Dan Diaconescu, în direct de la Oltchim

La ora scrierii acestor rânduri, prezentatorii televiziunilor de ştiri numărau deja orele până la momentul expirării termenului în care Dan Diaconescu ar fi trebuit să se prezinte cu „valiza" cu bani, să ia în primire Oltchimul.

Politicienii, în schimb, se întreceau în a declara subiectul problemă de interes naţional, în care serviciile secrete sunt obligate să se implice. În realitate, totul a devenit un circ grotesc, destinat să aducă un vot în plus la alegerile din 9 decembrie, iar singurii perdanţi sunt muncitorii vâlceni, care până la urmă nu au nicio vină.

Să-i luăm pe rând. Victor Ponta şi USL susţin că Dan Diaconescu este pe mână cu Videanu şi cu PDL şi că încearcă să ia combinatul pentru a acoperi o serie de matrapazlâcuri făcute în ultimii ani. Nu-şi asumă, însă, nimic din privatizare, care a fost gândită, organizată şi pusă în practică exact de guvern.

Dacă ar fi vrut ca toate aceste probleme să nu existe, era de ajuns să treacă în caietul de sarcini că nu se acceptă decât firme cu experienţă în domeniu şi să ceară o scrisoare de garanţie sau orice alt fel de dovadă că participanţii la licitaţie dispun de sumele pe care joacă.

Opoziţia vede o oportunitate într-un eşec al privatizării. Va arunca vina în spatele guvernului şi va încerca să demonstreze, încă o dată, că actualii guvernanţi sunt incapabili, că nu se pricep, sau că au urmărit ceva interese ascunse, trădându-i pe salariaţi, fără scrupule. În plus, o ruptură atât de clară între Dan Diaconescu şi USL ar face mult mai probabilă atragerea acestuia alături de Alianţa România Dreaptă, după alegeri. Sau poate chiar înainte de alegeri.

Nu în ultimul rând, actorul principal al acestei poveşti elodiene, Dan Diaconescu joacă totul pe o carte. Dacă o lungeşte cumva până la alegeri, are toate şansele să obţină o creştere record ca număr de procente în preferinţele electoratului din România. Dacă nu, va găsi, în mod sigur, explicaţii plauzibile pentru eşecul acestei tranzacţii. Iar electoratul său, dispus să-l creadă sute de seri la rând, atunci când o descoperea pe Elodia din trei în trei zile va înghiţi şi asta, fără doar şi poate.

Partea de care nimeni nu pare să-şi amintească în toată această tragi-comedie este reprezentată de angajaţii de la Oltchim. Aici chiar se întâmplă adevărate drame, lipsite de vopseaua grotescă folosită pe micile ecrane. Fără nicio exagerare, în aceste zile se joacă soarta a sute, a mii de oameni, care vor plăti cumplit cele câteva clipe de glorie obţinute de principalii actori politici. Cine, oare, va plăti pentru toate astea?