Cum a încercat DNA să păcălească Senatul

De încercat, a încercat. Pentru moment nu a reuşit. Dar nu sunt deloc sigur că nu va reuşi data viitoare. Despre ce este vorba? Despre un proiect de lege prin care „Doi şi-un sfert", aşa cum a rămas în legenda serviciul secret al Ministerului de Interne, ar urma să fie pus la dispoziţia procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Schimbarea, de fapt, a destinaţiei, a statutului, a obiectului de activitate a acestui serviciu secret. La limită, senatorii nu au căzut în capcană şi ieri au respins avizul Guvernului. Nu au existat însă suficiente voturi pentru ca proiectul de act normativ să fie aruncat la gunoi. Chestiunea se va rediscuta. Vor reuşi, data viitoare, procurorii DNA să-i „mobilizeze"pe senatori?

Ca să fiu cât mai limpede şi concis, în expunerea de motive, pe care oricine o poate citi pe site-ul Parlamentului, se arată că procurorii DNA au atât de multă treabă, încât pur şi simplu le sunt indispensabili ofiţerii DGIPI pentru instrumentarea diverselor urmăriri, supravegheri, ridicări de persoane, percheziţii sau instrumentări de dosare. Prin urmare, DNA a solicitat că, pur şi simplu, aceştia să fie puşi la dispoziţia instituţiei.

În această situaţie, efectele ar putea fi multiple. Pe de-o parte, în mod indiscutabil, forţa de şoc a DNA ar putea să crească în mod semnificativ. Iar dacă DNA „îşi face treaba" pentru care a fost înfiinţată şi nu care cumva „îşi face treaba" pe care i-o solicită unii şi alţii din motive politice - desigur nu direct, ci utilizând ierarhia acestui Parchet - atunci nici nu e rău să crească eficienţa instituţiei.

Nu vrem noi toţi să stârpim corupţia? Sau măcar să o diminuăm? Nu pentru asta a fost creat experimentul DNA? Şi, chiar dacă DNA este lăudat în plan extren de unii şi de alţii şi bine protejat, pentru că ideea nu s-a născut la Bucureşti, ci în alte capitale, totuşi să recunoaştem deschis că, după atâţia ani de activitate, până la urmă, constatăm că avem mai multă corupţie.

Şi în niciun caz mai puţină. Şi mă refer la corupţia reală. Şi nicidecum la corupţia demascată. Şi atunci, revenind, sigur că, în principiu, nu e rău ca DNA să fie întărită. Cu atât mai mult cu cât, într-o bună zi, s-ar putea să scape cu adevărat de sub control. Deci să nu mai poată fi dirijată politic.

Numai că, până una alta, există destul de multe suspiciuni vizând anchetele de răsunet făcute de unii procurori împotriva unor demnitari politici în care probele directe au fost înlocuite prin probe indirecte. Şi în care au fost eludate, în mod scandalos, multe reguli procedurale. Asemenea suspiciuni, în mod firesc, i-au făcut curioşi pe senatori. Motiv pentru care ei s-au uitat mai atent la propunerea legislativă. În altă ordine de idei, ce este acest servicu secret al Ministerului de Interne? De ce a fost el înfiinţat? Ce obiective are?

Oficial cel puţin, „Doi şi-un sfert" a fost înfiinţat ca un serviciu menit să-i protejeze pe poliţişti. De fapt, pe toţi angajaţii Ministerului de Interne. De cine ar trebui aceştia protejaţi? De cei care ar fi încercat, sub o formă sau alta, să-i mituiască, să-i tranforme din apărători ai legii în actori ai fărădelegii. Cu alte cuvinte, „Doi şi-un sfert" ar fi trebuit să funcţioneze ca un serviciu intern anticorupţie. Desigur, în realitate, lucrurile au stat altfel. Şi încă stau. Treptat, „Doi şi-un sfert" şi-a lărgit mult sfera de activitate, suprapunându-se practic altor servicii secrete. Şi nici acest fenomen nu a fost benefic. Dimpotrivă.

Şi atunci, în loc ca Guvernul să facă eforturi pentru a readuce serviciul secret al Ministerului de Interne la dimensiunea normală şi la activităţile iniţial preconizate, iată că se recurge, sub influenţa şi la solicitarea procurorilor DNA, la un subterfugiu. Practic la confiscarea lui „Doi şi-un sfert". Ceea ce fie ar lipsi Ministerul de Interne de posibilitatea unui autocontrol eficient, fie ar crea premisele controlării Internelor de către DNA. Prin intermediul propriilor ofiţeri.