Boema bucureşteană:Silviu Guga şi Băiatul din două lumi. Iarna la Sibiu (9)

Sibiul literar - artistic este uimitor şi plin de surprize. La Casa Frieda este un fel de Club 133 din Bucureşti, unde-şi schimbă impresiile şi îşi ciocnesc paharele oameni de litere, artişti plastici, ziarişti şi mulţi alţii. Dintre aceştia unul nu bea neam, de peste un deceniu şi jumă tate, dar stă la masă şi îşi ciondăneşte opiniile cu ceilalţi.

Este Eugen Jitariuc, profesor de psihologie şi ziarist, care nu mai vrea să aibă de-a face cu Bachus în vine dar nu renunţă la spiritul de boem sadea ce i se pare că-i aparţine. Plin de umor şi spirit critic, Eugen mi-a prezentat ultimele lui însemnări despre cartea lui Silviu Guga, un condeier de notorietate în oraşul Astrei culturale. Eugen scrie despre Silviu Guga: „Cunoscut în lumea literară ca un colaborator frecvent al multor publicaţii culturale şi artistice, scriitor de prefeţe, studii şi note introductive ale unor diverşi autori, Silviu Guga debutează cu o carte la o vârstă la care alţii renunţă la scris, ocupâ ndu-se de creşterea nepoţilor sau a viţei de vie.

Îl face asta cu ceva mai vulnerabil decât pe alţii la contactul direct cu cititorii? În niciun caz, pentru că în final, aceştia dau verdictul în funcţie de preferinţele şi gusturile lor. Adunându-şi resursele şi organizându-le cu ştiinţa cunoscă torului, autorul reuşeşte să transceadă banalul şi cotidianul unui subiect comun plasându-l într-o dimensiune etică şi estetică ce evoluează într-un registru grav şi uman. Stăpân pe mijloace şi tehnici literare complexe şi făcând uz de ele cu precizia şi forţa unui chirurg, Silviu Guga reuşeşte să-şi construiască romanul ca pe o bătălie pe mai multe fronturi.

Tema săracă şi clasică, de tip poliţist, în ceea ce priveşte posibilitatea abordărilor literare, mai precis moartea în împrejurări tragice şi în acelaşi timp neclare, dubioase a unui tânăr precum şi demersurile scriitorului în încercarea de a face lumină în această dramă, de a găsi răspunsuri la întrebări de genul: Ce s-a întâmplat acolo în realitate? A fost sinucidere, a fost crimă, a fost un accident? Toate aceste premise care ar conduce în mod normal spre o dezvoltare liniară a subiectului, cu accent pe acţiune, pe un comportament deductiv-explicativ, în general pe aplicarea unei scheme cunoscute bazate pe un rebus cu un răspuns aşteptat, nu-l descurajează pe autor.

Ba dimpotrivă. Se pare că simplitatea subiectului îl incită. Astfel în timp ce pe de-o parte ne oferă un text obişnuit (textul propriuzis) cu un subiect pe o temă clasică care se dezvoltă normal iar pe de altă parte intercalează în acesta sau mai degrabă încastrează, comentarii proprii asupra textului prezentat şi care se constituie ca nişte autoanalize lucide şi tă- ioase, uneori ironice asupra textului de bază.” Şi uite aşa, mi-a fost dat să cunosc în iarna mea literar - sibiană şi un critic care are toate valenţele să se atingă cot în cot de toţi mai marii „criticieni” din locul unde bate ora exactă şi în cultură.

Valentin Leahu