În România, fericirea globalistă să înceapă cu Iohannis și ai lui

”Nu vei deține nimic. Și vei fi fericit”! Până în anul 2030, Forumul Economic Mondial, care se pretinde a fi un fel de guvern mondial dornic să se ocupe de fericirea locuitorilor planetei, deși nimeni nu i-a ales și nimeni nu i-a cerut asta, a stabilit, deși iarăși nimeni nu i-a cerut-o, inclusiv la ultima întâlnire din ianuarie anul acesta, că nimeni nu trebuie să mai aibă nicio proprietate.

Personal, nu cred că trebuia să vină ianuarie 2023, pentru ca noi, românii, să aflăm de la Davos cam care ar fi drumul nostru drept către fericire. Să ne întoarcem puțin în timp.

Pe data de 11 iunie 1948, apărea în România Legea nr.119, care se referea la naționalizarea principalelor mijloace de producție. Adică, pentru fericirea lor, cei care dețineau  întreprinderi industriale, societăți bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, precum și cei care dețineau întreprinderi individuale, societăți de orice fel, sau alcătuiseră asociații particulare industriale, bancare, de asigurări, miniere, de transporturi și telecomunicații, erau deposedați de ele, ca să nu le mai ducă grija. Și pentru ca fericirea să fie deplină, prin Decretul nr. 92 din 19 aprilie 1950 au fost naționalizate și imobilele:

”Clădite care aparțin foștilor industriași, foștilor moșieri, foștilor bancheri, foștilor mari comercianți și celorlalte elemente ale marei burghezii. Imobilele clădite care sunt deținute de exploatatorii de locuințe. Hotelurile cu întreg inventarul lor. Imobilele în construcție, clădite în scop de exploatare, care au fost abandonate de proprietarii lor, precum și materialele de construcție aferente oriunde s-ar afla depozitat” – după scria în decret.

Fericirea celor care au fost deposedați de aceste bunuri, dar și a micilor proprietari din zona rurală care trudiseră din greu pentru a agonisi câte ceva, denumiți generic ”chiaburi”, s-a manifestat în cadru organizat și supravegheat de stat, la Aiud, la Pitești, la Jilava și prin alte locuri de petrecere a fericirii.

În anii 80, au devenit fericiți și proprietarii clădirilor, unele dintre ele cu arhitectură superbă, din București, aflate în zona Izvor, Dealul Spirii, care au fost făcute una cu pământul pentru a face loc Casei Poporului și bulevardului Victoria Socialismului. Unii dintre proprietari au fost atât de fericiți încât (și asta am văzut-o cu ochii mei) nu voiau să iasă din case, înfruntând lamele buldozerelelor și strigând că mai bine să dărâme casa peste ei, decât să plece.

În mintea celor din gruparea lui Schwab, nici grija mâncării nu trebuie să-l mai streseze pe cetățeanul viitorului, grijă care ar putea să-i știrbească din fericire. De mesele zilnice se va îngriji tot statul.

Desigur că toți cei de vârsta mea sau mai bătrâni, își amintesc de acele construcții circulare care începuseră să apară în diferite cartiere ale Bucureștiului. Urmau să fie cantine unde locuitorii din zonă ar fi trebuit să meargă fie să ia masa acolo, fie să-și ducă acasă porțiile, la sufertaș. Începuseră chiar să se construiască blocuri ale căror apartamente nu mai aveau bucătărie.

Nefolositoare, desigur, în condițiile în care aveai fericirea să iei mânacrea de-a gata de la stat. Ca să nu mai socotim fericirea gospodinelor de a nu se mai încinge pe lângă aragaz sau sobă, gătind, sau fericirea de a lua o masă festivă cu familia, ori o cină romantică, de față cu toți locuitorii din cartier, alături de iubita pe care voiai să o ceri în căsătorie.

Pentru că acele construcții sinistre, semănau ca arhitectură cu clădirea Circului ”Globus”, oamenii le-au denimit, fericiți și abia așteptând să beneficieze de serviciile lor, ”Circul foamei”. Din nefericire, aceste circuri ale foamei nu au mai apucat să fie terminate și să funcționeze, iar astăzi au fost transformate în mall-uri.

Desigur că evoluția tehnologică va scoate din uz bătrânul sufertaș, așa cum rețeaua de gaze a trecut în parcare căruciorul de butelii. Cetățeanului viitorului, fericita mâncare de la stat îi va fi livrată cu o preafericită dronă. Altminteri, nicio deosebire cu ceea ce am trăit noi.

Iar dacă îi va trece cuiva prin cap să mai vrea și altceva decât mâncare, cei de la Davos au soluția și pentru asta: ” Ceea ce vrei, vei închiria și va fi livrat cu dronă”. Fericire maximă!

Dar fericirea pe care ne-o doresc cei de la Davos nu se oprește aici. Vom mai avea fericirea să nu mai plecăm nicăieri. În general, să stăm în case, ca nu cumva când vine drona cu mâncare să nu ne găsească și să murim de foame.  ”Stăm în casă!” Vă sună cunoscut? Să simțim adică în fiecare zi, fericirea pe care am încercat-o doar parțial în lookdown-ul din declarata pandemie.

Iar dacă totuși cineva îndrăznește să iasă din casă, statul va avea grijă să nu se rătăcească. Metoda urmăririi pe unde se deplasează prin folosirea cardurilor bancare este deja depășită, deși bancomatele dispar de la zi la zi și cash-ul nu prea mai ai de unde să-l iei. NASA a inventat altceva. Infailibil.

Tot făcătorii de fericire de la Davos ne explică:

„Sistemele de recunoaștere facială sunt adesea încurcate de măștile faciale, însă ritmul vostru cardiac este la fel de unic cum este fața voastră”.

Adică niște lasere ne vor înregistra ritmul cardiac, oriunde vom merge. N-ai nicio scăpare, cum s-ar putea la recunoașterea facială, unde mai poți pune o mască să te ascunzi. Inima bate tot timpul cât trăiești, fericit, desigur, cu sau fără mască pe față.

Anul 2030, cel al fericirii depline, nu mai este așa departe. Iar pregătirile pentru el, ar trebui să înceapă de pe acum. Cine ar putea să ne dea nouă, oamenilor de rând, cel mai bun exemplu de urmat pe calea fericirii? Liderii, desigur.

Ce-ar fi ca toate cele șase case dobândite de Iohannis din meditațiile date nu se știe cui, să-i fie luate. Și nici să nu mai locuiască într-o vilă de lux toată viața după încheierea mandatului, ci undeva, cu chirie. Și nici să nu mai plece în vacanțe de lux cu avion privat, plătit din banii noștri. Să stea acasă, să aștepte drona cu mâncare. Cu mâncare de la cantina pentru toți, nu de la bucătăria moloculară de la Cotroceni.

Iar pe plan mondial, să se naționalizeze averile lui Schawab și Soros și ”Amazon” sau ”Ikea” să treacă în proprietatea statului, iar la Davos, în loc de dineul oficial, să stea fiecare în camera lui și să-i aducă o dronă mâncarea. Iar escortele de lux, prezente și anul acesta în număr foarte mare și ele la Davos, să fie urmărite după bătăile inimii când se bagă în paturile celor care vor să ne fericească fără ca noi să le-o fi cerut-o. Ar fi un început, nu?

Revenind la noi, în România, totuși, Marea Resetare va aduce și ceva nou în afară de ceea ce am încercat deja până în urmă cu 30 de ani. Nu am auzit, înainte de 1989, ca un bărbat să câștige un concurs de miss.