Își ”devorează” SRI colaboratorii?

Potrivit lui Ion Cristoiu, șeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Gelu Diaconu, ar fi în pericol să fie vizat de DNA, după modelul Alinei Bica, fosta şefă DIICOT, pentru că reprezintă o concurenţă pentru Laura Codruţa Koveși. In replică, eu susțin ca nu se va întâmpla acel lucru, sau, cel puțin, nu în mandatul lui Coldea și Koveși !

Pentru că Gelu Diaconu este un brand al noului capitalism generat de încuscrirea eșaloanelor inferioare ale comuniștilor cu șmecherii oportuniști și care, pe principiul "corb la corb nu-și scoate ochii", mărșăluiesc speculând prostia românului, ținându-l în continuare prizonierul unei mentalități cripto-comuniste în care șmecherul care nu produce nimic, dar dă impresia că fără el societatea nu poate exista, pare indispensabil. CV-ul lui Diaconu este expresia parvenirii absolute, adică a speculării imperfecțiunii sistemului, a conjuncturii sociale și politice la maximum. E modelul ideal de cum poți reuși în viață fără să produci nimic, fără să muncești, fără să te distingi în vreun domeniu profesional și cum poți să trăiești precum nababii sau mogulii, strecurându-te, precum cameleonul, păstrându-ți poziția indiferent de conjunctura politică, de parcă ai fi specialistul genial în toate domeniile, neînlocuibil (membru sau președinte în consiliile de administrație ale GDF Suez, Complexul Energetic Hunedoara, Nuclearelectrica, Cuprumin, Romgaz sau instituţii ca CEC Bank şi Exim Bank, unele dintre firme, precum GDF Suez încasând sume colosale de la statul român, în urma unor procese în care statul nu s-a prea apărat ).

Slujbaș la stat, în majoritatea timpului de după 1990, slujbaș și înainte (la UCECOM, unde era coleg cu Dan-Radu Rușanu și unde și-a făcut ucenicia „profesională" ce l-a consacrat post revoluție ) Gelu Diaconu este dovada vie că dacă știi să innoți bine prin politică și administrație, poți să te imbogățești ușor, speculând slabiciunile și carențele sistemului pseudo capitalist implementat în România de copii razvrătiți ai sistemului comunist ce-i încorseta material. Mai întâi, orientat, D-l Diaconu, speculând conjunctura și-a plasat soția într-o combinație unde profitul, se pare - așa cum presa și verificările fiscale au relevat -, era asigurat, exclusiv, de frauda fiscala (magazinele Duty - free au fost unul dintre cele mai mari focare ale fraudei fiscale pentru că toată marfa, neaccizată, se valorifica în România, operațiunile beneficiind de complicitatea și protecția vămii, care, pe lângă că au defectat intenționat sistemul de supraveghere video din vămi, ce a costat România sute de milioane de Euro, participau activ la operațiunile de contrabandă). Cât de moral a fost să-și asocieze soția cu sectorul unde evazioniștii făceau legea, în calitate de șef al vămilor, profitând de verigile slabe ale sistemului pe care-l administra, ține nu atât de tupeu și de nesimțire, adică de moralitate (morala, în România, evident, este antagonică cu poziția socială și materială) cât de lipsa de profesionalism și toleranța (în unele situații deliberată) a instituțiilor statului care au asistat impasibile la cum se îmbogățesc unii funcționarii publici prin metode ce nu se regăsesc nici în poveștile fraților Grimm. Și nu numai că și-a asociat soția cu sectorul evazioniștilor, reprezentat de magazinele duty - free, dar, ulterior, pentru că firma la care era asociată soția nu raportase contabil, se pare, profiturile reale, pentru a nu plăti taxele (ar fi trebuit să recunoască evaziunea), firma paravan, a apelat, se pare (așa cum rezultă din informațiile publicate în mass-media), tot speculând slăbiciunile sistemului, la trucurile clasice, adică la spălarea banilor proveniți din evaziune, utilizând ca și paravan foștii asociați, care, de drept, controlau businessul, prin offshore-uri. Adică, profitând că nu exista interdicție ca soția să fie asociată într-o firmă care comercializa produse accizabile - domeniu în care profitul este susceptibil de fraudă fiscală -, șeful fiscului, indirect, prin firma soției și a asociaților, a driblat fiscul întrun asemenea mod încât economiștii și specialiștii în evaziune ar putea să-și dea doctoratul în domeniul spălării banilor proveniți din evaziune fiscală, analizând acest caz. Astfel, de la achiziția terenului, construirea hotelului din București și pâna la preluarea pachetului majoritar al societății care administrează hotelul, există un intreg lanț de suspiciuni fondate și „inginerii financiare" suspecte din care rezultă bănuiala că Gelu Diaconu și-ar fi folosit soția pentru a masca proveniența reală a unor sume de bani neimpozitați proveniți din afaceri ilicite cu produse neaccizate, derulate în perioada când Gelu Diaconu era șef al vămilor. Mai mult decât atât, modalitatea în care a fost preluată firma ulterior încheierii activității în punctele de frontieră, conține o seamă de indicii că, în fapt, asociații D-nei Diaconu erau paravanul afacerii și nu invers, iar administratorul, de fapt, al afacerii, a fost chiar Gelu Diaconu.

Și totuși, în pofida incertitudinilor privind originea averii și a modului imoral de dobândire, un asemenea individ - care în nici o circumstanță, în cazul unor verificări profesioniste, nu cred că ar putea justifica veniturile reale, adică cele prin care soția sa a ajuns proprietarul hotelului și a preluate toate părțiel sociale ale firmei care adiminstrează hotelul -, a fost numit, în disprețul celor care muncesc și riscă în afaceri, apelând la credite pentru a-și susține afacerile, șeful fiscului. Și, mai mult decât atât, pozează în incoruptibil, confiscând, prin intermediul subalternilor, de multe ori, marfuri și închizând afaceri ce asigură supraviețuirea. In aceste condiții mai putem crede că în România funcționează statul de drept și instituțiile statului sunt imparțiale ? Când un funcționar public (fost șef al vămilor) sfidează, prin opulență (nejustificată, în opinia mass-media), întreg mediul de afaceri sau pe cei care produc, afișând, ostentativ, ca și cum soția sa ar fi un geniul al afacerilor (sau poate chiar e ?) o avere pe care cei care muncesc nu o vor realiza niciodată, fără a putea face dovada că s-au plătit vreodată către statul român taxele și impozitele aferente acestor venituri, apelând, în primul rând imoral, la practici neortodoxe, precum firme offshore în paradisuri fiscale, putem vorbi de un stat de drept și o conducere morală a ANAF? Într-un stat de drept ANI, DNA, SRI și alte structuri ale statului ar fi demarat de mult o anchetă privind verificarea provenienței reale a banilor cu care familia Diaconu și-a construit un hotel în centrul Bucureștiului și ar fi constatat (sau nu ?) că între veniturile de bugetar, profiturile și veniturile declarate de soție și averea reală deținută există neconcordanțe ce lasă loc de mari suspiciuni privind originea acesteia. Dar, într-o țară în care vameșii au fost și continuă să fie o casta privilegiată a sistemului, ce dețin formula magică a îmbogățirii din salarii ce abia asigură subzistența, fiind, de departe, cei mai eficienți investitori în mediul de afaceri (!!??), Gelu Diaconu e doar un exemplu din miile de exemple ce întăresc regula, adică faptul că vameșii au descoperit și dețin formula magică a metamorfozarii șoarecelui în elefant când este vorba de salariu și venitul real. Și ca și cum secretul acestor imbogățiri n-ar fi însușirea taxelor și impozitelor publice, sunt numiți ca specialiști ai fiscalității, tocmai cei care au transformat fiscalitatea publica în SRL privat (!!??) și colectarea taxelor nelegale într-un sistem piramidal din care s-au înfruptat toți, începând de la SRI până la justiție.

Dar cum să cadă capul lui Diaconu când este artizanul sereizării fiscului, acceptând, fără vreo bază legala, angajarea în DGAF a peste 140 de „acoperiți" ai SRI, încălcând astfel Legea 51/1991, art. 3 și Legea 14/1992 ? Nu este evident că noul organism, sereisto-vamaiot, care și-au împărțit „frățește" posturile în antifraudă, a creat o imunitate extraordinară lui Gelu Diaconu din acest punct de vedere, pentru că multe din caricaturile profesionale impuse de SRI în antifraudă au fost impuse prin trucarea examenului, despre care Diaconu s-ar putea să știe multe ? Cum au putut trece examenele la antifraudă indivizi care ulterior se dovedește că nu știu ce înseamnă achiziție intracomunitară și deductibilitate fiscală, ca să nu mai vorbim de colectare, deducere și rambursare de TVA și se limitează doar la OUG 28/1999, pe care au modificat-o în stilul miliției economice comuniste ? Același lucru s-a întâmplat și cu vameșii lui Diaconu care numai la capitolul profesionalism nu excelau, dar au ajuns majoritari în antifraudă și, în special, șefi coordonatori. Astfel, în urma mizeriei prin care SRI și-a subordonat antifrauda și Gelu Diaconu și-a consolidat poziția, pentru că SRI nu va putea niciodată să-i conteste poziția, indiferent ce-ar face Diaconu, pentru că nu riscă să fie deconspirați nici ca număr și nume de ofițeri acoperiți din antifraudă, nici ca modalitatea infracțională în care au acces în antifraudă, trucând examenele. Dacă cei ce cred în lacrimile icoanelor n-ar fi majoritari, ar fi mai circumspecți și n-ar mai crede fără a cerceta și-ar da seama că „Antifrauda" pontistă a fost creată nu pentru a elimina sau diminua evaziunea fiscală ci pentru a mulge acest sector și a-l controla, exact cum făcea Securitatea și miliția comunistă, prezentă masiv în toate sectoarele economice. Și nu era logic să se întâmple acest lucru ? Intr-o țară în care nu există concurență, în care valorile sunt stabilite după numărul de diplome cumpărate și relațiile politice, nu era evident că după ce vămile din vestul României, care asigurau sume uriașe necontabilizate (precum cele din comerțul cu țigarete, prin intermediul duty - free sau alte mărfuri vămuite fără chitanță ), n-au mai produs fonduri, SRI-ul și vameșii - care fraternizaseră - aveau nevoie de spațiu de operare ?  Numai naivii nu înțeleg că după ce „potul" din vămi a dispărut, SRI și vameșii și-au dat mâna și au pus ochii pe sectorul controlat de Garda Financiară, pe care l-au preluat și subordonat printr-un atentat la statul de drept, desființând abuziv și neconstituțional Garda Financiară și înființând o instituție în care sereiștii și vameșii fac legea, fiecare urmarindu-și propriul interes, mai puțin cel public. Pentru că, analizând obiectiv, prin prisma rezultatelor înregistrate și a modului de operare, e clar că interesul comun al celor două instituții nu este lupta împotriva evaziunii fiscale ci obținerea controlului asupra întregului mediul de afaceri pe care să-l „mulgă" sau să-l utilizeze în folosul lor, adică SRI - pentru a controla puterea prin intermediul economicului și vameșii  - pentru a continua jefuirea bugetului precum în vămi. Restul e gargară și demagogie, respectiv populism ieftin, pentru că, din păcate pentru România, asistăm la o restaurație de tip comunist, în care vioara întâi o reprezintă odraslele protipendadei comuniste, moștenitori de fapt ai părinților ce-au administrat averea publică și care și-o revendică.

Însă, pentru că echilibrul între bine și rău este constant, cineva va trebui să plătească toată aceasta experiență mizerabilă la care este supusă economia românească și mediul de afaceri, pentru apariția și perpetuarea acetui tip de funcționar oportunist, gen Gelu Diaconu, ce sfidează legile economiei privind accesul la plusvaloarea creată și crearea acestui nou Gestapo fiscal, în spatele căruia se ascude cea mai veroasă metodă de jefuire a banului public. O metodă perversă care, încet, dar sigur, falimentează mediul de afaceri, pentru că urmărește satisfacerea, ascunderea și protejarea, în spatele demagogiei, a propriilor interese sau ale unor grupări de crimă organizată ce controlează sistemul și, în nici un caz, asanarea morală a economiei și deparazitarea acesteia de speculanții și oportuniștii care profită și întrețin slăbiciunile sistemului pentru a acapara imoral și inechitabil plusvaloarea realizată cu greu de cei care muncesc cu adevărat. Iar acel cineva, care va deconta mizeria, mă tem că va fi chiar Ponta, cel care astăzi laudă „eficiența" antifraudei sereisto-vamaiotă, nășită precum a nășit Năstase DNA. Mai mult ca sigur, după următoarele alegeri, dacă PSD va pierde alegerile iar Ponta nu va mai fi premier (deși visează contrariul, mizând pe naivitatea, toleranța, manipulabilitatea și memoria scurtă a cetățenului), dezastrul economic al României, ascuns în prezent de propaganda mincinoasă întreținută din bani publici, va ieși la iveală și se va constata că statul a fost întreținut din împrumuturi ce au împovorat cetățeanul și nu din încasările antifraudei pontiste, iar ceea ce mai exista din mediul de afaceri va fi falimentat în favoarea marilor corporații. Urmarea ? Toți se vor deconta cu Ponta. Inclusiv Gelu Diaconu, protejat în prezent de SRI și DNA, îl va arăta cu degetul pe Ponta, decontându-și și propriile mizerii, susținând că le-a făcut la ordinul lui Ponta, pentru a profita, încă o dată, de avantajele unui sistem ce protejează și promovează oportuniștii. Pariem ?