Cu Dracul, pe post de pastor, în Paradis?

Valoarea nu se impune ci se dobândește, prin efort, muncă, sacrificii și, mai ales, prin darul lui Dumnezeu. Indiferent de domeniu: profesional, artistic, sport, valoarea impune respect, iar respectul presupune recunoașterea valorii. Nu este apreciat chirurgul care un CV plin de titluri academice și diplome, ci cel care salvează vieți sau contribuie la salvarea de vieți. Nu este apreciat economistul care falimentează societățile în care activează, ci cel care demonstrază competență și implementează politici manageriale performante, ce aduc profit. Nu este apreciat nici politicianul semidoct, orgolios, ce stă zilnic prin studiouri de televiziune și face pe atotștiutorul - dar n-are nici o profesie reală și habar despre statul de drept și de procedura sau logica votării legilor -, ci cel care are inițiative, promovează legi drepte, corectează anomaliile și previne abuzurile. Nu este apreciat nici ministrul care în loc să se ocupe de managementul eficient al domeniului pe care îl conduce, urmărește doar atribuirea banilor publici, contra comisioane, găștilor politice și profitorilor politici, ci cel care performează, administrând eficient și transparent banii publici. Intre oportunism (în special politic) și valoare nu există nici o legătură, iar forțarea notei în acest sens nu face decât să demonstreze că mediocritatea a cucerit toate domeniile sociale și s-a instalat majoritar la cârma societății. Cam în această mocirlă socială ne aflăm !

Deși au murit mii de oameni în 1989, sacrificându-se pentru un ideal, adică o lume liberă, în care concurența și valoarea reală (nu cea cumpărată) să facă diferența, n-am învățat nimic. N-am învățat că, comunismul a sucombat și a intrat în faliment din cauza promovării absurde a mediocrității (muncitorul lui Iliescu, idiotizat de doctrină, cu conștiință civică, modelul !!??) ce a substituit valoarea și a blocării concurenței în societate. Iar produsul comunismului, ce-l întâlnim majoritar în toate mediile sociale, respectiv omul de tip nou, dezrădăcinat de credința în Dumnezeu - devenită de un formalism îngrozitor de prezent și agasant și de cele mai importante valori morale umane, constituie întruchiparea mediocrității și oportunismului absolut generat de comunism. Iar dacă valoarea presupune, implicit, morală, comuniștii, adică mediocritatea ce substituie valoarea, au avut și continuăa să aibă ca și caracteristică, lipsa totală a moralei. Deci, din păcate, comunismul nu e o doctrină, ci o stare de fapt prezentă permanent în societate, proprie mediocrității nemulțumită de statutul său, de ordinea socială și divină. Iar dacă într-o societate normală, filtrarea și ierarhizarea valorilor sunt generate de concurență, lipsa concurenței, întotdauna, avantajează mediocritatea și condamnă societatea la conservatorism, pentru că mediocrul, incapabil (sau neinteresat) să se autodepășească, impune doar regulile și limitele ce le percepe, limite care, în nici o circumstanță, nu generează progres ci inchistare.

Deși pare absurd, în fiecare individ (în special în cel mediocru ce nu se poate împăca cu statutul său), precum spunea Bonaparte despre bastonul de mareșal, există un dictator și un comunist sau, cel puțin, germenii care generează dictatura și doctrina comunistă, bazată, în special, pe orgoliul mediocrității. Iar dictatura și comunismul nu pot apărea decât în societățile în care nu fucționează concurența valorii, adică acolo unde nu există un filtru al separării șmecherului oportunist (mediocrul) de valorile reale. Mai mult decât atât, dictatorii (Stalin, Hitler, Ceaușescu, Mubarak, Hussein, Pol Pot, Mao Zedong, etc.) n-a fost genii și nici mari erudiți în adevăratul sens al noțiunii de erudit, ci niște semidocți, oportuniști și orgolioși, fără scrupule care, pentru a ajunge la putere, n-au avut nici o opreliște morală ca în numele unei doctrine stupide - servită naivilor pe post de o nouă religie socială, în care săracului îi era promis același nivel de trai ca și bogatului, indiferent de valoarea individuală -, să săvârșească crime, să șantajeze, să mituie, să nege și prigonească valoarea ca fiind un atribut al capitalismului, să urască adevărul și să facă alergie la dreptate și concurență loială, adică la statul de drept. Deci, logic, analizând istoria, între concurență, moralitate și comunism și dictatură nu există nici o legătura reală, ci doar una formală, de tip demagogic.

Oricât am fi de demagogi și de toleranți, nu putem să nu constatăm că în România, după douazecișicinci de ani de când, declarativ, ne-am rupt de comunism, în fapt suntem, social, mai comuniști decât am fost și că, social, nu numai ca nu l-am eliminat, ci am perfecționat comunismul. Adică tot mediocrii conduc țara și, în numele unei stângi himerice, în care doar formal cetățeanul mai reprezintă centrul atenției, oportuniștii, precum comuniștii, s-au reinstalat la putere și guvernează utilizând aceleași metode. Ca și în societate comunistă, valorile sunt, în continuare, marginalizate sau exilate forțat, concurența este blocată, iar statul de drept este doar un slogan pe care îl invocă cei care n-au fost capabili să ajungă la ciolanul puterii și-l uită imediat ce și-au atins ținta. Adevăratele valori, profesionale, literare, sportive și chiar politice, sunt tratate cu dispreț și sunt invocate sau se apelează la ele doar când mediocrul vrea să parvină și să prostească electoratul, folosindu-se, în mod mârșav și imoral de imaginea adevăratelor valori naționale. Iar dacă, din întâmplare, prin vreun defect al mecanismului promovării, se mai strecoară și câte o valoare, ori este rapid eliminată prin tot felul de mecanisme anticoncurență sau coruptă și desființată prin procedee machiavelice, tipic comuniste.

Ne place, nu ne place, suntem o țară în care foamea modelează caracterul, iar comuniștii și urmașii lor de azi cunosc bine acest lucru. Individul flămând, pentru politicianul abil și veros, este o victimă sigură. Pe când alegătorul din diaspora, având un nivel de trai ce-l face independent de politicianul român, nu mai reprezintă o masă ușor manevrabilă. Acesta este motivul pentru care nici un politician român (cei ce declară contrariul sunt ipocriți) nu iubește, cu adevărat, diaspora. Specimene mediocre, lipsite de valoare până la accederea în parlament, politicienii români, la unison, nu-și doresc un cetățean român independent financiar și nici cu un nivel de trai ridicat, pentru că sărăcia este condiția de bază pentru cariera mediocrului, cel ce a acaparat puterea și dorește s-o păstreze. Iar săracia, este un atribut al comunismului și al dictaturii și un mod eficient de a îngenunchea și corupe conștiința celor mai mulți.

A devenit un subiect tratat de toate televiziunile de știri ( de dezinformare, mai corect) accesul de conștiință al lui Gabriel Oprea privind atacul PSD, de tip comunist (în care guvernul se confundă cu statul), asupra statului de drept. Chiar așa ? Ce este moral și obținut prin valoare, probată prin concurență reală, în cariera lui Oprea în ultimii douăzecișicinci de ani, ca să-l îndreptățească să ia o astfel de poziție împotriva unui astfel de presupus atac mârșav asupra „statului român„ ? Cumva ascensiunea politică, prin specularea breșelor electorale, strecurându-se în Parlament, fără a da piept vreodată, direct, cu electoratul ? Oare câte procente ar obține Gabriel Oprea dacă ar candida nominal ca să fie îndreptățit să se erijeze în „vox populi" ? Sau cumva modul în care a reușit să-și agonisească bunurile pe care este proprietar (de drept și de fapt !) reprezintă o dovadă a valorii ce-l consacră ca un model de virtute ? De unde atâta sinceritate obiectivă când toată cariera sa pute de subiectivism, schimbări de parteneri (trădări ?) și interese politicianiste ? Dintr-un „izmănar" obscur, de care s-a dispensat până și armata (pe drept, pentru că avea nevoie de profesioniști militari, nu de magazioneri) sa ajungi general cu patru stele, fără examene reale și fără alte virtuți de cât schimbarea, la timp, a taberelor, e o tristă și nicidecum apreciabilă performanță și nicidecum un argument care să te conascre într-un virtuos de tip Gandhi. Cei ca Oprea (și nu sunt puțini), citiți normal și nu cu pagina cu susul în jos, sunt mai degrabă exemplul machiavelismului și lichelismului în politică, respectiv dovada concretă că nici vorbă să fi dispărut comunismul din România, din contra, când împingi (împotriva curentului ?) mediocritatea atât de sus și, din postura de substitut, mai și predai lecții demagogice de conștiință, e clar că neo-comunismul se află la apogeu. Iar când un hârdău de imoralitate și unul dintre marii profitori al lacunelor sistemului (create special de îndoctrinații comunismului, feseniștii și discipolii lor, pentru a re-prelua puterea părinților și „profesorilor") dă lecții de moralitate, după ce-a făcut tot ce putea în materia distrugerii sistematice a statului de drept - fiind la originea și la implementarea tuturor loviturilor aplicate statului de drept -, iar mass-media înghite fără a analiza obiectiv o asemenea cacealma, ceva pute rău în România și dovedește că ignoranța nu este numai statistică.

