Au scăpat de sub control? De sub controlul cui?

Prima întrebare se referă la procurori şi o aud din ce în ce mai des sub forma unei exclamaţii. Extrem de periculoase. Cea de-a doua întrebare se referă tot la procurori. Şi îmi aparţine. Este extrem de interesant să analizăm această dilemă, lansată tot mai insistent în spaţiul public.

De sub controlul cui au scăpat unii procurori? Şi chiar au scăpat? Şi există, cu alte cuvinte, alţi procurori care se află sub control? Al cui control? De unde până unde un asemenea mod de a gândi despre o activitate extrem de importantă cum este cea a avocaţilor statului, a celor care apără avutul public şi personal, viaţa cetăţenilor şi integritatea instituţiilor?

Să încep printr-o afirmaţie cu un caracter, să-i spunem, mai radical. La scurt timp după ce Monica Macovei a preluat portofoliul Justiţiei împreună cu Traian Băsescu, a scris şi a pus în operă o nouă lege prin care numirea şefiilor Parchetelor nu mai era apanajul exclusiv al Consiliului Superior al Magistraturii, preşedintele nemaifăcând altceva decât să îndeplinească o formalitate, iar Guvernul, prin reprezentanţii săi, nemaijucând niciun rol. Din acel moment, propunerile pentru structurile de conducere ale marilor Parchete urmau să fie făcute de ministrul Justiţiei, trecute prin CSM, care nu mai avea decât un rol consultativ, şi apoi aprobate de preşedinte.

Cu alte cuvinte, doamna Monica Macovei, în calitate de ministru al Justiţiei, împreună cu Traian Băsescu, în calitatea sa de preşedinte, au creat practic toate structurile pe care le avem azi atât la nivelul Parchetului General, cât şi la nivelul DNA. Iar situaţia s-a perpetuat. Până azi. Pentru că efectul pactului de coabitare a făcut ca, şi în continuare, preşedintele să aibă un cuvânt decisiv de spus, iar ministrul Justiţiei să fie silit tot de pact, căruia i s-a adăugat o presiune externă şi o presiune din partea CSM - între timp condus de procurorii agreaţi de Băsescu - să aleagă, tot dintre persoanele desemnate, cu mai mulţi ani în urmă, în staff-ul respectivelor instituţii de tandemul Macovei-Băsescu.

În această situaţie fiind, nu este de mirare că, aşteptând nişte nominalizări politice, procurorii de la Parchetul General şi de la DNA se feresc să îşi depună candidaturile. În primul rând, pentru că ştiu că decizia nu se ia în funcţie de calităţile lor profesionale şi, în al doilea rând, din teama că, dacă îşi doresc să intre într-o competiţie ierarhică, ar putea fi pedepsiţi mai târziu de către cei numiţi de la Cotroceni.

S-a ajuns astfel nu numai la o subordonare politică la nivelul structurilor de vârf ale Parchetelor, ci şi, cum arătam mai sus, la preluarea de către procurori a conducerii Consiliului Superior al Magistraturii. Ce este, în definitiv, CSM? Este epicentrul unei puteri în stat care se numeşte Justiţie. Şi ce este, până la urmă, Justiţia? În sens strict, reprezintă întreaga activitate a judecătorilor, indiferent de natura cauzelor pe care le soluţionează. Desigur, în sens larg, vorbind despre Justiţie putem să îi includem şi pe ceilalţi doi actori importanţi care sunt pe de o parte avocaţii statului, respectiv procurorii care fac anchete şi întocmesc rechizitorii după care devin acuzatori în procese, şi avocaţii cetăţenilor ori ai societăţilor comerciale care sunt apărtori în aceleaşi procese. Cum din CSM nu fac parte şi avocaţii, nu ar trebui să facă parte nici procurorii. Şi, cu atât mai puţin, ei ar trebui să conducă aceste instituţii.

Conducând CSM, care, la rândul său, are în subordine Inspecţia Judiciară, este limpede că este cvasi-imposibil să asistăm la sancţionarea unor procurori pentru abuzuri ori pentru încălcări ale procedurilor.

Unii dintre cei care afirmă că există procurori care au scăpat de sub control se referă poate la afirmaţia de mai sus. Dar ceilalţi, cei mai mulţi, se gândesc că există destui procurori, mai ales în plan local, care acţionează în favoarea unor grupuri ilegitime de interese şi, prin urmare, nu mai răspund comenzilor venite de sus.

Eu aş vrea cu adevărat să ştiu că procurorii României au scăpat de sub control. Dar nu de sub controlul CSM. Ci de sub controlul politicienilor şi al grupurilor ilegitime de interese. Cum s-ar putea produce această veritabilă revoluţie în munca acestora? Ce ar trebui să se întâmple? Răspunsul la aceste două întrebări voi încerca să îl dau în următorul demers editorial.