Moartea unui copil olimpic

Până să moară, Diana Rotaru a fost doar un olimpic anonim. O adolescentă cu ochelari şi aparat dentar, unul dintre sutele de copii geniali ai României despre care nu afli niciodată de la televizor sau din ziare. Copii crescuţi într-o lume alienată, lipsită de repere morale şi de modele reale, copii care se încăpăţânează să înveţe şi să-şi folosească mintea, deşi pricep că-n lumea noastră răzbesc, cel mai adesea, doar analfabeţii cu tupeu, şmecherii şi hoţii.

Diana Rotaru avea 13 ani şi iubea matematica. Plictisitor. Incalificabil pentru statutul de vedetă. Mass-media nu promovează decât pestriţe povestind cum fac sex oral, drăguşance ţuguindu-şi botoxul şi zăvorance isterizându-se. Ecranele tv sunt prea mici, oricât de mare le-ar fi diagonala, pentru a încape oameni deştepţi. Copiii geniali, "tocilarii", n-au loc nici cu o fotografie de grup, atunci când iau premii la olimpiadele internaţionale.

Şi nici n-am fi ştiut vreodată că olimpica Diana Rotaru există pe suprafaţa pământului, dacă ea n-ar fi murit. Absurd şi senzaţional. Cu miză pentru presă. La 8 ianuarie a.c., a căzut de la etajul III al unei pensiuni unde se afla, alături de alţi colegi, într-o tabără de pregătire la matematică. "Pe surse" s-a aflat că, atunci când a murit, fata avea o alcoolemie de 0,9. Senzaţional, se miră jurnaliştii a căror adolescenţă e atât de îndepărtată încât nici măcar nu-şi mai amintesc primul pahar, prima ţigară, gaşca, spiritul de frondă sau pornirile rebele ale vârstei. Un elev olimpic a vrut să vadă cum e băutura... şoc şi groază! Neinteresant în schimb cine e inconştientul care a vândut alcool unor copii de 13 ani.

Diana Rotaru a fost, înainte de a deveni subiect de presă, un copil extrem de inteligent şi de ambiţios. Era elevă în clasa a VII-a la Şcoala nr. 56 "Jose Marti" din Bucureşti. Pentru a face matematică la un nivel înalt, mergea zilnic dintr-un capăt în celălalt al Bucureştiului. Din Militari, unde locuia, până-n Iancului, unde era şcoala. A intrat la "Jose Marti" într-a V-a, prin examen, într-o clasă specială de matematică-engleză. Matematica era, pentru ea, o pasiune şi un mod de relaxare. Rezolva problemele cu usurinţa şi cu dăruirea cu care alţi copii se joacă pe PS3. Învăţase singură să cânte la chitară, citea fluent în limba engleză şi era interesată de filosofie. Urma să participe şi la olimpiadele de informatică, să primească bursă la un liceu particular din Bucureşti şi să aibă apoi o carieră. Urma să-şi trăiască viaţa.

Părinţii îşi vor înmormânta singurul copil la cimitirul din Câmpina, acolo unde odihnesc rudele şi bunica Dianei. Colegilor de clasă veniţi la înmormântare le va fi oferit, în amintirea ei, câte un exemplar din ultima carte pe care ea o citea. "Eragon", din trilogia "Moştenirea".

Televiziunile ne vor oferi, la rându-le, o ştire cu parinţi distruşi de durere, cu adolescenţi plângând şi coroane de flori. Vom auzi cuvinte precum "tabără", "cădere", "alcool", "nimeni nu-şi explică". Şi gata. Ştirea despre un copil deştept se încheie cu o cruce. Şi toţi copiii deştepţi vor cădea în uitare, până la proxima ocazie senzaţională.

Nu e vina mass-media că această adolescentă a murit. E vina ei că face din moarte un circ şi că nu dă doi bani pe valorile vieţii. Şi că, intoxicându-ne zilnic cu prost-gust şi doze mari de incultură, a declanşat, conştient, decesul bunului simţ din România. O moarte absurdă şi senzaţională, pentru care nimeni nu face brechingniuz.