Alianţe nesuferite şi alianţe toxice în politică

Al doilea scandal de proporţii pe aceeaşi temă, a alianţelor controversate sub aspect politic şi moral. Acum, în prim plan, combinaţia realizată între PSD şi PP-DD. Între Victor Ponta şi Dan Diaconescu.

Până ieri, alaltăieri, doi mari inamici. Deontologii de toate felurile şi toate taberele tună şi fulgeră. Acuzându-i pe amândoi de imoralitate. La fel cum curg şuvoi şi acuzaţiile la adresa PNL. Pentru preconizata fuziune cu PDL. Şi ipoteticele fuziuni ulterioare cu ce mai rămâne liber pe dreapta politică. E clar că asemenea alianţe sunt nesuferite pentru unii şi alţii. Este la fel de clar că ele ar putea deveni şi toxice. Dar reprezintă combinaţiile politice care se preconizează ceva cu totul şi cu totul ieşit din comun? Pot deveni ele nocive pentru societate? Sau cel puţin pentru democraţie?

Întrebarea de mai sus reprezintă o provocare reală. Nu numai pentru politicieni. Ci şi pentru societatea civilă. Şi, mai ales, pentru toţi contemporanii tentaţi să extrapoleze, pur şi simplu, regulile morale după care funcţionează relaţiile interumane, viaţa politică şi combinaţiile pe care partidele le fac.

Dacă ar fi să începem cu sfârşitul, vom spune că, în politică, în interiorul aceluiaşi partid, persoane care nu se pot suferi reciproc sunt cu duiumul. Nu din iubire şi nu dintr-o excesivă simpatie se asociază oamenii, pentru a forma partide politice. Ci din alte raţiuni. Începând cu raţiunea de a construi un instrument capabil să ajute grupuri de oameni, asociate politic, să acceadă la putere. Să preia responsabilităţi majore în numele interesului naţional.

La fel, nu este deloc obligatoriu că, într-o alianţă, personajele să trăiască în armonie unele cu altele. Să se împrietenească şi, eventual, să se iubească. Până la sufocare. Dimpotrivă, au există, există şi vor exista alianţe politice alcătuite în mod pragmatic între partide care consideră că au ceva de câştigat parcurgând împreună o bucată de drum, dar ai căror membri, uneori, se detestă reciproc.

Ce este aşa de neobişnuit în alianţa preconizată de Victor Ponta şi de Dan Diaconescu? Ce este scandalos aici? După părerea mea nimic. Disputele şi scandalul sunt simple artificii. Create, mai cu seamă, de outsideri. Ce este atât de rău că, de-a lungul ultimilor 24 de ani, acest partid, numit PSD, a avut capacitatea de a se alia şi de a asimila, pe rând, nenumărate partide plasate în stânga spectrului politic?

Ce este atât de rău că, în final, stânga, în linii mari, este unificată şi dispune de un bazin electoral de circa 30 la sută, care, la nevoie, poate creşte până în 40-45 la sută? Cu ce a ştirbit acest proces de unificare al stângii coerența politică a PSD? Ce este rău în faptul că Dan Diaconescu împreună cu cei mai mulţi membri ai partidului său se simt astăzi mai confortabil decât s-au simţit ieri, alături şi într-o alianţă cu PSD?

În societatea civilă, care, trebuie să fim cinstiţi, operează cu alte seturi de valori, sunt numeroase voci care se miră intrigate şi chiar indignate. În sensul că ar fi scandalos ca PP-DD să se alieze cu parte din „mizerie", cum era denumit USL atunci când partidul lui Dan Diaconescu dădea primele sale bătălii electorale.

Şi tot scandalos ar fi dacă o altă parte, mai puţin semnificativă, din PP-DD s-ar asocia cu cealaltă partea a "mizeriei", respectiv cu PNL. Care, la rândul lui, culmea neruşinării, a cinismului politic şi a dispreţului faţă de valorile morale, urmează să fuzioneze chiar cu cealaltă jumătate a „mizeriei" naţionale, respectiv cu PDL.

În realitatea vieţii politice, nu numai de la noi, ci de oriunde, printr-o mişcare ce pare de tip brownian, alianţele dintre partide se fac şi se desfac în timp, în funcţie de obiectivele pe care acestea le au şi de oportunităţile de a-şi adjudeca guvernarea la nivel naţional sau local.

Şi încă o dată, în fiecare partid există persoane care, deşi nu se pot suferi sau chiar se dispreţuiesc reciproc sau chiar sunt duşmani în plan individual, rămân asociate pentru a atinge un obiectiv comun. Şi la fel se întâmplă şi între partide. Şi între indivizi distincţi din diferite partide care fac alianţe. Acest joc, al alianţelor, care trece ca un tăvălug peste afinităţile sau aprehensiunile dintre persoane, face parte din însăşi logica vieţii politice. Pur şi simplu altfel nu s-ar face, nu s-ar preface şi nu s-ar desface guverne.

Cred că, la fel cum stânga s-a putut unifica, se poate unifica şi dreapta. Trecând peste simpatii şi antipatii. În final, va fi mai sănătos pentru viaţa publică să avem două partide mari, fiecare cu peste 30 la sută din electorat. Nu ascund însă faptul că există nu numai alianţe, ci şi mezalianţe. Nu numai asocieri necesare, ci şi asocieri toxice. Cum ar fi, de pildă, pentru dreapta, o asociere cu Traian Băsescu, de natură să-i ofere acestui personaj dovedit malefic posibilitatea de a conduce vreodată un guvern.