Jigodiile vaccinisto-antivacciniste şi şarlele globalisto-suveraniste

Jigodiile vaccinisto-antivacciniste şi şarlele globalisto-suveraniste

Jigodiile din ţara noastră, indiferent de rangul lor, au intrat în alertă de mai bine de două sptămâni. Asta nu pentru că până în urmă cu două săptămâni ar fi renunţat la obiceiurile lor mârşave. Dar pe perioada pandemiei, au stat grupaţi, în haită, înfruptându-se liniştiţi, după rangul pe care îl ocupau, din roadele fricii semănate între oamenii simpli, a speculaţiilor cu moartea, a dictaturii sanitare.

Odată ce primele rachete ale lui Putin au explodat în Ucraina şi au pus, ca prin farmec, capăt pandemiei, haita jigodiilor s-a destrămat şi au rămas să se războiasă individual, între ei, fiecare cu fiecare, sau pe găşcuţe mici, adunate pe criterii de interese. Războindu-se cu armele pe care le posedă şi le stăpânesc foarte bine: datul la gioale pe sub masă, mâncatul de cur al adversarilor, clevetirea, încercarea de a se urca pe umerii altora către o funcţie cât mai bănoasă şi lipsită de răspunderi, pupatul şefilor în cur, oferirea de către femei a serviciilor sexuale către cei aflaţi ierarhic deasupra lor, turnătoria, servilismul faţă de superiori şi intransigenţa, ba chiar răutatea faţă de subalterni şi multe altele. Adică tot arsenalul care îl deosebeşte pe un nemernic de noi, oamenii obişnuiţi, care ne câştigăm pâinea cinstit, fără astfel de practici.

Nevertebratele astea, belicoase altminteri, au însă o slăbiciune. Asemenea organismelor monocelulare de la începutul vieţii pe pământ, nu pot supravieţui singure. Ci doar în simbioză. Cu cine fac simbioză aceste şarle mai mari sau mai mici? Cu şeful lor. Fără de care nu ar putea să trăiască. Şeful care să îl numească în funcţie. Şeful care să îl promoveze. Şeful care să-i dea o leafă bună. Şeful care să-i mărească leafa. Şeful care să-i dea primă. Şeful, mai mult decât un tată şi o mamă la un loc.

De mai bine de două săptămâni încoace însă, printre şefi, de orice rang ar fi ei, s-a stârnit panica. A produs-o rezultatul alegerilor din Italia. Îi luase oricum cu frisoane, cu Ungaria şi Polonia. Dar acum, i-a apucat de-a dreptul tremuratul, după victoria zdrobitoare a dreptei italiene, care a vorbit tot timpul despre familia tradiţională, despre identitatea naţională, despre creştinism. Despre atacurile violente ale minorităţilor sexuale împotriva oamenilor normali.

Globalismul, cu aberaţiile lui, de la micşorarea dimensiunilor umane „atât cât să nu fim atacaţi de o pisică”, la scăderea prin vaccin a numărului de oameni care trăiesc pe planetă, de la hrănirea cu greieri până la deposedarea oamenilor de toate bunurile şi transformarea lor în nişte sclavi de care statul să se îngrijească, inclusiv să le dea să mănânce, a început să piardă teren. Dictatura medicală, restricţiile impuse au dat greş. Au pierdut bătălia pentru resetarea omenirii.

Din ce în ce mai mulţi oameni, fie simpli, fie savanţi, ridică vocea şi capul din pământul în care au fost trântiţi cu brutalitate. Primii cu argumente simple, savanţii cu argumente ştiinţifice, că am fost supuşi unui experiment, care, din păcate, a stins vieţi omeneşti. Oameni care au murit cu zile. Spitale închise. Bolnavi cronici care nu au mai avut unde se trata şi au murit cu zile. Oameni aruncaţi la miez de noapte în stradă de la ATI, după ce dimineaţa fuseseră operaţi. Oameni îngropaţi ca nişte câini, în saci de plastic, fără ca familiilor să li se permită să participe la înmormântare.

Şi toate acestea, în numele unor dispoziţii venite de la nişte sociopaţi care urăsc oamenii, şi care se strâng la Davos, psihopaţi care sunt atât de bogaţi, încât sunt convinşi că au cumpărat întreaga planetă şi o dată cu asta şi dreptul de a decide cine are voie să trăiască pe ea şi cine nu, câţi oameni trebuie să rămână pe Terra, ce au voie să facă şi ce anume să mănânce.

Vă veţi întreba, desigur, ce legătură are un funcţionăraş de la un consiliu judeţean din România, cu globalismul şi ordinele criminale venite de la Davos. Are! Pentru că fără această întreagă liotă de funcţionăraşi, care au nişte şefi de la care au primit dispoziţii, care la rândul lor au şi ei nişte şefi de la care au primit dispoziţii, acele ordine nemernice nu ar fi putut fi puse în practică. Nu bogaţii de la Davos au alergat oamenii pe stradă ca să-i interneze cu forţa în spital, deşi nu sufereau de nimic şi de unde mulţi au ieşit cu picioarele înainte. Nu bogaţii de la Davos i-au pus pe unii angajatori să-şi ameninţe angajaţii că dacă sunt nevaccinaţi, nu-i mai primesc la muncă şi nu mai au ce pune pe masă copiilor. Nu ticăloşii de la Davos au dat decretele imbecile care ne-au închis în casă, iar nevaccinaţii nu mai erau primiţi nicăieri, nici măcar să-şi cumpere o pâine. Ci ticăloşii noştri. Cozile de topor de la noi. Cei care s-au înfruptat din plin din frica şi moartea românilor nevinovaţi.

Acum, direcţia vântului s-a schimbat. Globalismul este clar că a pierdut războiul, cu toate încercările de surescitare a pandemiei făcute de organizaţia criminală OMS, sau de teoriile cu încălzirea planetei. Oamenii simpli, oamenii ca noi au descoperit din nou un lucru pe care, până acum cel puţin, îl consideram bun doar pentru discursurile politicianiste: libertatea. Libertatea simplă a copiilor de a-şi îmbrăţişa părinţii şi a bunicilor de a-şi îmbrăţişa nepoţii, bucuria de a petrece împreună sărbătorile, de a merge de Paști la biserică să luăm lumină, pentru ca apoi, în Duminica Paştelui, să ne aşezăm cu toţii la masă, de la mic la mare, toţi membrii familiei şi toate neamurile, să nu mâncăm greieri sau alţi gândaci, ci ce mâncăm de când ne ştim, bucuria de a bea o cafea pe o terasă sau o bere cu prietenii comentând un meci. Toate acestea au vrut să ni le răpească definitiv. Au şi reuşit pentru un timp. Vă amintiţi? „Nepoţi, nu vă ucideţi bunicii. Nu-i vizitaţi, nu-i luaţi în braţe”! 

Numai că ei, cei bogaţi şi puţini, care s-au considerat stăpânii planetei, au uitat un lucru confirmat de istorie. Şi exprimat chiar de Marx, mentorul lor: „viaţa este supremul criteriu de confirmare a unui adevăr”. Iar viaţa, istoria adică, a confirmat aşa: sub bocancii oricărei dictaturi, oricât de dură ar fi ea, se naşte şi se coagulează o mişcare de rezistenţă, care într-o zi, răstoarnă dictatura. Prin alegeri libere, ca-n Italia, Ungaria, Polonia sau Suedia, sau prin forţă, ceea ce sper din tot sufletul să nu fie cazul.

Vântul de schimbare a ajuns să adie şi pe la noi. Iar dacă şefii jigodiilor au intrat în panică, la fel au făcut şi şarlele care trăiesc atârnate de ei. 

Pe pagina mea de fb, am postat, înainte de rezultatul alegerilor din Italia, că imediat vor apărea şi la noi ativacciniştii, antiglobaliştii. Dar nu cei adevăraţi, care mai bine de doi ani de zile au fost călcaţi în picioare, socotiţi idioţi, neevoluaţi, răspânditori de viruşi. Ci javrele, care în urmă cu o lună vorbeau despre cedarea suveranităţii şi care acum vorbesc despre valorile naţionale, care nu intră în contradicţie cu valorile UE, nemernicii care alergau cu seringa cu vaccin după oameni, ameninţându-i sau răpindu-i, pur şi simplu pentru a-i băga în spitale, spunând acum că poate vaccinurile nu au fost suficient testate şi poate nu au fost cea mai bună soluţie.

Dacă în pandemie erau haită, că hoitul de ros era mare, acum, când se anunţă uraganul de tip Nurnberg, este fiecare pe cont propriu. Fiecare încearcă să arate că de fapt el a fost băiat bun.

Îi anunţ pe toţi aceşti nemernici că se înşală. Că, în România, nu va mai fi ca în ’89. Ci mult mai simplu şi mai radical. Dacă ai jucat în tricoul roşu al vacciniştilor şi globaliştilor, chiar dacă încerci acum să-l întorci pe dos sau să-l vopseşti, mi-ai fost şi îmi vei rămâne adversar, mie, care am jucat în tricoul verde al normalităţii. Nu este vorba despre o vânătoare de vrăjitoare. Dar fiecare javră trebuie să răspundă pentru pătrăţica lui, în care a făcut rău. Invocarea faptului că nu a fost decât un simplu executant, nu ţine. S-a stabilit demult la Nurnberg că dacă un ordin venit de la superior este criminal, nu se execută. Iar în ultimii ani, au fost date o groază de ordine criminale, care s-au executat de către toate javrele mai mici sau mai mari, fiecare după câtă putere a avut.

Pentru cei care se mai îndoiesc de faptul că vom câştiga acest război. Să ştie: indiferent cât de mulţi ar fi ei, noi, oamenii normali, întotdeauna vom fi cu unul mai mult. Iar acel unu în plus este Atotputernicul Dumnezeu, creatorul normalităţii. Iar Dumnezeu îşi iubeşte creaţia şi dă tărie celor care fac parte din ea şi o apără.

Sorin Ovidiu Bălan