Curva de partid, absolventă a şcolii de tâmpiţi

Ziarul Atac, 3 mai 2012, Ora 10:14

  • print
  • |
curva-de-partid-absolventa-a-scolii-de-tampiti-1.jpg

 

Aproape pe oricine îl buşeşte râsul când îşi aminteşte de cum anumite figuri ale politichiei din Târgul Ieşilor umblau ţanţoşe prin sediul PDL, îmbrăcate cu cămăşi portocali ori cu câte vreu eşarfă agăţată la gât sau în păr, în cazul madamelor. Traian Băsescu câştigase alegerile în faţa lui Mircea Geoană, iar trepăduşii pedelişti de la Iaşi trăiau cu impresia că lumea li se aşterne la picioare. Anunţau deja că  x sau y, despre care mai toată lumea ştia că le sunt rivali, nu o să mai aibă parte de zile uşoare. Până şi pe sărmanii lipitori de afişe îi auzeai vorbind despre dosarul lui cutare, de parcă procurorii lucrau de mână cu ei. Nu exista membru pedelist, care să nu-l cunoască pe cine ştie ce director din vreun minister, pe vreun secretar de stat sau pe vreun consilier al premierului. Unii dintre ei poate au spus-o pe bune şi au reuşit ca, în tumultosul mandat al pedeleului, să pună şi ceva bani deoparte. Din şpăguţe, mă înţelegeţi...

Zmei cu adeziune la partid am mai văzut cu toţii. Prin 2005 se grupaseră în jurul deputatului Relu Fenechiu, baronul numărul 1 al acelor vremuri, şi trăiau cu impresia că l-au prins pe Dumnezeu de un picior. N-a fost aşa. Doar că zmeii liberali au făcut poate mai mulţi bani.

Când roata s-a învârtit şi pedeleul a trecut la butoane, mai mulţi "agarici" liberali s-au aciuat pe la PDL, motivând că nu se regăseau într-un partid de corupţi. Acum scenariul se repetă. "Junele" cadre de partid, dar şi seniori, caută "intrare" pe la partidele useliste. Sondajele arată că, dacă mai vor să discute pe la tersae de fiţe despre afaceri de partid sau dosarele lui cutare, trebuie să sară de urgenţă din barca pedelistă. Unii îşi vor găsi cu siguranţă "intrare", dar vor fi însă la fel de penibili şi nu vor putea provoca decât zâmbete amare şi dezgust.

Pentru toţi aceştia, politica nu este o curvă, ci o şcoală de tâmpiţi pentru copii de bani gata.

Tudor LEAHU

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
03:56
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou