Asaltul serviciilor secrete

Întotdeauna, în istorie, atunci când un stat a fost slab sau când a existat o conjunctură internaţională favorabilă, aşa-numitele servicii inteligente au acaparat mai multă putere.

Uneori în exces. Dar puterea nu este infinită. Ceea ce reuşesc să câştige serviciile secrete pierde societatea civilă. Situaţia poate deveni dramatică atunci când slăbiciunea statului se conjugă cu o situaţie internaţională specială. Este exact ceea ce se întâmplă azi în România. Când, printr-o iniţiativă SRI şi o propunere a lui Mihai Răzvan Ungureanu, fostul director SIE, se urmăreşte pierderea altor şi altor drepturi cetăţeneşti.

Un general al Serviciului Român de Informaţii - domnia sa e general, deşi România se bate în piept că a demilitarizat serviciile - a susţinut în Parlament un demers legislativ. Şi nu unul oarecare. Avem de-a face, pe faţă, cu o propunere a celui mai important serviciu secret al ţării, conform căreia toţi cetăţenii României, cu mic, cu mare, ar fi obligaţi să-şi înmatriculeze, cu parole cu tot, computerele. La fel, susţine generalul, cum se întâmplă cu autoturismele. În acest fel, întreg internetul ar urma să se afle sub controlul Serviciului Român de Informaţii. Numai astfel, afirmă serviciul secret, România se poate apăra în faţa terorismului cibernetic. Şi nebunia abia începe.

Tot în aceste zile, Mihai Răzvan Ungureanu, racolat ca agent acoperit de Serviciul de Informaţii Externe în anii Convenţiei Democratice şi ajuns, ulterior, ministru de Externe - când a cedat Ungariei Fundaţia Gojdu estimată la 3 miliarde de euro - şi apoi director al Serviciului de Informaţii Externe, transformat, peste noapte, de Traian Băsescu în prim-ministru, astăzi lider al unui partid de buzunar, a avansat un proiect bombă. Conform acestuia, expus de MRU cu subiect şi predicat, toţi demnitarii care au acces la informaţii clasificate ar urma, înainte de a ajunge demnitari, să primească avizul din partea unuia sau mai multor servicii secrete.

Pentru a nu exista niciun fel de dubiu, el s-a referit, în mod explicit, la o ierarhie de sus în jos, începând chiar cu Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Unde beneficiarii informaţiilor clasificate sunt preşedintele României, prim-ministrul, mai mulţi membri ai Guvernului şi, ceea ce nu se pune, şefi ai unor servicii secrete. MRU a invocat necesitatea ca, înainte de a-şi dobândi respectivele funcţii, toţi aceştia să treacă prin filtrul serviciilor secrete. Cum a trecut el. Eventual sau nici măcar eventual, să devină, în prealabil, agenţi acoperiţi cu angajament şi contract în regulă. Şi cu soldă.

Să analizăm cei doi cleşti ai menghinei care ar putea sugruma societatea civilă din România. Să începem cu cleştele MRU. Proiectul său înseamnă, nici mai mult, nici mai puţin, că un candidat la funcţia prezidenţială sau la o funcţie ministerială, înainte de a fi făcute demersurile în acest sens, ar trebui să fie filtrat şi aprobat şi, cum spuneam, înregimentat, prin adopţie, de un serviciu secret. Dacă serviciul secret are dubii în ceea ce priveşte persoana ta, dacă el consideră, ca să folosim terminologia de specialitate, că ai „vulnerabilităţi", atunci nu mai poţi candida pentru cea mai înaltă funcţie în stat. Pentru că nu-ţi vei putea exercita nicicând rolul de preşedinte CSAT.

Nu are niciun rost, dacă nu eşti selecţionat în prealabil de un serviciu secret, să faci eforturi, pentru ca partidul să te promoveze ca prim-ministru sau ca membru al Guvernului. Cu alte cuvinte, simplificând lucrurile şi pentru a nu mai exista niciun fel de confuzie, asemenea ierarhii, în administraţia publică centrală, ar trebui să fie stabilite, de fapt, nu la capătul unui proces democratic, al alegerilor, nu prin negocieri între partidele politici, ci în mod direct, de către serviciile secrete. Asta înseamnă, nici mai mult, nici mai puţin, decât renunţarea la cea mai importantă cucerire a democraţiei, şi anume desemnarea conducătorilor statului în urma unor alegeri libere.

Alegerile ar urma să devină doar formale şi la ele nu ar putea să participe decât persoane desemnate de serviciile secrete. Dar beneficiare ale informaţiilor clasificate sunt şi alte persoane din administraţia publică locală. Şi acestea, înainte de a participa la alegeri sau înainte de a fi desemnate, ar trebui să primească, conform lui MRU, avizul serviciilor secrete.

Nu ne ajunge faptul că şi aşa democraţia în România este profund lezată prin faptul că mult prea mulţi ofiţeri acoperiţi ajung parlamentari, miniştri şi chiar prim-miniştri, nemaiştiindu-se cui au de dat aceştia socoteală. Alegătorilor? Structurilor politice care i-au desemnat? Sau serviciului secret căruia i-au jurat credinţă? Acum, MRU, şi probabil nu doar de capul lui, încearcă să transforme în literă de lege un proces reprobabil, periculos, care se întâmplă deja fără a se ridica totuşi la o scară apocaliptică.

Dar ce vrea SRI? Vrea, nici mai mult, nici mai puţin, că tot ceea ce este postat pe toate computerele utilizate în România, inclusiv pe telefoanele mobile, să se afle sub control. Nu numai teroriştii să fie controlaţi, nu numai prezumtivii terorişti, nu numai reprezentanţii reţelelor de crimă organizată, nu numai prezumtivii reprezentanţi, ci toată lumea. Să poată fi monitorizate deci toate mesajele legate de afaceri, toate conversaţiile cu caracter particular, toate mesajele de dragoste, până şi cele literare, şi asta în numele luptei împotriva terorismului cibernetic.

De mai multă vreme, semnalez că, în timp ce tot vorbim despre consolidarea statului de drept, statul român s-a vulnerabilizat de fapt, întrucât a crescut deficitul de democraţie, întărindu-se în schimb o serie de atribute preluate de serviciile secrete, de DNA, de ANI, care compun definiţia totalitarismului.

Proiectul legislativ avansat de SRI este, din această perspectivă, la fel de periculos ca şi proiectul MRU. Şi se întâmplă pe fondul, aşa cum arătam, al vulnerabilizării statului român nu numai în ceea ce priveşte deficitul de democraţie, ci şi în raport cu alte state. Alte state care au, în mod natural, tot interesul să controleze România. Şi prin cine ar putea face acest lucru dacă nu chiar prin serviciile secrete, care deţin cea mai mare parte a informaţiilor privilegiate despre instituţii şi cetăţeni. Planeta se află sub numeroase ameninţări. Dar întotdeauna planeta s-a aflat sub numeroase ameninţări. Nu numai acum. Şi cu toate astea, drumul statelor, direcţia au fost către democraţie. Către consolidarea democraţiei. Şi nicidecum către restrângerea drepturilor democratice.

Fie şi numai faptul că există asemenea tentative, că se vehiculează în spaţiul politic asemenea proiecte, că ele au ajuns să fie puse practic pe ordinea de zi a Parlamentului României demonstrează că cetăţenii acestei ţări se afla în pericol. Pentru că mai multă putere a serviciilor secrete înseamnă mai puţină putere deţinută de cetăţeni.