Nepăsare în fața „vocii poporului”

România a intrat într-o nouă etapă, fapt de care autoritățile statului par să nu-și fi dat seama. Ori, poate, doar se prefac. Pentru prima oară după 1990, oamenii încep să iasă în stradă. Și nu sunt plătiți, cu toții, așa cum încearcă aleșii să acrediteze ideea.

Oamenii militează pentru teme concrete, nu la modul general. Ceea ce exclude, automat, ștampila de manifestații alimentate politic. Este vorba, dimpotrivă, despre teme sociale, ale unor comunități concrete, care se confruntă cu amenințări la fel de concrete. Fie că este vorba despre Roșia Montană, gaze de șist, câini comunitari sau acciza pe combustibil, cererile celor care n-au mai găsit alte soluții decât ieșitul în stradă sunt punctuale, au subiect și predicat și, culmea, sună logic. Extrem de logic.

De partea cealaltă, autoritățile, la care se află puterea de decizie și pârghiile prin care se pot rezolva doleanțele populare se fac că plouă. Sau se prefac că sunt preocupate de găsirea unor soluții. Așa iau naștere tot soiul de comisii, comitete și alte organe și organisme ale puterilor statului, care trag de timp și cheltuie sume considerabile pentru a oferi, la un moment dat, verdicte banale, cunoscute de toată lumea, cu mult timp înainte.

Actualul guvern, chiar dacă reprezintă o coaliție politică, este catalogat, de cei mai mulți, ca fiind de stânga. Teoria spune că socialiștii joacă în aceeași ligă cu sindicatele, că folosesc această formă de organizare în scopul împlinirii unor scopuri comune. Dar la noi, toate sunt pe dos. Chiar dacă cei mai mulți lideri sindicali sunt legați, la vedere sau mai „pe șest" de PSD, la manifestațiile organizate împotriva guvernelor Boc și Ungureanu au participat, mai degrabă, galerii ale echipelor de fotbal.

Acum, când aceeași lideri sindicali, la presiunea celor pe care îi reprezintă, au acceptat să organizeze mitinguri, nimeni nu-i ia în seamă. Și asta, pentru că e cam greu să te vinzi de două ori, aceluiași stăpân.

Bucureștenii ieșiți pe stradă sâmbătă au vrut să afle de ce nu s-a făcut nimic în privința maidanezilor, deși s-a promis marea cu sarea. Sunt parte dintre aceia care nu voiau să accepte, în urmă cu câteva luni, că oameni nevinovați, cu atât mai mult copii, pot fi uciși de haite flămânde, în mijlocul unei așa-zise capitale europene. Acum, avem o lege în plus, care nu rezolvă absolut nimic. Atunci când oamenii cocoțați la putere au interese personale sau de grup, nimic altceva nu mai contează.

Oamenii de la Roșia Montană sau de la Pungești, care nu cer decât să fie cruțați și să fie lăsați să trăiască sunt, de asemena, cantități neglijabile. Demersurile lor sunt sortite eșecului, pentru că banii, evident, mulți la număr, s-au promis, s-au dat, s-au luat, s-au împărțit.
Iar noi mimăm, în continuare, democrația.