Brandul României: “UDREA” sau “Explore the Carpathien Garden”?

Pavel Roman, 26 februarie 2015, Ora 13:53

  • print
  • |
brandul-romaniei-udrea-sau-explore-the-carpathien-garden-45785-1.jpg

Fostul ministru Elena Udrea, profesional, nu există şi n-a existat, ci este un brand politic! "Udrea", ca politician şi ministru nu este decât o creaţie de tip mafiot, înglobând expresia mizeriei aşa zisei clase politice şi dovada că toată clasa politică românească (excepţiile întăresc regula) este o adunătură de mafioţi, al cărei scop este, exclusiv, parvenirea şi îmbogăţirea, furând de la bugetul statului.

„Brandul Udrea", creat de mizeria morală şi lipsa de scrupule, când e vorba de deţinerea puterii şi manipularea cetățeanului, este dovada că, în politica dâmboviţeană, nu mai există limite. Când preşedintele României, care ar fi trebui să fie un model de cinste, integritate morală şi altruism, recunoaşte că „brandul Udrea" este creaţia sa, orice comentariu este de prisos. Să te foloseşti de prerogativele funcţiei, de încrederea electoratului, pentru a promova o astfel de mediocritate, propulsând-o, dintr-o persoană fără nici un merit individual - ce şi-a construit întreaga carieră, absolut imoral, pe bază de sex şi trafic de influenţă, ocolind, metodic, jaloanele concurenţei competenţelor -, în cele mai înalte funcţii de demnitate publică, ce presupuneau, în primul rând experienţă, competanţă şi o moralitate ireproşabilă, e prea mult chiar şi pentru România.

Oricât s-ar strădui Traian Băsescu să ne convingă că Elena Udrea nu este ceea ce pare şi că "investiţia" sa a fost una logică şi corectă, adevărul este că Traian Băsescu, în cazul Elena Udrea, a greşit total şi, prin creare "brandului Udrea" a umilit toată intelectualitatea românească şi a batjocorit poporul român.

Iar dacă la începutul primului mandat, înainte ca Elena Udrea să-l seducă (plimbându-se, întâmplător!?, prin parcurile pe unde se plimba Băsescu, în rochii "transparente" ce-i scoteau în evidenţă "argumentele" cu care era înzestrată pentru "negocierea" statutului viitor), Traian Băsescu gândea limpede, câştigându-şi statutul deţinut, de "cavaler" al luptei anticorupţie, prin înfrângerea regimului Adrian Năstase, în partea a doua a primului mandat şi în al doilea mandat, Traian Băsescu a contribuit, direct, nu numai la readucerea mafiei lui Năstase, din nou, la putere ci şi la consolidarea acesteia, încât, mafia din timpul lui Năstase, a devenit, prin comparaţie, o grupare de amatori (Ex: Dorin Cocos).

Încălecându-l pe Traian Băsescu (la propriu sau la figurat, doar Băsescu, Udrea şi Cocoş o ştiu), Udrea a avut rolul de a-l transforma pe Băsescu în paravanul perfect pentru a masca operaţiunile mafiei şi a transforma Guvernul, Parlamentul şi administraţia publică a României într-o castă de tip mafiot, care a condus România mai bine de opt ani, fără a fi deranjată. Iar apogeul l-a constituit cabinetul "Boc II", când, Elena Udrea, după stagiul de "seducere totală", prestat la Cotroceni, în calitate de consilier - ocazie cu care, se pare, l-a "îngenuncheat" definitiv pe şeful statului -, a devenit, de facto, şeful Guvernului „Boc" şi al României. Dacă, inţial, Udrea părea un gen de Evita Peron a Argentinei, ceea ce "transpiră" azi în urma activităţii "competente" a ministrului Udrea, la Turim şi dezvoltare, arată că, în fapt, Udrea a reuşit cea mai mare performanţă a mafiei din istoria României, fiind instrumentul prin care, după ce l-a "îmbrobodit" (anihilat) pe şeful statului, mafia a preluat întreg controlul administraţiei publice, prin numiri politice, infestând-o, la toate nivelele, cu slugi dedicate şi cu "mercenari" fără scrupule, de care România nu se va putea debarasa în următorii, cel puţin, zece ani.

Arestarea şi, cu această ocazie, devoalizarea modului de operare a ministrului Udrea, respectiv instituţionalizarea para-ndaratului când este vorba de banii publici, arată că brandul ”Udrea" nu este un "accident" ci un "modus operandi" specific, aproape fără excepţie, tuturor miniştrilor şi altor ordonatori de credite. Dând crezare (şi nu văd de ce nu i-am da şi nu l-am crede) fostului ministru, Gabriel Sandu, care susţine că toate funcţiile guvernamentale din România au fost şi sunt "cumpărate", urmând ca recuperarea „investiţiei" să se facă în urma „distribuirii" fondurilor publice alocate, pe criterii clientelare, a mai crede că Udrea a fost un accident şi că mai avem miniştri "dedicaţi" muncii, numiţi pe baza de competenţă profesională şi integritate morală, este o prostie.

Or, în aceste condiţii, dacă numai Udrea "plăteşte" este nu numai incorect ci şi imoral. Pentru că nu numai cei care au participat direct la "tunurile" Udrea/Cocoş, ci şi cei care au ştiut şi au tăcut, pentru a-şi păstra funcţiile, sunt la fel de vinovaţi, pentru că au tăinuit hoţiile. Iar în categoria celor care au ştiut (sau care ar fi trebuit să ştie) nu se numără nu numai membrii guvernului ci şi alte instituţii publice precum SRI, Ministerul Public, Ministerul de Interne, ANAF, Curtea de Conturi, etc., pentru că mecanismul utilizat de Udrea/Cocoş, pentru devalizarea bugetului public, nu a fost inventat de ei ci a funcţionat din 1990 şi până în prezent şi continuă să funcţioneze. Deci, în condiţiile în care acest gen de operaţiuni (comisioane şi para-ndărături în cazul achiziţiilor publice sau alocării de fonduri publice) erau arhicunoscute, desfăşurându-se aproape la vedere, transformându-se într-un mecanism generalizat, reţinerea doar a ministrului Udrea nu va rezolva problema şi nu poate atrage, decât aparent, merite deosebite pentru instituţii precum DNA sau SRI. Dacă aceste instituţii ar fi fost înfiinţate recent, într-adevăr, ar merita toate laudele posibile.

Când însă acestea funcţionează de douăzecişicinci de ani (în cazul SRI) şi de peste doisprezece ani (în cazul DNA), se pune firească întrebare: de ce doar acum şi de ce doar atât?

Lăsând la o parte speculaţiile, de genul implicării acestora în disputele politice sau luptele dintre grupările de tip mafiot (deşi există suspiciuni întemeiate şi în acest sens, privind manipularea unor instituţii de către crima organizată), chiar n-au cunoscut SRI, DNA, MAI, ANAF sau Curtea de Conturi, pînă în 2014, cum sunt "sifonaţi" banii publici prin para-ndărături în cazul achiziţiilor publice şi atribuirea clientelară a fondurilor publice şi de corupţia endemică a sistemului administraţiei publice ? A trebuit să „explodeze mămăliga" din interior, adică să apară "kamikaze", ca să aflăm ce se întâmplă cu banii publici şi cum este guvernată România ? Nu credeţi că "autodenunţurile" şi "mărturisirile" sub presiunea arestului, sunt prea puţin pentru a "curaţa" sistemul de astfel de practici de tip mafiot ? Sintetizând "motivele" arestărilor constatăm că acestea au la baza, în primul rând, denunţurile, autodenunţurile, interceptările telefonice şi mărturiile arestaţilor.

E suficient? E o dovadă de profesionalism şi de eficienţă a luptei anticorupţie? Dacă justiţia se rezumă la ceea ce rezultă din denunţuri, autodenunţuri, interceptări şi recunoaşteri, căzând "în plasă" doar cei ce apelează sau sunt victima acestui gen de manifestări justiţiare, problema de fond este complet nerezolvată, fiindcă nu înlătură cauza generală, adică încălcarea legii, consecvent, de către demnitari. Pentru că dacă Udrea este un brand, iar toţi miniştrii din 1990 până în prezent, au operat, mai mult sau mai puţin, identic, faptul că n-au fost desconspiraţi nu înseamnă că sunt "curaţi" şi că, dacă nu apar denunţători, autodenunţatori sau interceptări, faptele nu există.

Există prin definţie pentru că există „brandul" şi mecanismele, precum există şi o armată de funcţionari publici, plătită de cetăţeanul căruia guvernanţii îi cresc mereu impozitele şi taxele, pentru a-i susţine. Pe lângă SRI şi DNA central, mai există DNA teritoriale, parchete locale, judeţene, teritoriale, ANAF, MAI, Curtea de Conturi şi multe alte instituţii de acest gen şi agenţii guvernametale, a căror activitate nu se simte aproape de loc. "Cu o floare nu se face primăvara", iar "floarea" Udrea e mult prea puţin pentru a anunţa primăvara anticorupţie în România, chiar dacă este acompaniată de încă câteva exemple.

La cât se "sifonează" din banul public şi la modul cum se operează în continuare, îi dau dreptate doamnei Livia Stanciu, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, că înseamnă prea puţin. Cât timp în România parlamentarii vor fi "terminalele" mafiei, crimei organizate şi corporaţiilor, votând şi modificând legi doar în favoarea acestora sau care să le servească interesele şi cât timp funcţiile guvernamentale şi administrative se vor împărţi pe criterii financiare, nepotism sau de obedienţă, statul va rămâne unul de tip mafiot, iar "sifonarea" banilor publici se va face într-un ritm imposibil de controlat de SRI şi DNA. Asta pentru că, indiferent de cât am bâjbâi, "cheia" se află tot la politicieni. Dacă ei nu se ceartă şi nu se denunţă între ei, nu pot fi depistaţi. Chiar aşa? Adică nu sunt metode şi proceduri de depistare a „sifonării" banului public şi a constatării para-ndărătului decât când se reclamă între ei?

În asta se rezumă eficiența luptei anticorupţie? În delaţiuni? În aceste condiţii îndrăznesc să fiu sceptic privind festivismul bilanţului DNA şi să nu mai fiu chiar atât de entuziasmat, ca şi în campania electorală, pentru că, raportând realizările DNA la dimensiunea şi volumul fraudelor rezultate din activităţile de corupţie şi valoarea fraudelor fiscale din România, constat că DNA, chiar dacă bilanţul pare extraordinar, este departe de a ţine pasul cu clasa politică şi mafia în materie de corupţie şi "sifonare" a banilor publici.

Iar dacă adăugăm şi nivelul fraudei fiscale, care a depăşit toate recordurile (peste 16% din PIB), imaginea e şi mai sumbră. Şi dacă responsabilitatea principală, privind nivelul corupţiei şi fraudei fiscale în România, revine, în principal, Parlamentului şi Guvernului (care nu numai că s-au străduit să blocheze prin legi, ordonanţe, hotărâri, ordine, "hemoragia" bugetară şi frauda fiscală, protejând astfel crima organizată, ci s-au zbătut chiar să menţină legile proaste şi mecanismele de fraudare în funcţiune), din peisajul "curăţeniei de primăvară" a României lipseşte, din păcate, un alt "actor" principal, DIICOT, care, la capitolul depistarea marilor fraude fiscale este mai mult decât restanţier.

Când ai 16% din PIB furat, e aiurea să prezinţi bilanţuri festiviste fără a friza ridicolul. Iar culmea ridicolului, într-o ţară măcinată şi sufocată de corupţie, pe lângă excesiva mediatizare a arestării ministrului Udrea, o reprezintă ieşirile fostului preşedinte Băsescu şi ale premierului Ponta, fiecare reprezentînd o fracţiune a mafiei ce i-a susţinut şi-i susţine, aflată acum în plin război, trădări şi schimbare a taberelor.

 

 

 

 

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
13:58
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou