Șah-mat din ofsaid

Jocul de gleznă din USL a ajuns, încet-încet, într-un punct destul de previzibil, pentru analiști. La ora scrierii acestor rânduri, lucrurile erau în echilibru precar, în așteptarea următoarei mutări din partea PSD.

Adică liberalii par hotărâți să nu facă pasul înapoi, fiind evident că dacă l-ar face nu ar mai conta, ca partid, în structura din care au făcut parte, pesediștii încearcă să câștige cât mai multe puncte, chiar și în ultimul moment, astfel încât cei mai puțin informați să creadă că, totuși, nu ei au rupt USL-ul, iar conservatorii lui Voiculescu forțează nota, fiind singurii care au doar de câștigat din toată această nebunie.

Dacă, totuși, printr-o minune, foștii parteneri vor reuși să cârpească încă o dată mantia sfâșiată a Uniunii Social Liberale, scenariul se va repeta, peste ceva timp, nu prea lung, iar principalul câștigător al lungirii unei boli evident incurabile care a ajuns coabitarea PSD-PNL va fi, surprinzător, poate, președintele Traian Băsescu. De fapt, nu președintele României, ci viitorul președinte de partid, care ține cu tot dinadinsul să rămână și lider al opoziției, pe nume Traian Băsescu. Ori premierul Traian Băsescu.

Deși pare alambicat, haotic și de neînțeles, jocul de pe scena politică românească este, în realitate, destul de simplu și cu puține variante posibile. Și fiecare dintre partide știe perfect ce cărți are în mână și când trebuie să le joace. Dar să le luăm pe rând.

PSD. Partidul e prea mare ca să împartă pe din două cu liberalii. Baronii din teritoriu își întețesc presiunea pe zi ce trece. Plus că nu au renunțat niciodată la ideea de a avea omul lor și la Cotroceni. Victor Ponta, fie că vrea, fie că nu, va trebui să le facă pe plac. Altfel, partidul îl va prefera pe Dragnea, mult mai determinat și dispus să priceapă din ce parte bate vântul. Social-democrații au reușit, în sfârșit, să creeze majoritatea la care muncesc de mult timp și pot să guverneze fără liberali. Sau, eventual, cu un PNL micuț, care să tacă și să nu mai emită nicio pretenție.

PNL. Liberalii știu că dacă acceptă să devină a cincea roată la căruță în Guvernul Ponta se transformă, automat, în partid de buzunar. Iar din țelul lor de a acapara dreapta se alege praful, iar locul va fi ocupat, mai devreme sau mai târziu. Sunt conștienți și că după europaramentare colegii lor de guvernare vor vrea, oricum, să schimbe algoritmul, în funcție de rezultate. Și, mai mult ca sigur, vor găsi în aceste rezultate și pretextul de a veni și cu candidatul lor la prezidențiale. Crin Antonescu în opoziție, cu un discurs convingător și cu idei liberale ar putea fi o lovitură puternică dată stângii și un reviriment al PNL. Rămâne, însă, de văzut, cum va reacționa aripa filopesedistă, condusă de Chițoiu.

Traian Băsescu. Surprinzător, poate, opoziția actuală nu poate fi asociată cu numele niciunui partid, ci cu al unui om. Un om care are vizibilitate maximă, datorită funcției pe care o deține, dar, pe de altă parte, este legat de mâini și de picioare, pentru că nu se poate implica fățiș în viața de partid. Un om care vrea să fie premierul României, cel târziu în 2016. Ei bine, Traian Băsescu își dorește ca USL să țină cât mai mult. Cel puțin până la prezidențiale. Pentru că, astfel, va avea timp să se erodeze. Și pentru că va fi primit ca un Mesia de simpatizanții de dreapta, dar și de membrii partidelor care încearcă și nu reușesc să facă opoziție.

E greu de crezut, însă, că cele două mari partide ce compun Uniunea Social Liberală vor rămâne împreună doar pentru a-i face o bucurie lui Traian Băsescu.