Best Dental

Lăcomia sau ignoranța va declanșa următorul război mondial?

Pavel Roman, 16 noiembrie 2015, Ora 17:25

  • print
  • |
lacomia-sau-ignoranta-va-declansa-urmatorul-razboi-mondial-46684-1.jpg

Arbitrariul dreptului întâiului născut, în cazul lui Cain și Abel, ca primă nedreptate în istoria omenirii și gestul lui Cain, ca revoltă, reprezentând prima crimă umană, sunt expresia simbol a ceea ce se petrece în lume și a faptului că lumea este guvernată de lăcomie și crimă și nu de principii și morală. Și totul pleacă de la arbitrariu, de la soluția imorală de împărțire a resurselor naturale și a plusvalorii create de societatea umană, adică de încălcarea a principiului echității, dreptului de proprietate, independenței sau suveranității, cu tot cortegiul de mizerii ce-l acompaniază.

Religia - cea mai perfectă și complexă formă de manipulare umană

 Religia, în pofida aparențelor - incluzând și formele extreme, manifestate prin cultivarea fanatismului -, nu reprezintă decât un paravan sau o cortină care reușește, de peste două mii de ani, să manipuleze masele - oferindu-i individului, un punct de raportare supranatural și iluzia transcederii într-o lume perfectă, în care să nu mai existe arbitrariul ci dreptate și echitate -, să ascundă adevărul și să dea crimei sau genocidului, comise din lăcomie și dorința de a prelua cu forța sau machiavelic, ce nu aparține celui ce utilizează forța sau diplomația (arta de a minți), o justificare imaterială, chipurile morală, în numele unor principii mai mult decât dubioase, care, formal, justifică imposibilul, adică crima sau genocidul. Un adevăr mereu ascuns care, de la prima crimă, al lui Cain, de la primele războaie între triburi sau seminții, de la primele imperii mondiale, precum: Imperiul Bactrian, Imperiul Ahemenid (cunoscut ca primul imperiu persan), Imperiul Macedonian a lui Alexandru cel Mare, Imperiul Roman, Dinastia imperială Han, Dinastia Ming, Imperiul Sasanid (ultimul imperiu iranian, înainte de nașterea califatului islamic), Caganatul Avar, Imperiul Bizantin, Califatul Omeiad, Califatul Abbasid, Califatul Rasidun, Imperiul Mongol,  Imperiul Otoman și până la imperiile coloniale ale  secolului XVIII - XX, precum Imperiul Rus, Imperiului Japoniei, Imperiul Francez, Imperiul Portughez și, nu în ultimul rând, marele Imperiu Britanic ce cuprindea 22,63% din suprafața lumii și 20% din populația lumii, au comune aceleași obiective imorale, generate de aplicarea arbitrariului în tratamentul uman: cotropirea și expansiunea teritorială, jefuirea resurselor naturale, jefuirea bunurilor, înrobirea, exploatarea populației cucerite și impozitarea acesteia. Și dacă accesul la resurse, exploatarea și impozitarea celor cuceriți reprezinta adevăratul scop al războaielor, crimelor și genocidului uman, respectiv sunt consecința imoralului arbitrariu uman, impus prin forță, fără nici o justificare, după apariția monoteismului evreiesc și preluarea acestuia de către Imperiul Roman, prin forma denumită creștinism, lumea a căpătat, formal, o nouă configurare, bazată pe religie, fiind scindată între creștini și restul. Astfel, ceștinismul a fost inventat, pentru că imperiul nou creat de romani era greu de controlat, fiind constituit de triburi, nații, cu obiceiuri și culturi diferite care, pentru a fi manipulate și controlate, aveau nevoie de un numitor comun, la care să se raporteze și care să le unească. Iar acel numitore comun - genial intuit de Constantin Cel Mare -, a fost religia monoteistă, numită creștină, preluată de la evrei și ale cărei efecte asupra populației le simțiseră romanii în timpul răscoaleleor evreiești ce au culminat cu distrugerea Ierusalimului, nu și a religiei mozaice. Având ca fundament universalitatea religiei creștine (impusă, în multe situații, prin forță) și care cuprindea, în principal, Europa și o parte a Asiei și Africii de Nord (înainte de a fi descoperită America, Australia, Noua Zeelandă), deși era frământată de convulsii interne, când era vorba de atacuri din afara lumii creștine (atacuri împotriva teritoriilor creștine, ce vizau exact ceea ce lumea creștină deținea, respectiv: resurse naturale, valori materiale, forță de muncă, bazin uriaș pentru impunere de taxe și impozite), sub „flamura" religiei, lumea creștină se mobiliza să-și apere teritoriile cucerite. Teritorii care priveau aceleași obiective, respectiv asigurarea bunăstării prin posesia și accesul la materii prime, exploatarea muncii, taxe și impozite, tranșate prin nenumărate războaie între națiuni sau imperii. Sub aceeași „flamură", aceeași lume creștină care propovăduia, prin capii bisericii, valorile morale supreme, precum iubirea de oameni, respectul față de aproapele, intangibilitatea proprietății aproapelui și condamna uciderea ca un păcat capital, invocând un principiu complet imoral, respectiv că moralitatea este proprie și se aplică limitat, doar creștinului recunoscut și confirmat, în numele unui Dumnezeu plăsmuit și limitat exclusiv la lumea creștină care permitea eliminarea fizică a non-creștinului, au râvnit, permanent, la bunurile necreștinului (la resursele naturale), la casa necreștinului (la bunurile create), la soția sau fetele necreștinului, la înrobirea necreștinului și la taxarea și impozitarea necreștinului. Toate sub „umbrela" unui Dumnezeu care, când era vorba de necreștini, tolerează, stupid, arbitrariul, dar nu se admite și contrar.

Creștinismul - religia celor simpli. Islamismul, copy-paste a creștinismului - religia califilor și imamilor.

După căderea primului imperiu creștin - ce nu s-a dovedit cu nimic mai bun sau mai moral decât cei care l-au distrus, precum hunii, avarii, triburile germanice, cartaginezii, perșii, pentru că, în spatele religiei, ascundea aceleași scopuri imorale ca și invadatorii -, în fostele provincii, precum cele din Orientul Mijlociu sau Asia mică, unde creștinismul fusese impus dar nu fusese asimilat de populațiile ocupate, a apărut un vid de raportare mistică, la un simbol supranatural unic, care să reprezinte un punct de referință și care să fie acceptat de către populațiile subjugate și înrobite de către foștii stăpâni, precum creștinismul. Un mediu, promt speculat de geniul lui Mahomed, în care procentul celor lipsiți de cultură (alfabetizare, accesul la știință, la învățătură) era uriaș (de altfel, nici lumea creștină nu era departe din acest punct de vedere) iar misticismul, având exemplul eficient al creștinismului, era o metoda simplă și eficientă de manipulare a populației. Iar o manipularare eficientă  impunea apariția unei noi religii, exact pe modelul creștinismului, aceasta fiind, în fapt, geneza islamului. Și, precum creștinismul, care a apărut ca un instrument ideal prin care au fost unificate necesitățile mistice ale popoarelor înglobate în Imperiul Roman, oferinduli-se, suplimentar și o protecție reală sub umbrela religiei unice și islamismul a avut același scop, respectiv oferirea, în contrapartidă la creștinism, o religie similară, care acoperea nevoia de misticism a populației ce a permis unificarea mai multor nații, popoare, triburi și crerea unui imperiu controlat prin religie. A fost un  fel de copy paste sau o reflectare în oglindă a creștinismului, ambele având la bază monoteismul evreiesc, adică credința într-un Dumnezeu unic. Diferența între cele două religii, creștină și islamică, fiind faptul că religia creștină îl are ca fundament al credinței pe Isus, ca fiu al lui Dumnezeu și se raportează la învățăturile și poruncile acestuia, în timp ce islamiștii îl au ca fundament al credinței pe Mahomed, ca trimis a lui Dumnezeu și se raportează la învățăturile și poruncile acestuia, negând dumnezeirea lui Isus, pe care-l consideră un simplu profet muritor. Dincolo de asemănări, contradicții, logică, morală acceptabilă sau îndoielnică, mediul căruia i-a fost destinată, forma prin care se manifestă, modul cum sunt implementate, permisivitate, obiectivitate, arbitrariu, credulitate și alte concepte prin care operează și influențează, este evident faptul că atât creștinismul cât și islamismul sunt instrumente de manipulare prin care sunt comasate sub aceeași „cupolă" și unite interesele unor popoare cu culturi, obiceiuri, cutume sau aspirații diferite. Eliminând religia, adică înlăturând misticul, rămâne, cert, același principiu imoral care guvernează: arbitrariul. Arbitrariul care se rezumă la deposedarea, prin forță sau înșelăciune, a celui ce are de ceea ce are și la însușirea plusvalorii în dauna celui care o realizează.

 Războaiele religioase n-au existat. Au fost inventate

Războiul dintre Est și Vest sau dintre fracțiunile rivale din interiorul acestor zone (dintre șiiți sau suniți, catolici sau ortodoxi), nu a fost niciodată și nu este, așa cum pare, un război religios și nici nu are la bază, decât formal, principii religioase. Este un război pur economic, de tip colonialist, ce se limitează la accesul la resurse, exploatarea muncii și colectarea impozitelor și taxelor. Dincolo de aceste aspecte, conceptele precum: democrație, respectarea drepturile omului, egalitate, suveranitate, independență, indiferent de cum sunt ambalate, marketizate, văruite sau cosmetizate sunt pură demagogie și perdele de fum menite să ascundă realitatea și să justifice agresiunile și deposedarea, prin forță, a celor ce au de ceea ce au sau de a obține controlul asupra a cât mai mare populație.

Nu există și n-a existat niciodată un război între creștini și musulmani. Războiul și luptele, începând cu cele ale lui Mahomed, care a supus „Mecca", celebrele cruciade, cuceririle califatelor Omeiazilor, Abbasizilor sau Rasidunilor, au fost războaie coloniale, economice, care au avut ca scop impunerea, prin forță, a primitivului arbitrar, adică deposedarea celui ce are de ce are, exploatarea resurselor, forței de muncă și impozitarea populației ocupate. Diferența între creștini (cruciadele) și între musulmani a constat în modul cum au organizat, gestionat și împărțit „profitul" rezultat în urma cuceririlor și în metodele religioase de manipulare. Analizând istoria constatăm că marile imperii sau regate s-au prăbușit în momentul în care, din lăcomie și iresponsabilitate, au depășit limitele critice ale exploatării popolațiilor cucerite, distrugerea, în cele mai multe cazuri, venind din interior, în urma revoltelor. La fel s-a întâmplat și cu teritoriile cucerite și administrate de cruciați. Comportamentul lor barbar, inuman, arogant și umilitor pentru populația non creștină din Orientul Mijlociu, jafurile și taxele împovorătoare, i-au făcut să fie lipsiți de sprijinul populației, care dorea să scape de ei, acceptând musulmanii ca pe niște izbăvitori. Pe acest fond a reuși Saladin și dinastia Omeiazilor să alunge imperiul și administrația creștină din Orientul Mijlociu, Africa de Nord și să guverneze, timp de 700 de ani sudul Spaniei, Sicilia și aproape toate insulele din  Mediterana. Musulmanii, fără prea multe legi scrise, aplicând cu sfințenie Coranul, au impus o administrație mult mai umană decât cea creștină, limitându-se la zeciuială, în baza căreia prima toleranța. N-au distrus bisericile creștine, n-au epurat religios populația, dacă și-au achitat taxele impuse. Acesta a fost secretul longevității califatelor islamice ale Omeiazilor, Abbasizilor sau Rasidunilor: toleranța oricărei religii în schimbul plății taxelor și impozitelor și menținerea unui nivel al taxelor și impozitelor suportabil (de regulă 10% din ce se realiza).

 Noul Testament versus Coran. Asemănări și deosebiri fundamentale

Coranul, spre deosebire de Noul Testament, este o carte scrisă - nu de oameni simpli, precum apostolii și evangheliștii, care nu reprezentau puterea politică sau economică a vremurilor -, ci, la solicitarea califilor - adică a conducătorilor, ce reprezentau puterea politică și economică a vremurilor.  A fost redactată de peste șaptezeci de leaderi religioși, reprezentând elita intelectuală a vremii, având experiența și studiind, în amănunt, atât religia mozaică împrumutată cât și creștinismul, care, în numele profetului Mahomed, au creat un cod religios, moral și social, pe care trebuia să-l respecte musulmanul. Un cod pragmatic, destinat nu intelectualilor, ci celor simpli, analfabeți sau semianalfabeți, adică pe înțelesul tuturor, cu reguli precise și învățături ușor asimilabile, indiferent de nivelul intelectual, dar care să servească, în primul rând, conducătorilor. Un cod perfect pentru manipulare ce promitea și promite credinciosului - în circumstanțe ce pun sub semnul îndoileii, în multe situații, caracterul moral al faptei -, exact ceea ce dorea și visa întreaga viață și care reprezenta răsplata lui Dumnezeu. O răsplată pur materială, reprezentând visul oricărui om al deșertului, respectiv promisiunea: Noi îi vom băga pe cei care cred şi săvârşesc fapte bune în Grădinile pe sub care curg râuri, unde vor veşnici şi unde vor avea soţii neprihănite. Acolo îi vom aşeza la umbră deasă", adică un echivalent al raiului creștin imaterial (sau material ?). Iar dacă religia creștină, reprezentată prin învățăturile lui Isus, consacră ca principiu moral, fundamental, să nu ucizi, din contra, să-ți iubești aproapele, indiferent de statutul celui vizat, religia islamică, nu numai că nu condamnă crima săvărșită împotriva „necredinciosului" (în categoria celor necredincioși fiind incluși toți cei ce nu cred în Mahomed și cei ce cred că Isus este fiul lui Dumnezeu) ci o consideră, în anumite circumstanțe ( ) faptă bună, răsplătită cu accesul în grădini pe sub care curg râuri și cu soții (!!!) neprihănite (virgine). „4|91|Veţi afla alţi oameni care doresc pace între voi şi poporul lor. De fiece dată când sunt împinşi la neascultare, să fie zdrobiţi. Dacă nu se vor îndepărta de voi, dacă nu vă îmbie la pace, dacă nu-şi lasă mâinile în jos, prindeţi-i, omorâţi-i, oriunde-i veţi afla. Noi vă dăm împuternicire desluşită asupra lor!". Pe aceste principii religioase, la care se adaugă și „vrajmașiți-ii pe cei ce vă vrjmășesc", contrar „întoarcerii și celuilalt obraz", se bazează fundamentalismul islamic și în această învățătură sunt pregătiți extremiștii și radicalii islamiști, așa zișii „soldați" ai profetului.

Cauzele reale ale terorismului religios și ale imigrației. Este islamul religia păcii și a toleranței ?

Dincolo de aspectele religioase - de loc de neglijat prin prisma efectelor psihologice -, avem de-a face cu o realitate primitivă, ce caracterizează toate societățile. O realitate care arată că lumea se află într-un colaps iminent dat de faptul că Terra nu mai are suficiente resurse pentru a suporta o populație deja mult prea numeroasă și nu mai poate asigura supraviețuirea tuturor. Chiar dacă ne facem că nu vedem, evităm să acceptăm adevărul și ne comportăm ca struțul când este în pericol, adică omitem, deliberat, realitatea este concretă, nu abstractă și nu putem să trecem cu vederea faptul că în multe zone ale globului se moare de foame, se moare din lipsă de energie (de frig), se moare din lipsă de medicamente banale, se moare în războaie de apărare a proprietății, se moare în urma experimentelor marilor corporații, etc. Nu putem să nu bservăm că din totalul populației lumii doar o parte beneficiază de un trai decent, profită de „binefacerile" societății de consum și-și pot permite mai mult decât strictul necesar. Din păcate, sub perdeaua de fum a religiei, a propagandei naționaliste, a unor principii stupide, discriminatorii, a discriminării rasiale sau de altă natură, ipocrită, așa zisa lume civilizată omite să recunoască și să-și asume faptul că civilizația și cultura sunt direct proporționale cu nivelul de trai, iar nivelul de trai al țărilor dezvoltate, așa zis civilizate, este direct proporțional cu sărăcia din țările nedezvoltate, exploatate de cele dezvoltate.

Ipocriți, condamnăm și reclamăm efectele arbitrariului, precum 11 Septembrie, atentatele de la Madrid, Paris, Londra, Moscova, Egipt, Irak, Siria, Libia, Liban și multe altele, dar ne ferim să analizăm cauza reală, cauză pe care o știm cu toții: deposedarea celor din Orientul Mijlociu de resursa vitală pe care o au și care (având exemplul Arabiei Saudite) ar putea asigura supraviețuirea populației din acea zonă a globului. Războaiele din Golful Piersic, Afganistan, Libia, Egipt;  luptele dintre facțiunile și fracțiunile rivale ale acelorași state din Orientul Mijlociu; intervențiile militare ale SUA, Marea Britanie,  Franța, Rusia, în zonele de conflict din Orientul Mijlociu, au toate același numitor: exploatarea și împărțirea arbitrară a profiturilor rezultate din exploatrea și comercializarea țițeiului din zona Golfului. Iar democrația, posesia armelor de distrugere în masă, încălcarea drepturilor omului, discriminarea religioasă și etnică și alte asemenea găselnițe ale celor ce dețin puterea mondială, sunt justificări menite să ascundă adevărul despre adevăratul scop al cronicizării conflictelor din zoan golfului: accesul la exploatarea țițeiului, adică deposedarea celui ce are de ce are, încălcându-se principiul creștin fundamental „Să nu poftesti nimic din ce este al aproapelui tău". Și, să fim cinstiți, oare de câte ori a fost încălcată o altă poruncă morală fundamentală creștină, „să nu ucizi", pentru a se ajunge la exploatarea rezervelor de petrol ale Golfului ?

 Când „soldații" lui Mahomed se răzbună și fac victime (femei, copii sau cei care n-au treabă cu războiul, la fel de nevinovați precum cei care au murit și continuă să moară în Afganistan, Irak, Siria, Libia, sub bombele și tirurile creștinilor) acasă la cei care le-au ucis frații și surorile, în numele democrației și apărării drepturilor umane, apelăm, repede, la mobilizare pentru apărarea valorilor creștine, uitând, ipocrit, că a nu ucide și a nu pofti nimic din ce este al aproapelui tău sunt valori creștine, pe care le-am încălcat când am atacat musulmanii. N-ar fi cazul când stăm în case, beneficiind de tot confortul posibil asigurat de energia electrică și termică, sau când ne deplasăm cu autoturismele, să gândim că acest confort este realizat și prin deposedarea musulmanului de resursele pe care Dumnezeu i le-a pus la dispoziție să supraviețuiască ? Ne plângen morții și clamăm război total împotriva musulmanilor pentru că ne-au ucis semenii (copiii, părinții, frații), la noi acasă, săvârșind un sacrilegiu și atentând la ordinea și valorile morale creștine. Dar noi când, în așa zisele teatre de operațiuni, pentru că nu s-au lăsat „convinși", de bună voie, să renunțe la resursele lor naturale, le-am ucis părinții, frații sau copiii, ce naiba am făcut ? Cumva am executat un ordin divin? N-am încălcat aceleași principii și valori pe care le clamăm și pe care-i acuzăm că le-au încălcat? Cu ce drept dorim să le impunem valorile noastre morale, în numele unei morale creștine în care nici noi nu mai credem și pe care o încălcăm consecvent?

Când suntem atacați de musulmani, ca răspus la faptul că i-am lăsat fără resursele de subzistență, facem recurs la morala creștină și la faptul că musulmanii, prin faptul că avem același Dumnezeu, n-au dreptul moral să încalce principiile moralei creștine pentru că și Coranul ar interzice să ucizi, adică să săvârșești crime ? Omitem, din ignoranță, că, în fapt, Coranul pedepsește crima săvârșită doar în ceea ce privește „credinciosul", adică împotriva unui musulman și aceea „iertabilă" material. Or, cum creștinul este considerat „necredincios", pentru musulman nu este un păcat uciderea „necredinciosului". Pe de altă parte, într-adevăr, Coranul propovăduiește pacea și toleranța. Dar, în anumite condiții. Dacă plătești tribut și dacă te supui după ce-ai fost cucerit. In rest Coranul nu propovăduiește pacea decât atunci când are de câștigat material.

Terorismul, ca și migrația, sunt efectele unei cauze. Or, noi, europenii, în loc să analizăm la rece și autocritic, cauza, să vedem, prin prisma consecințelor, ce a generat efectele, ne lăsăm manipulați sistematic, religios, naționalist sau în alte moduri, fugind de adevăr. Nu avem nici curajul, nici demnitatea, nici bunul simț de a pune degetul pe rană și a recunoaște că, în fapt, cauza emigrației și a terorismului e faptul că, pe lângă că le-am monopolizat și însușit resursele, i-am sfidat și umilit în propriile habitaturi istorice. Și după ce le-am trezit orgoliul (singurul, se pare, ce le-a mai rămas), ne mirăm că i-am împins la extreme și că reacționează astfel ? Creștinul ce face când sistemul îl invinge, pierde tot, este neputincios și ajunge la disperare? Nu-și caută refugiul în religie - o religie a toleranței, răbdării, iubirii celui care-l asuprește -, în speranța că va fi mântuit și va avea o viață mai bună într-o lume imaterială ? Și, suntem atât de naivi încât așteptăm ca musulmanul să facă la fel ? Mare eroare ! Principiile și morala creștină, până la un punct (respectiv cele privind acceptarea armatei și războiului ca făcând sau nefăcând parte din „recuzita" religioasă) se suprapun cu cele islamice. Doar până la un punct. Când e vorba însă de faptele bune, „recompensate" de Dumnezeu, deja abordările sunt diferite. În timp ce religia creștină predică non-violența, adică, între a ucide și a fi ucis, problema e tranșată clar, către a nu ucide, religia islamică, adaptată și perfecționată de Mahomed, predică exact contrariul. În nici un caz nu acceptă tolerarea celui care „a ridicat mâna" și îndeamnă la uciderea „necredincioșilor", indiferent unde s-ar afla, dacă „necredincioșii" au pornit lupta. Iar pasajul din Coran, Sura 2. Al Baqara (Vaca), de la 2/190 la 2/195 este edificator în acest sens: "Luptaţi întru calea lui Dumnezeu cu cei care luptă împotriva voastră. Nu fiţi călcători de lege, căci Dumnezeu nu-i iubeşte pe călcătorii de lege. Omorâţi-i oriunde-i întâlniţi, izgoniţi-i din locul de unde vă vor fi izgonit. Ispita este mai aprigă decât uciderea. Nu vă războiţi cu ei în preajma Moscheei celei Sfinte, dacă ei nu pornesc lupta cu voi acolo. Dacă se luptă cu voi, omorâţi-i, căci aceasta este răsplata celor tăgăduitori. Dacă ei se opresc, să ştiţi atunci că Dumnezeu este Iertător, Milostiv. Luptaţi-vă cu ei până când nu va mai fi nici o ispită, ci va fi doar Legea lui Dumnezeu. Dacă se opresc, nu-i vrăjmăşiţi decât pe cei nedrepţi. Luna Sfântă pentru Luna Sfântă, iar pentru lucrurile sfinte există răzbunare. Cine vă vrăjmăşeşte, vrăjmăşiţi-l precum vă vrăjmăşeşte. Temeţi-vă de Dumnezeu! Să ştiţi că Dumnezeu  este cu cei temători. Cheltuiţi-vă averile pentru Calea lui Dumnezeu! Nu vă aruncaţi pierzaniei cu propriile voastre mâini. Faceţi bine, căci Dumnezeu îi iubeşte pe făptuitorii de bine".  Or, aceste îndemnuri numai a unei religii a păcii și toleranței nu sună. Și nici a unei culturi, bazată pe Coran, tolerantă, care să nu reacționeze când creștinii au pornit lupta în țările lor.

Este adevărat că marea majoritate a lumii musulmane, însumând peste 1,6 miliarde persoane, sunt pașnici, pentru că, din fire, de teama legislației sau inferiori ca forță militară, au înțeles că războaiele, indiferent de motivație, nu aduc decât distrugeri și moarte, iar singurii care câștigă sunt cei puternici și cei care provoacă și instigă la ură, în dorința de a acumula cât mai multe avuții și a-și majora profiturile. Ca și în lumea creștină însă, unde există grupări extremiste, xenofobe, naționaliste, șovine, ultrareligioase, aproape incontrolabile - al căror numitor comun este primitivismul moral și intelectual, întreținut, cultivat și dirijat de leaderi politici și religioși care exploatează extremele -, firesc că și în lumea arabă există extremism religios și fanatism politico-religios, incontrolabil din afara sistemului, care acționează potrivit cu doctrinele ultrareligioase, adepții acestora convinși fiind că respectând poruncile profetului vor fi răsplătiți cu accederea în grădinile pe sub care curg râuri și cu soții neprihănite.

Deține Europa soluția miraculoasă a integrării musulmane ? Istoria Franței și Spaniei nu contează ca experiență ?

Din păcate, în cele mai multe situații, analiza cauzelor care au condus la valul de atentate din Franța și la valul de imigranți veniți în Europa, din Orientul Mijlociu, dincolo de propaganda societății umanitare și depturile omului, dovedește o ignoranță totală în ce privește problema musulmană. Orcât ar fi de bine intenționată Europa, cât timp nu va înlătura adevăratele cauze ale dezastrului,  - adică exploatarea petrolului din țările Orientului Mijlociu și eliminarea prin forță a celor ce se opun -, catastrofa umanitară și exodul populației nu vor putea fi oprite și vor depăși capacitatea de absobție a Europei, iar așa zisa integrare nu va fi realizabilă fără a pune în pericol stabilitatea întregii lumi creștine. Pentru că, luați la pachet, de-a valma și cei toleranți (moderați religios) și extremiștii (ultrareligioși), aparțin aceleiași culturi și, în scurt timp, din cauza dezrădăcinării individului din mediul cultural în care s-a format, al neadaptării la stilul de viață și cultura creștină, al decepțiilor generate de imposibilitatea integrării sociale, numărul extremiștilor, care vor aplica ad-literam poruncile lui Mahomed, va crește, pentru că au fost crescuți și formați în religia islamică, religie și cultură incompatibilă cu cea creștină. De aici, implicit și consecințele. Este Europa pregătită pentru așa ceva ? Este Europa pregătită să-și asume rolul de continent creștin „necredincios"? Sau mizează că va creștina musulmanii ? Nu la fel au mizat și francezii în Algeria și spaniolii după ce armata islamică a părăsit sudul Spaniei? Au dispărut moscheile? A învins iubirea și toleranța creștină durerea musulmană cauzată de pierderea Califatului Cordobei și a marii grădini, Alhambra, pe sub care curgeau râuri, visul oricărui musulman ? S-au creștinat refugiații algerieni, deveniți cetățeni francezi, după stabilirea lor pe continentul european ? N-ar fi cazul să învățăm din „experiența" franceză și spaniolă ce însemnă (sau nu?) asimilarea? Sau nu ne pasă decât de petrolul din Golf și de profit ? Și pentru asta sacrificați lumea și valorile creștine ? Pentru bunăstare și profit ?

 

 

 

 

EDITORIAL

„Hexi Pharma” nu e un caz ci un fenomen ce caracterizează România

„Hexi Pharma” nu e un caz ci un fenomen ce caracterizează România

Ce se întâmplă azi în România nu sunt accidente și nici întâmplări banale. Este efectul disoluției autorității publice, prin politizarea și, implicit, mediocrizarea profesională a administrației publice. O administrație infestată de sistemul clientelar, servil, controlată politic până la cel mai m ...

ziare

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
06:20