De la Nana la Bruxelles

Ne aflăm în plină campanie electorală. Teoretic.

Practic, asistăm la un război fără sfârșit, fără cap și coadă, fără nicio logică, orchestrat și condus de persoanele care ocupă cele mai înalte funcții ale statului român. Persoane care, oficial sau mai puțin oficial, conduc partide politice și ar trebui să fie extrem de interesate să-și trimită reprezentanții în fotoliile Parlamentului European. Și, cu toate acestea, nu se întâmplă nimic de acest gen. Există doar câteva explicații posibile, una mai tristă decât alta. Prima ar fi aceea că prezidențialele din toamnă sunt infinit mai importante decât europarlamentarele.

Pentru că președintele poate salva corupți, poate pune un premier care-i convine, poate aduce la guvernare un partid sau o coaliție preferate, poate avea acces la servicii sau la liderii europeni. Pe scurt, pentru că poate facilita accesul la ciolan.

O altă variantă este aceea că reprezentanții clasei politice din România nu vor, nu pot sau nu sunt în stare să mai convingă populația țării că pot realiza ceva constructiv. Nu sunt în stare să ne convingă că nu merg la Bruxelles doar pentru diurnă, pensie, statut și un CV cât mai stufos, că nu merg doar ca să-i „pârască" pe adversarii politici din țară că încalcă legea, că nu merg doar ca să aibă de unde se întoarce.

În sfârșit, lipsa oricărei tentative de campanie electorală pentru europarlamentare înseamnă că noi, românii, suntem percepuți ca fiind atât de proști de către reprezentanții partidelor politice, încât nu consideră necesar să-și bată capul cu noi. Toată campania de până acum s-a desfășurat în trei pași simpli:

1. Door to door. Grupe de câțiva tineri, aproape copii, au trecut din ușă-n ușă, să împartă un pliant, o pungă, un calendar, un pix și o brichetă, eventual un „ziar".

2. Afișaj stradal. Mult, pe fiecare stâlp liber. Plus corturi, la fiecare colț de stradă. Cu costuri enorme. Dovadă că sunt bani, dar numai în visteriile partidelor. Bani negri, dacă e să calculăm costurile reale, puse față în față cu cele declarate oficial.

3. Dezbateri interminabile, prostești, fără conținut, prin studiourile televiziunilor.

În rest, înjurături, acuze și jigniri suburbane repetate zilnic ca un ping-pong autist, între Guvern și Președinție. Cel mai important subiect european al acestei campanii pare să se fi petrecut în deja celebra comună Nana, unde un prost a îmbrâncit o babă. Dacă ar fi să-l credem pe premierul Ponta, asta înseamnă crimă organizată, la ordinele Elenei Udrea.

Nu-i de mirare că suntem clovnii Europei. Și nici că suntem, pe zi ce trece, tot mai săraci.