Demonstrație de forță

Mihai Ghezea , 22 septembrie 2014, Ora 00:00

  • print
  • |
demonstratie-de-forta-43448-1.jpg

Sâmbăta trecută am avut ceva treabă prin Capitală. În special prin zona de sud, sud-est. Primul lucru care mi-a atras atenția a fost acela că străzile păreau neîncăpătoare, iar numărul mașinilor - enorm.

La fiecare intersecție, coloanele se întindeau pe sute de metri. Curios, chiar dacă a venit toamna, iar bucureștenii s-au întors din vacanțe. Mai ales că era vorba despre o zi de week-end, când copiii nu merg la școală, iar casnicele nu-și mai scot mașinile din parcare.

Apoi am realizat că aproape la fiecare intersecție erau câțiva polițiști. Mi-am dat o palmă peste frunte și am zâmbit lămurit în momentul în care am realizat că sunt Zilele Bucureștiului. Mi-am spus că primarul general, care se află în relații bune cu Guvernul, a cerut de la Ministerul de Interne o mobilizare ca la carte, astfel încât manifestările organizate cu această ocazie să se desfășoare fără probleme, iar traficul să fie controlat cum se cuvine. M-am bucurat că, deși evenimentele principale se organizau în centru, și zonele aflate spre periferie se bucurau de o atenție sporită din partea autorităților.

Pe măsură ce timpul trecea, ceva a început să-mi pară tot mai fals. Între Pantelimon și Vitan am întâlnit zeci de mașini de poliție, zeci de motociclete ale Poliției rutiere, sute de polițiști care dirijau circulația, patrulau sau, pur și simplu, stăteau pe loc și supravegheau ce se întâmplă în jurul lor. Oamenii din jur păreau nelămuriți, un pic întrebători, un pic neliniștiți. Către centru, și cu atât mai mult în alte zone, parcă era altă o lume. Câțiva polițiști, ici și colo.

Am realizat ce se petrece cu adevărat abia în momentul în care, întorcându-mă de la marginea Capitalei, către centru, am văzut că Bulevardul Basarabia era ticsit, pe toată lungimea lui, pe-o parte și pe alta, de autobuze, autocare și microbuze, cele mai multe din Gorj, Olt, Teleorman, Vrancea, și Constanța, județele cele mai "roșii" ale României. Am descoperit apoi că, de la un punct încolo, bulevardul era închis, la fel ca toată zona din jurul Arenei Naționale. Oricum nu s-ar fi putut trece, pentru că, privit de sus, semăna cu o enormă parcare, ticsită cu autobuze. Aici, polițiștii erau, parcă, unul lângă altul. De pe fostul stadion 23 August se auzea vocea lui Victor Ponta, care se declara, deja, președintele României.

Am coborât din mașină, am vrut să comentez ceva. M-am uitat în jurul meu și, brusc, am avut un sentiment de deja vu. Mi-am adus aminte de vremuri despre care credeam că nu se vor mai întoarce niciodată, de urale, de steaguri roșii, de străzi închise și de milițieni nervoși. Și mi s-a făcut frică.

 

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
16:04
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou