Întrecerea țeparilor

Ziarul Atac, 14 octombrie 2012, Ora 20:57

  • print
  • |
intrecerea-eparilor-27720-1.jpg

Săptămâna trecută ar putea fi consemnată în anale drept săptămâna națională a țepelor. Nici nu s-au stins bine ecourile ingineriei economico-financiare Dan Diaconescu - Oltchim, că alte vești "bune" ne vin din celelalte domenii sensibile.

Şeful Bursei Sibiu a cam dispărut puţintel. Şi, ca să nu plece cu mâna goală, a luat şi banii oamenilor de afaceri pentru care specula la bursă. Printre ei, şi consilierul economic al premierului Ponta, Daniel Dăianu. Dacă aşa are grijă de banii publici domnul consilier, ne-am lămurit. În definitiv, cu un asemenea tun, la alt nivel, bineînţeles, a început şi criza, în America. Ce noi să ne lăsăm mai prejos?

După ce a aflat că nu mai este de găsit, CNVM şi-a umflat muşchii şi i-a administrat lui Sima şi o amendă de 10.000 de lei, pentru că a limitat drepturile unor SIF-uri, cu ceva timp în urmă.

Alt domeniu, alt tun: sănătatea şi reţetele false. Profitând de nenorocirea unor oameni bolnavi de boli incurabile, sau de cea a unor copii instituţionalizaţi, o gaşcă formată din medici şi farmacişti a eliberat reţete false de milioane de euro. O singură tanti s-a lăcomit într-arâta, încât a pus parafa pe mai bine de 3500 de reţete. Peste 300.000 i-au intrat în buzunare, în acest fel.

Nenorocirea este că, la cum a fost prezentată ştirea pe mai toate televiziunile noastre profesioniste, s-a aruncat anatema pe un întreg sistem. Ca de obicei, pentru câţiva şmecheri nenorociţi, doritori de îmbogăţire rapidă din banii statului plătesc mii de oameni, medici sau farmacişti, care muncesc zi de zi, de dimineaţa până seara şi salvează vieţi, în schimbul unor salarii de mizerie.

Şi, pentru ca să nu uităm că peştele de la cap se-mpute, să aruncăm o privire şi peste clasa politică. Aici a fost adevărata ţigăneală, zi de zi a săptămânii trecute. S-au certat ca şi chiorii pe candidaturi, încercând, care mai de care, să pună mâna pe un colegiu cu şanse cât mai mari de eligibilitate.

S-au războit între ei, au negociat cu adversarii, au şi trecut pârleazul cei cărora le-au reuşit negocierile, iar acum stau cu inima la gură şi cu teama ca nu cumva să fie scoşi de pe liste pe ultima sută de metri, înainte de prezentarea oficială a candidaţilor. În aceste zile nimic nu mai contează. Bursa, sănătatea, învăţământul, ţara...să se descurce singure. Vin alegerile!

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
00:43
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou