Cabotinul Dan Diaconescu

Ziarul Atac, 4 noiembrie 2012, Ora 18:46

  • print
  • |
cabotinul-dan-diaconescu-27858-1.jpg

Cabotin - 1. Actor mediocru care urmărește succese ușoare prin mijloace facile; p. ext. persoană care încearcă să se remarce printr-o comportare teatrală. 2. (În trecut, în Franța) Actor ambulant. Aceasta este definiţia din DEX a cabotinului.

Foarte mulţi recunosc un personaj al vieţii publice de pe la noi. Şi al lumii politice, de la o vreme. Este vorba, evident, de Dan Diaconescu.

Atunci când toată lumea jubila că Oltchim s-a vândut, în sfârşit, şi făcea pronosticuri că prin Râmnicu Vâlcea nu va mai curge, de acum încolo, decât lapte şi miere, scriam, tot aici, că Dan Diaconescu nu are banii respectivi şi că statul a jucat alba-neagra cu vieţile oamenilor de acolo, care n-au altă sursă de venituri. Imediat s-au găsit o groază de binevoitori care au sărit în sus şi s-au înverşunat să susţină că nu-i adevărat, că facem parte dintr-o coaliţie care nu vrea să-l lase pe "domnul Dan" să salveze Vâlcea, Oltenia, România, lumea, Universul...

Timpul a dovedit că aveam dreptate. Interesant este că s-a şters totul cu buretele, că nimeni pare să nu-şi mai amintească ce s-a întâmplat. Între timp, Dan Diaconescu a redevenit "politician", şi-a încordat muşchii şi a anunţat că pleacă tot în Oltenia sa natală, de data aceasta la Târgu Jiu, să candideze împotriva lui Victor Ponta, pe care, cică, are de gând să-l scoată din politică.

Sondajele de opinie arată, aşa cum era de aşteptat, că patronul OTV nu are nicio şansă să intre în Parlamentul României. Vaaaiiii, ce surpriză extraordinară! Dacă nu ar fi mers la Târgu Jiu, Diaconescu şi-ar fi găsit un alt politician de top, în faţa căruia n-ar fi avut nicio şansă şi s-ar fi bătut cu pumnii în piept că o face pentru români. După alegeri va explica, furios, că a fost furat.

Nu-i niciun secret aici. Dacă Dan Diaconescu ar deveni parlamentar, ar trebui să renunţe la televiziune. Şi ar deveni un nimeni, nevoit să trăiască din salariul de parlamentar. Ori, este cabotin, dar nu prost. S-a dat în spectacol, şi-a făcut imagine şi reclamă, cu bani puţini. Pentru ce? Un loc eligibil putea găsi şi aşa, probabil.

Ori, el vrea să câştige putere. Să poată da ordine unor parlamentari, să aibă informaţii şi să fie apărat din interior, în timp ce face tot ce vrea în faţa camerelor de la OTV. Un fel de Dan Voiculescu mai tânăr şi mai şmecher.

Nu-i mare inginerie. Şi nu înţeleg de ce toată lumea se face că nu înţelege şi nimeni nu spune lucrurilor pe nume.

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
14:46
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou