Acord la Kiev. Parlamentul ucrainean a votat pentru revenirea la Constituția din 2004

Dan Alexandru, 21 februarie 2014, Ora 19:43

  • print
  • |
acord-la-kiev-parlamentul-ucrainean-a-votat-pentru-revenirea-la-constitutia-din-2004-38250-1.jpg

Preşedintele Viktor Ianukovici şi reprezentanţii opoziţiei au semnat vineri, în prezenţa mediatorilor europeni, un acord de ieşire din criza din Ucraina, informează Mediafax, care citează AFP. După numai câteva ore, Parlamentul de la Kiev a votat deja o rezoluție prin care se revine la Constituția din 2004, aceasta fiind una dintre prevederile acordului. De asemenea, parlamentarii au votat o amnistie pentru toți protestatarii arestați în timpul revoltelor, relatează Interfax-Ucraina.

Constituția a fost votată ad-hoc, fără dezbateri, a declarat pentru Digi24 Ion Popescu, deputat în Parlamentul de la Kiev. Din cei 397 de deputați prezenți, 386 au votat pentru revenirea la prevederile Constituției din 2004, iar ulterior votului s-au început consultări la nivel de grupuri parlamentare, a explicat Ion Popescu. În ceea ce privește acordul, acesta a votat cu 361 de voturi, în condițiile în care majoritatea constituțională este de 300 de voturi, a precizat Popescu.

Acest acord prevede concesii majore faţă de opoziţie, inclusiv alegeri prezidenţiale anticipate, formarea unui guvern de coaliţie şi o reformă constituţională. Acordul a fost obţinut în urma unor violenţe care s-au soldat cu 80 de morţi, începând de marţi, la Kiev.

Opoziţia acceptă propunerile preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici, a anunţat vineri un reprezentant al acesteia, conform AFP.

La rândul său, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a îndemnat vineri Guvernul şi opoziţia din Ucraina „să treacă de la vorbe la fapte" şi să pună în aplicare acordul de ieşire din criză pe care l-au semnat în prezenţa mediatorilor europeni.

Acest acord „este un compromis necesar în vederea lansării unui dialog politic indispensabil", care să permită Ucrainei să iasă din criză, a apreciat Van Rompuy. „De-acum este responsabilitatea tuturor părţilor să fie curajoase şi să treacă de la vorbe la fapte", a adăugat el, citat într-un comunicat.

Extrema-dreaptă spune că va continua protestele

Mişcarea radicală „Sectorul Dreapta" a comunicat că nu are încredere în preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, și a avertizat că va continua lupta împotriva regimului de la Kiev, informează Interfax-Ucraina. „Revoluţia naţională continuă", a declarat Dmitro Iaroş, liderul organizaţiei radicale Sectorul Dreapta.

Anunțul a venit după ce preşedintele Viktor Ianukovici şi opoziţia moderată au ajuns la un acord care prevede organizarea de alegeri prezidenţiale şi parlamentare anticipate şi revenirea la Constituţia din anul 2004.

Zeci de oameni au murit, iar alte sute au fost răniţi în confruntările produse la Kiev în ultimele zile

 

 

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
01:22
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou