Cum ar suna o decizie cinstită a USL?

Mărul discordiei este posibil să fie, într-adevăr, desemnarea candidatului prezidenţial. Nu acum. Nu mai mult sau mai puţin oficial, nu mai ambiguu sau mai răspicat. Şi de fiecare dată când e pusă întrebarea. Şi specificându-se că, în orice condiţii, evident, ţinând de normalitate, unicul candidat asumat de partidele care compun USL este Crin Antonescu. Ce înţeleg prin formularea „în orice condiţii normale"?

În analizele anterioare, am prezentat toate argumentele necesare care conduc, implacabil, la concluzia că viitorul preşedinte al României va avea un mandat de cinci ani. Şi va dispune de prerogativele extinse pe care a reuşit să le cumuleze Traian Băsescu în încercarea sa, parţial reuşită, de a fi jucător.

În aceste condiţii, pentru PSD, în mod obiectiv, apare o ameninţare. Nu mă refer la faptul că cel mai mare partid al României, în urma unei înţelegeri cu liberalii, a convenit să preia funcţia de prim-ministru, dar, în schimb, să-l susţină pe Crin Antonescu la prezidenţialele de la sfârşitul anului viitor. Mă gândesc la cu totul altceva.

În primul rând, la faptul că, mandatul fiind de cinci ani şi nu de patru, viitorul prim-ministru, nominalizat după alegerile parlamentare din 2016, va putea fi, cel puţin teoretic, „jucat" de către cel care va fi preşedinte la acea dată. Teoretic cel puţin, dar şi practic, înţeleg că PSD-iștii au o mare şi dureroasă incertitudine. Dacă USL va rezista până atunci, consolidat fiind de consacrarea binomului Ponta prim-ministru - Antonescu preşedinte, ce garanţii ar exista că în 2016 Crin Antonescu îl va nominaliza tot pe Ponta sau tot o persoană desemnată de PSD pentru funcţia de premier?

De ce nu ar face el, pentru că actuala Constituţie îi permite acest lucru, toate jocurile în favoarea unui candidat PNL sau al unei alte coaliţii care s-ar putea forma cu acel prilej?

O a doua nelinişte, şi ea legitimă, vizează tot prerogativele prezidenţiale şi modul în care acestea ar putea fi exercitate de către Crin Antonescu. Am precizat că ele au fost mult extinse în cei nouă ani de când la Cotroceni se află Traian Băsescu. Prin crearea de către acesta a unor noi instituţii, cum ar fi de pildă Comunitatea serviciilor de informaţii. Sau prin diferite interpretări excesive ale legii fundamentale făcute de către CCR, care au adăugat, de fapt, la Constituţie.

Oare liderii PSD nu se tem că Antonescu ar putea, în anumite împrejurări, utiliza aceste pârghii puternice de control în defavoarea premierului Victor Ponta? Dacă va dori, de exemplu, Antonescu să reprezinte statul român la Uniunea Europeană în maniera în care o face Traian Băsescu? Nu ar fi atunci, din nou, executivul pus într-o situaţie umilitoare?

Ei bine, întrebări şi susceptibilităţi de acest fel sunt nenumărate şi, în cea mai mare parte, ele sunt alimentate de faptul cât se poate de real că, şi în eventualitatea unui referendum, când va fi el făcut, Constituţia revizuită nu va putea fi aplicată, la acest capitol cel puţin, decât începând din 2020. În aceste condiţii, care, este adevărat, sunt noi în raport cu cele stabilite la constituirea USL şi consacrate prin congresele celor trei partide, cred că ar fi util ca înţelegerea politică să fie rescrisă, să prevadă cu o precizie cât mai mare tipurile de raporturi care vor exista, limitele exercitării unor atribuţii, iar apoi angajamentul vizând desemnarea şi alegerea candidatului unic al USL în persoana lui Crin Antonescu să fie bătut în cuie şi reafirmat pe aceeaşi voce şi în aceiaşi termeni de câte ori e necesar.

Dacă acest lucru nu se va întâmpla, mă tem că USL nu va mai exista cândva pe parcursul anului viitor.