Democrația, libertatea de a transforma albul în negru

Mihai Ghezea , 20 ianuarie 2014, Ora 00:00

  • print
  • |
democratia-libertatea-de-a-transforma-albul-in-negru-37558-1.jpg

O știre interesantă mi-a atras atenția, zilele acestea. Sună cam așa: s-a organizat un referendum pentru schimbarea Constituției. Guvernul a făcut tot posibilul să convingă populația să vină la vot, motiv pentru care a organizat scrutinul pe parcursul a două zile.

"Sperăm la o participare de peste 50%", a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului. O prezență masivă ar fi legitimat destituirea fostului președinte, pe care apropiații săi au numit-o „lovitură de stat".

Noul şi popularul om puternic al actualei guvernări, a legat soarta sa de participarea la acest referendum, organizat marţi şi miercuri, anunţând cu trei zile înainte că se va prezenta la alegerile prezidenţiale din 2014 dacă "poporul îi va cere acest lucru". În cele din urmă, 98,1 la sută dintre cei care au participat la referendumul constituţional au votat în favoarea proiectului, dar rata de participare a fost de 38,6 la sută. Pentru că la referendumul constituţional din 2012, când fostul președinte era în funcție s-au prezentat doar 32,9 la sută, actuala putere califică scrutinul de acum drept o "victorie" care justifică destituirea şi arestarea acestuia. Punct.

Știrea este absolut reală. Vine din Egipt, unde armata conduce, de facto, țara. Pe parcursul alegerilor s-au făcut 350 de arestări și a explodat o bombă. Iar fostul președinte, Mohamed Morsi, era singurul preşedinte ales democratic al Egiptului, dar încerca să impună islamismul, cu forța.
Până la urmă, cât a hotărât poporul, ce manipulări a făcut presa „independentă" și ce rol au avut „agenturili străine"? Ce-o fi fost mai democratic, alegerea președintelui, destituirea lui, primul sau al doilea referendum de modificare a Constituției?

Aici, mai aproape de noi, lucrurile stau puțin invers. În Ucraina, președintele a organizat un soi de licitație oficială, pe ideea că semnează cu cine oferă mai mult, dintre Rusia și Uniunea Europeană. Pe cifre, a câștigat Rusia, detașat. Problema este că poporul ar cam vrea să se îndrepte către Europa și strigă asta cu putere, în cadrul unor mitinguri de sute de mii de persoane, nu cu câteva sute, plătite la negru, cum se întâmplă pe la noi, în ultimii ani. Preşedintele Viktor Ianukovici a promulgat vineri o serie de noi legi care sporesc sancţiunile împotriva manifestanţilor. Aceștia, în replică, au început să-și construiască baricade, înconjurate de sârmă ghimpată.

Interesant, nu-i așa? Abia acum realizez că n-am zis nimic de România. Deși s-ar putea ca unii să ma contrazică.

 

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
17:07
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou