Armata şi mareşalul

Ziua Armatei, care este chiar azi, celebrează încheierea unei campanii eroice a oştirii române, din anul 1944, practic eliberarea Ardealului, prin bătălia de la Carei, de sub ocupaţia hortistă, dar este, în acelaşi timp, printr-o dumnezeiască coincidenţă, şi ziua mareşalului. A singurului mareşal pe care îl are România.

Erou al celui de-al Doilea Război Mondial, decorat cu cele mai înalte distincţii ale Statelor Unite şi Uniunii Sovietice, membru de vază al marilor familii domnitoare ale Europei, Majestatea Sa Regele Mihai I al României. La mulţi ani, vitează Armată Romană! La mulţi ani, Majestate!

Mai există şi alte coincidenţe fericite. De pildă, în ultimii 23 de ani de când se fac, din ce în ce mai intens, cercetări de piaţă, Armata Română se plasează constant, după Biserică, pe primul loc în încrederea populaţiei. Cetăţenii României au avut încredere în Armată chiar şi atunci când, în momentele dramatice din decembrie '89, la ordinul unor înalţi ofiţeri responsabili, militarii au tras în populaţie. Şi au făcut victime. Cu toate acestea, să ne amintim că toţi strigam pe străzi: „Armata e cu noi!".

Cu atât mai mult avem încredere în Armată azi. Este una dintre principalele instituţii ale statului despre care, slavă Domnului, se poate spune, fără teamă de a greşi, că de mulţi ani nu se mai amestecă în politică. Că de mulţi ani nu mai încearcă să influenţeze, într-o direcţie sau alta, deciziile pe care le iau parlamentarii, guvernele sau partidele. A devenit Armata Română, dintr-o instituţie de masă a cărei istorie a fost marcată de nenumărate fapte eroice, o oaste de elită. De profesionişti. Care, cu înţelepciune, se află la distanţa necesară şi corectă faţă de zbaterile politicii de la Bucureşti.

Şi avem un Rege. Singurul dintre marii participanţi ai evenimentelor care au marcat cel de-al Doilea Război Mondial, care a ştiut întotdeauna să se plaseze de partea binelui şi să-şi asume riscuri şi decizii istorice. Doar Majestatea Sa, Regele Mihai, mai este în viaţă dintre marile personaje de atunci. Şi, cu răbdare, luciditate şi înţelepciune, an de an, de câte ori socoteşte că este necesar, transmite mesaje poporului său. Şi Regele Mihai se plasează deasupra meschinăriilor politice, deasupra partidelor, deasupra interminabilelor scandaluri dintre Palate. Ca un adevărat suveran.

Armata şi Regele Mihai se întâlnesc peste timp şi din timp în timp şi între oştire şi Casa Regală există puncte şi zone de interferenţă şi de contact aproape suprarealiste. De ce oare tinerii ostaşi cu care am vorbit astăzi la Târgovişte cu prilejul aniversării Zilei Armatei au simţit nevoia să-mi spună cuvinte calde depre Regele Mihai? De ce sunt ei atât de mândri că majestatea sa, tot astăzi, îşi aniversează ziua de naştere? Doar fiindcă Regele este singurul mareşal al Armatei Romane? Sau există şi alte legături, invizibile pentru profani, care leagă în plan mintal şi sentimental, sau dacă vreţi în planul memoriei, oştirea de Monarhie?

Dar scaunul încrederii populaţiei în instituţii are nu două, ci trei picioare. Pe primul loc se află Biserica. Pentru Biserica Ortodoxă Romana, Regele Mihai este recunoscut drept un semn dumnezeiesc. Să nu uităm că ultimul patriarh l-a sărutat pe Rege atunci când, în fine, a fost invitat în ţara sa şi s-a înclinat în fața Majestăţii Sale. Aceeaşi Biserică Ortodoxă Română, care de fiecare dată când Armata porneşte sau se întoarce din război, când îşi omagiază eroii sau îi comemorează sau când îşi aniversează ziua, este prezentă cu mesaje emoţionante.

La mulţi ani, Majestate! La mulţi ani, Armata Romană! Şi să ne ajute Dumnezeu să avem şi în continuarea alături de noi Sfânta Biserică Ortodoxă.