Ce nevoie mai avem de sistemul sanitar?

Într-o Românie în care hoția este generalizată și acceptată de la cel mai înalt nivel o grevă a medicilor înseamnă, din păcate, doar un neajuns în plus pentru omul sărman, bolnav și necăjit.

Interesant este că cei mai mulți dintre români, dacă sunt întrebați ce părere au despre medici, spun că nu trebuie să le ducem grija, pentru că la ce șpagă primesc nu mai au nevoie de salariu. În schimb, când ajung în spital și văd că trebuie să-și aducă de acasă medicamente, seringi sau fașe, încep, brusc, să înjure guvernul. Dincolo de toate acestea, ar trebui să facem și noi o distincție, dar și să încercăm să înțelegem ce se întâmplă, cu adevărat.

Șpaga la medici

Obiceiul s-a încetățenit, de ani buni. A devenit precum șpaga la chelner sau, prin America, la băiatul care duce bagajele, la hotel, la taximetrist sau la băiatul cu pizza. Aiurea este când medicul îți condiționează actul medical de băgatul mâinii în buzunar. Exemplarele de genul acesta ar trebui să ajungă direct după gratii. Și când scapă săpunul pe jos să fie șpaga lor. Altfel, cei mai mulți dintre medici trăiesc la limita subzistenței. Un rezident primește salariul mediu pe economie, din care plătește chiria, se îmbracă și mănâncă. Și nu-i dă nimeni șpagă. Șpaga se dă la șefi. Mai ales dacă nu lucrează la o secție de chirurgie. Iar rezidențiatul durează ani buni, nu câteva luni.

Subfinanțarea sistemului

Aici, discuția este mai complicată. În mod normal, banii care ni se opresc din salarii, lună de lună, pentru sănătate, ar trebui să ajungă la sănătate. În realitate, lucrurile nu se întâmplă deloc așa. Banii se varsă la bugetul de stat, care redirecționează către sănătate cât are chef Guvernul. Așa s-a întâmplat de fiecare dată, indiferent cine a fost la guvernare. Unde se duc aceste sume? Astupă găuri negre care devin, astfel, surse de șpagă politică.

Impotența politică

Fiecare ministru al Sănătății s-a lăudat, la început de mandat, că va face reformă în sistemul sanitar. Din reformă în reformă, am ajuns în punctul pe care-l vedem, cu toții. Ministrul Nicolăescu e la a doua reformă. Contabil de meserie, ne tot explică faptul că există bani, dar nu sunt bine cheltuiți. Prin urmare, schimbă managerii spitalelor, dar pe criterii politice. Iar rezultatele se văd cu ochiul liber.

Angajările în spitale se fac pe ochi frumoși, șefii și-au făcut clinici private unde-i trimit pe pacienți, pe motiv de „aparatură”, iar spitalele de stat devin, pe zi ce trece, soluții doar pentru cazurile sociale.

Și totuși, domnule ministru, nu cumva au dreptate și medicii?