Miere, lapte și campanie electorală

De vineri suntem, oficial, în campanie electorală pentru președinția României. Asta înseamnă că, în sfârșit, începe culesul viilor și producția de tulburel în toată țara, dat fiind faptul că mulți dintre țărani au așteptat cu nerăbdare acest moment, ca să primească găleți și cizme, cu sau fără toc, de la candidați.

În schimb, bucureștenii speră că Sorin Oprescu nu-și permite să atenteze la procentele lui Victor Ponta în Capitală și va face tot posibilul să rezolve problema apei calde, problemă aruncată de la Radet la Elcen și de aici la Distrigaz.

Unii cetățeni se gândesc la trei mici și-o bere, alții visează la 8 - 10 metri de autostradă și mai sunt unii, puțini, ce-i drept, gata să jure că de la iarnă încolo o vom duce-o mai bine. Unele case de pariuri i-au băgat pe „catindați" în locul în locul echipelor de fotbal sau al cailor de curse și le-au dat câte o cotă, să parieze românul care dintre ei va ajunge în Palatul Cotroceni. Este drept, sunt vreo doi care par să dispună de fonduri fabuloase, comparabile cu cele ale unei echipe bogate, dintr-o țară bogată. Nu, însă, și de profesionalismul dovedit de jucătorii unei asemenea echipe.

Lasând, însă, gluma și analogiile deoparte, nu putem să nu remarcăm faptul că, de la campanie la campanie, avem de-a face cu mesaje tot mai puține și cu contact direct aproape inexistent, în condițiile în care campaniile electorale costă tot mai mult. Evident, neoficial.

România se acoperă din nou cu câteva straturi de afișe anoste, care transmit nu idei, ci sloganuri, iar candidații, sfătuiți de câte o armată de analiști costisitori, debitează tâmp, în studiourile televiziunilor prietene, platitudini triste, care le demonstrează lipsa de proiecte, de soluții, de anvergură.

Până și pomenile electorale guvernamentale, făcute din bani publici, le par deja meschine celor vizați. Se așteptau ca măcar acum, în ceasul al unsprezecelea, să scape dacă nu de sărăcie, măcar de frica viscerală a zilei de mâine, eventual a celei de poimâine. Anunțurile ritoase ale celor care susțin că în 2015 vom deconta cumplit anul electoral 2014 umbresc până și bucuria inconștienților.

Când oferta stângii amintește, tot, mai mult, de Ceaușescu, iar dreapta își taie singură craca de sub picioare, întrebarea cetățeanului turmentat al lui nenea Iancu devine tristă și fără răspuns. Cu cine să mai votezi?