Intr-o țară în care politicienilor și guvernanților, exclusiv, nu le pasă decât de propriile lor privilegii și de cum pot fura cât mai mult de la bugetul public (adică din banii contribuabililor, plătiți, de multe ori, îndurând foamea), indivizi de genul Oprea, a vorbi de conștiință, principii și caracter, nu înseamnă decât blasfemie. E ca și cum l-ar înjura pe Dumnezeu în biserică și ar avea pretenția să fie aplaudat. Intr-o țară în care, din cauza sărăciei și furtului din bani publici (bugetele sănătății și învățământului sunt furate consecvent prin intermediul clientelei politice) personalul medical și cel din învățământ a fost transformat în infractori (obligați, de multe ori, să ia mită pentru a supraviețui decent), iar camarila din aparatul de represiune (SRI, Poliție, ANAF, agenții guvernamentale, regii și instituții de stat, etc.) este îmbuibată și răsplătită cu salarii mari și tot felul de sporuri și prime din bani publici (adică din impozite și taxe), recursul lui Oprea la conștiiță civică și la statul de drept nu e decăt o mizerabilă sfidare a realității și a bunui simț.

Când, pentru ca parlamentarii să-și „blindeze" CV-urile cu diplome, ascunzându-și mediocritatea și ca politrucii din administrația publică să îndeplinească condițiile, învățământul universitar a fost transformat într-o fabrică de diplome, sub nivelul școlilor profesionale comuniste (care, măcar, mai acompaniau diplomele și cu o meserie reală), despre ce stat de drept și societate normală moral vorbim ? Iar când un profitor al acestui sistem de învățământ, complet imoral și neperformant, dintr-un izmănar obscur în anii 90 ajunge doctor în științe, în condițiile în care, la cum se exprimă, n-arată cunoștințe nici la nivelul unui liceean (sau o fi având trac !?), ce credit putem acorda bunei credințe predicate de acest gen de indivizi ? Colectori absoluți a tot ce are mai imoral societatea, beneficiarii oportuniști a unui sistem perfecționat de comunism, care a promovat mediocrul dincolo de orice limite, sfidând logica și pe Dumnezeu, genul acesta de indivizi au ajuns să ne țină discursuri despre morală și caracter. Și toți tăcem  ca și cum acesta ar fi normalul unei societăți. Chiar până aici am ajuns ? Să ridicăm statui ignoranților și să le închinăm osanale ? Nu e un déjà-vu umilitor ?

De cealalta parte, junele neo-comunist Ponta (nu ca doctrinar ci ca practician), se simte lezat și frustrat că este asimilat cu comuniștii. De ce ? Guvernul său e constituit, cumva, din valori promovate de societate prin concurență ? După cum a demonstrat-o până în prezent, întreg guvernul este o adunătură de mediocrii (șmecheri și hoți sadea, care cad, pe capete, la examenul de competență), promovați prin intermediul politicii, în dauna valorilor, exact ca și în comunism. Același lucru se întâmplă și în administrația publică unde promovările n-au nici o legătură cu competența ci cu politicul, prin examene trucate (Apropo ! A cui căciulă o furăm promovând idioți în locul specialiștilor ?). E vre-o diferență față de comuniști ? Iar, capac la tot, guvernul Ponta a reimplementat centralismul (democratic, cumva ?), „bună-dimineța" (adică toți banii României) dându-se (conform preceptelor ceaușiste), exlusiv, de la București sau din câteva centre controlate de „baronii" din coaliția PSD-UNPR-PC-UDMR. Or, în orice variantă analizată (teoretică și practică) centralismul este propriu comunismului și dictaturii, pentru că atunci când controlezi bugetul, controlezi foamea și poți manipula totul. Și să ne mai mirăm „că-l trage ața" pe Ponta spre Moscova ? Păi, nu-i învățătura tătucului ?

Pe timpul lui Constantinescu, Victor Ciorbea vedea „luminița de la capătul tunelului". Cred că halucina pentru că România n-a intrat încă în tunelul normalității și mai bâjbâie - cu formule de genul PSD -PNL/PDL(FSN), strecurații prin debaraua politicii UNPR și PC sau cu profitorii prostiei guvernanților români, lacomi de putere, UDMR -, căutând, de douăzecișicinci de ani intrarea în tunel și „țara făgăduinței". Numai că ce nu vor să înțeleagă românii, prostiți de guvernanții gen Oprea (care, culmea, lecturăndu-și CV-ul și numărându-și diplomele, chiar se crede valoare ?), e că, exact contrar lui Moise, cei pe care îi alegem, prin rotație (la infinit ?) nu vor să ne ducă în țara făgăduinței ci să ne-o ia. Pentru că, de fapt, noi eram în acea țară, a făgăduinței (Dacă n-a fost așa, de ce s-au bătut toate corporațiile mari pentru România, în ultimii ani și continuă s-o facă ?) iar cei ce ne-au guvernat în ultimii douăzecișicinci de ani ne-au mințit constant că nu suntem în ea și ne duc ei acolo. Asta ca să ne facă să credem că nu e țara noastră cea în care locuim și atfel să ne-o fure și s-o împartă cu alți hoți, mai experimentați, precum concernele multinaționale ce-au transformat România, cu ajutorul slugoilor guvernanți, în colonia corporațiilor. Adică suntem sclavi în „paradisul" promis de Ponta și Oprea. Halal democrație, libertate și stat de drept ! Halal paradis !