ciolacu s-ar înscrie în cursa pentru președinția României în 2004. O constantă a celor trei scenarii este candidatura fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kövesi.

În scenariul 1, în turul II al alegerilor prezidențiale ar intra Geoană și Kövesi, aceștia obținând 22,6%, respectiv 16,4%. Cei doi ar fi urmați de George Simion - 10,6%, Cătălin Drulă - 8%, Emil Boc - 8%, Diana Șoșoacă - 6,1%, iar potențialul candidat al PNL, Nicolae Ciucă, ar obține 4,9%. Procentajul cumulat al indecișilor și al celor care și-ar anula votul ar fi de circa 20%.

În scenariul al doilea, social-democrații ar fi reprezentați în turul II și dacă Marcel Ciolacu ar fi candidatul lor, însă în acest caz acesta ar fi depășit de Kövesi. 

În scenariul III, în care vor candida atât Geoană, cât și Ciolacu, Kövesi ar intra în turul II tot de pe prima poziție, urmată de Geoană. În această variantă, președintele PSD ar obține doar 6,2%, fiind depășit chiar și de către liderul AUR, George Simion, cu 9,7%. 

Pentru turul II, lucrurile se complică în funcție de cine ar fi cei doi candidați. Cercetătorii de la Atlas au luat în calcul chiar și varianta ca președintele AUR, George Simion, să intre în marea finală, însă acest lucru ar fi posibil doar în cazul în care nu ar candida senatorul Diana Șoșoacă. Candidatul probabil al PNL, Nicolae Ciucă, nu este cotat suficient în niciunul dintre trei scenarii pentru a avea șanse să acceadă în turul II.

Posibilii candidați ai PSD, Mircea Geoană și Marcel Ciolacu sunt evaluați fiecare în funcție de șansele de succes pe care le-ar avea cu patru posibili adversari: Nicolae Ciucă, George Simion, Emil Boc și Laura Codruța Kövesi. Geoană ar învinge în toate cele patru cazuri, în timp Ciolacu ar câștiga doar în fața lui Simion și a lui Ciucă. Trebuie însă precizat că proporția de non-răspunsuri crește când este vorba de turul II.

 

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
15:22
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou