De trei bani gâlceavă
Mihai Ghezea , 3 martie 2013, Ora 21:08
- |
-
- Tweet

După ce fiecare politician a ținut să repete, iar și iar, că principalul țel al României, pe plan internațional, este, de ani buni, intrarea în Spațiul Schengen, după ce premierul Victor Ponta a făcut un adevărat tur de forță prin Europa, în ultimele luni, aflăm, cu doar câteva zile înainte de momentul în care se va hotărî, în sfârșit, dacă "da sau nu", că nu ne interesează Schengenul lor și că ar fi mai bine să stăm pe margine și să așteptăm până ce europenii se vor ruga de noi să le facem hatârul și să ne alăturăm lor.
Porumbelul a fost scăpat de ministrul de Externe, Titus Corlățean, într-o nevinovată emisiune de televiziune. De aici încolo, totul a luat-o la vale, pe principiul bulgărelui de zăpadă.
Substratul e destul de transparent și nu-i greu de ghicit. Cu o zi înainte, premierul Ponta declara, tot la televizor, că are semnale că unul sau două state vor cere o nouă amânare pentru luarea unei hotărâri. Fie că vrem sau nu să recunoaștem, raportul MCV, după care se ghidează câteva dintre țările vestice nu a fost unul deloc trandafiriu. Iar de atunci ceața din Justiție s-a făcut și mai densă, taberele de la vârful CSM demonstrând că se joacă politic și că lupta este una care are rolul să stabilească care parte a puterii executive, președintele sau Guvernul vor avea controlul. Prin urmare, fiecare dintre cele două tabere a trecut la atac, încercând să arunce un eventual eșec previzibil, din câte au lăsat de înțeles, una în spatele celeilalte.
Chiar dacă era vorba despre o zi de sâmbătă, reacțiile nu s-au lăsat deloc așteptate. Toți liderii politici, de la putere sau din opoziție, demnitari sau nu, au intrat imediat în luptă, cu agresivitate. Parcă tuturor le era dor de puțină bălăcăreală publică, dar le lipsea pretextul.
La ce scandal intern se prefigurează, aproape că nici nu mai contează ce se va întâmpla, până la urmă, la reuniunea JAI. Sau, poate, acesta a și fost scopul demersului corlățenean.
Până la urmă, temerile diplomației românești vin dinspre Olanda, țară care, din ce se șoptește pe culoarele puterii, și-ar dori controlul Portului Constanța, dar și dinspre Germania. Iar acolo, la putere este încă Angela Merkel, cancelarul de care oficialii români își băteau joc în urmă cu doar câteva luni. Și se știe că cine seamănă vânt...culege furtună. Dinspre vest.