Cotidianul "Atac": ziarul vedeta!

Am stat o vreme să mă gândesc dacă să accept invitaţia noului patronat de a scrie un editorial pentru primul număr al cotidianului „Atac”. De ani buni am trecut în barca presei glossy, presa cuminte, lucioasă, am încercat să-mi clădesc propria afacere în care învăţ oamenii să-şi construiască şi să-şi exploateze inteligent imaginea, şi mi-a fost un pic teamă că apariţia numelui meu într-un ziar de scandal îi va face pe unii să creadă că m-am întors la origini. Dar cum detest ipocrizia şi ipocriţii, cum nu mi-e ruşine cu ce am făcut, ba din contră, mă flatează că am avut acest curaj nebun, de a scrie în presa de scandal sub nume propriu când majoritatea fugeau de aşa ceva ca dracu de tămâie, de ce să nu scriu acest editorial?

Nu m-am întors în presa de scandal, mi-ar fi greu să mai fac azi ce făceam acum zece ani, dar nu pot să nu recunosc că „Atac” a fost cea mai bună şcoală de presă la care eu am învăţat, după ce “am ţinut aproape” de Sorin Ovidiu Bălan care mi-a format mâna în studenţie. A fost debutul presei de scandal în România, ideea genială a lui Dragoş Dumitriu finanţată de inegalabilul Dumitru Dragomir, Mitică de la Ligă. Era singul ziar care critica drastic vedetele, care le prindea cu chiloţii în vine, care blama fără perdea toate viciile celor care se vindeau ca fiind perfecţi.

Deşi era un ziar pe care toţi îl urau, pe care mulţi îşi doreau să-l închidă, toată lumea îl citea, era altceva, aşa ceva nu se mai făcuse în România, era ziarul fenomen, ziarul excentric, ziarul vedetă. L-a preluat Mihai Ghezea care a avut curajul nebun să-l transforme în cotidian, şi a avut un succes răsunător. Poveştile din dormitorul Laurei Andreşan, fotbaliştii surprinşi în focul unor partide de amor nebune, sunt subiecte al căror ecou se aude şi astăzi. Acolo au apărut primele cupluri neştiute din showbiz, primele vedete goale, primele relaţii extraconjugale din lumea bună. Şi iată că, după ani şi ani, toate ziarele celebre şi cu tradiţie, care atunci ne huleau şi spuneau că noi, cei ce scriem acolo, nu suntem jurnalişti, ci mercenari, au ajuns să se transforme în “Atac”. Când lor le răspundea toată lumea la telefon, nouă ne închideau în nas, când ei primeau invitaţii la evenimente, pe noi ne dădeau afară, când lor li se dădeau interviuri, pe noi ne refuza toată lumea... dar noi eram merceneri, ei jurnalaşti. Şi uite cum mercenarii de ieri au ajuns modelele lor de astăzi. A fost aşadar o şcoală de presă!

„Atac” a dat startul la tot ce se întâmplă şi se consumă azi în presă. Iar eu mă mândresc că am absolvit şcoala lor de presă, pentru că dacă nu aş fi trecut pe acolo, unde a fost învăţată că nimic nu este imposibil, aş fi trecut mult mai greu peste obstacolele care mi-au stat în cale în cei 15 ani de presă pe care-i număr curând. Şi chiar dacă m-am retras din lumea presei de scandal, am rămas un cititor fidel al ei, care savurează cu aceeaşi plăcere diabolică fiecare scandal de alcov. Aşadar le urez succes, aş vrea ca de data asta “Atac” să aibă un drum lung, linear, fără pauze, să facă furori ca altă dată, să redevină ziarul vedetă, excentric şi fenomenal.

Succes!
Monica VLAD