Demisia lui Băsescu poate salva PDL!

Ziarul Atac, 25 februarie 2012, Ora 23:11

  • print
  • |
demisia-lui-basescu-poate-salva-pdl-1.jpg

Lăzăroiu ştie ce zice! Ce ştie Dan Diaconescu despre asta?

Decriptarea "şopârlelor" electorale pe care ni le serveşte Puterea este una relativ dificilă. Mai nou, asistăm la un puseu teribil de "sinceritate" din partea fostului ministru al Muncii, distinsul domn Lăzăroiu. Ei bine, el surprinde cu maximă "acurateţe" reglajele de fineţe care se vor face, în viitorul apropiat, în matricea politică românească.

Încearcă să sugereze că dacă Opoziţia acceptă nu ştiu ce modificări ale Constituţiei şi înţelege necesitatea schimbării de structură a sistemului electoral românesc (300 de parlamentari şi nu mai ştiu ce alte găselniţe conjuncturale), preşedintele Băsescu ar fi dispus să-şi dea demisia, iar alegerile parlamentare şi prezidenţiale vor fi astfel organizate la începutul anului 2013. Pardon, domnule Lăzăroiu, ne insulţi inteligenţa! Lui Băsescu puţin îi pasă de toate astea. El trebuie să se asigure că puterea va fi transmisă cui trebuie.

Adevărul este altul şi nici măcar Lăzăroiu şi gaşca lui de aşa zişi influenţatori de opinie nu mai poate aşterne vălul blurat de spumă pedelistă peste evidenţele României de astăzi.

Demisia lui Băsescu este singura soluţie pentru păstrarea PDL la guvernare şi după epuizarea acestui ciclu electoral! Să mă explic:
- alegerile parlamentare vor avea o singură temă principală: ei sau noi, mai bine sau mai rău...teoretic, PDL pierde fără drept de apel; de această dată, poveşti de prostit mulţimea gen referendum sau alte chestiuni adiacente care să bruieze comunicarea electorală a adversarilor nu mai pot fi confecţionate; un truc folosit este un truc...folosit; punct.

- alegerile parlamentare sunt, calendaristic vorbind, prelungirea firească a votului de la cele locale, programate peste mai puţin de 100 de zile; din punct de vedere ştiinţific, potrivit tuturor manualelor de sociologie, opţiunea politică nu se schimbă fundamental în perioade atât de scurte de timp; sigur, există excepţii - război, asasinate politice...nu este cazul.

- Localele vor fi pierdute de către portocalii; se ştie, nu mai este un secret pentru nimeni, primarii au început să migreze în masă către cei care pot garanta supravieţuirea lor politică şi după 2012; udemeriştii vor interpreta partitura proprie, puţin le pasă de partenerii lor de astăzi; UNPR este în stare de război, ordinele lui Oprea sunt foarte clare; Oprea fără procente este un nimeni în negocierile de la toamnă, iar dacă nu face "rost"de suficiente voturi pentru a trece pragul electoral, Oprea şi toată construcţia lui politică va dispărea asemenea unui balon de săpun; care sunt motivele pentru care "regimentele" uneperiste din teritoriu să sprijine candidaţii PDL? Nu există! Scorul lui Oprea va avea relevanţă şi raportat la scorul PDL; cu alte cuvinte, cine crede în protocoale de colaborare este un naiv sau... hârtia nu suportă cuvântul potrivit!

- Ei bine, aşa stând lucrurile, de ce să demisioneze Băsescu şi cum poate salva acest gest PDL? Foarte simplu: decizia de a demisiona aruncă alegerile prezidenţiale la începutul lui 2013, în acelaşi moment cu parlamentarele programate în 2012; ce se va întâmpla de fapt? PDL se va încolona disciplinat în spatele actualului prim ministru, viitorul candidat al portocaliilor la prezidenţiale; iată cât de simplu, folosind un altfel de truc, partidul lui Băsescu se salvează; fără Ungureanu, PDL va dormi în opoziţie cel puţin 8 ani de acum în colo. Cu Ungureanu, culege peste 28% din sufragii, păcăleşte din nou UDMR şi pe celălalt partid care va prinde locuri eligibile în Parlament şi face noul Guvern...revenim imediat asupra "celuilalt" partid.

- Cum joacă Băsescu: anunţă public că demisionează doar dacă sistemul parlamentar şi Constituţia vor fi modificate prin voinţa politică a tuturor partidelor parlamentare, printr-un efort naţional, pentru modernizarea statului. ATENŢIE! Modernizarea înseamnă, în viziunea lui Băsescu, reducerea numărului de parlamentari la 300. Ponta şi Antonescu primesc oferta public şi...ei bine, aici este "buba". Accepţi demisia la schimb cu cererile preşedintelui, te trezeşti cu Ungureanu în campanie...nasol. Înţelegi strategia lui Băsescu şi nu accepţi reformarea statului în speranţa că preşedintele nu demisionează şi vei avea alegeri la termen, fără Ungureanu...nasol, populaţia primeşte direct în ficat efectele unei disonanţe cognitive teribile: "Una spuneţi şi alta faceţi, băi useliştilor...". Pare încurcat, dar este foarte simplu, până la un punct.

- Toată această strategie depinde de un singur om. Vă vine sau nu să credeţi, acesta nu este Băsescu, nici Ponta, Antonescu sau tânărul Ungureanu. Cel care va decide soarta României, cine ştie, poate acum când scriu aceste rânduri a fost deja decisă, este Dan Diaconescu. Preşedintele Băsescu nu poate "muta" pe tabla de şah a României moderne fără să fie sigur că Dan Diaconescu înţelege "importanţa" gestului prezidenţial. Pentru că, nu-i aşa, indiferent de variante, partidul lui Dan Diaconescu va face posibilă viitoarea guvernare a României. Depinde doar de el şi viitorul PDL şi oportunitatea demisiei preşedintelui Băsescu.

Curios sau nu, Băsescu doreşte să se adreseze Parlamentului pe 7 martie. Dacă Lăzăroiu are dreptate, circul trebuie să înceapă acum. PDL are nevoie de cât mai mulţi primari în funcţie pentru parlamentarele din toamnă sau din primăvara anului viitor.

Cred că toate cărţile au fost făcute! Dacă Dan Diaconescu a fost contactat şi a promis supunere, Băsescu mută acum! Dacă preşedintele nu face o mişcare politică de maestru în această primăvară, PDL pierde localele, UNPR dispare, USL câştigă la distanţă şi mai mare parlamentarele, Dan Diaconescu vine, aşa cum este firesc, lângă cei puternici, iar la anul, pe vremea asta, Traian Băsescu va fi suspendat, se vor organiza alegeri prezidenţiale anticipate, vom avea preşedinte USL, iar PDL va fi un partid de 10-14%, condus de Vasile Blaga.

Mihai Ghezea

 

 

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
18:08
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou