Nu Brucan, ci Țuțea a avut dreptate!

Parafrazându-l pe Țuțea care, după ispășirea unei pedepse pentru apartenența la legionarism , declara că: „Am stat 13 ani în temniță pentru un popor de idioți", e logic să constați că a avut dreptate. Profitând de letargia cetățeanului, de lipsa perspectivei, de conștientizarea efemerului speranțelor și, în special, de ignoranța ce caracterizează nația, cei care conduc destinele și administrează România o fac ca și cum toți suntem „idioți" sau „imbecili".

Aparent, deja un deja vu, cei aflați la putere simbolizează răul, hoția, necinstea, în timp ce opoziția - fostă în aceeași postură nu cu mult timp -, dă impresia că reprezintă binele și altruismul și deține soluțiile depășirii impasului. În realitate între putere și opoziție nu există nici o diferență, prezența la putere manifestându-se similar, adică ca și cum românii sunt un popor de idioți. Manipularea cetățeanului prin minciună sau omisiunea prezentării adevărului e proprie tuturor celor aflați la putere, pentru că soluțiile unei guvernări altruiste, în favoarea cetățeanului sunt limitate, limitele depinzând, de regulă, de factori pe care puterea nu-i controlează precum mafiile corporatiste sau crima organizată. Diferența dintre a promite și a face constă în lipsa pârghiilor, imposibilul fiind caracteristica generală, pre-cunoscută încă înainte de accederea la putere. Dar când a promite nu comportă nici un risc și nici o sancțiune, pentru că n-are cine să sancționeze neonorarea promisiunilor, firesc că diferența e făcută strict de erodare și cine mimează mai bine altruismul cetățenesc, speculând erodarea puterii. Ca într-un concurs stupid, între vânzătorii de iluzii, câștigă, de regulă, cine se adaptează mai bine situației și speculează erorile sau erodarea puterii. Nu că ar fi mai buni unii decât alții, ci pentru că, profitând de lipsa memoriei, ignoranței și pasivității, compromișii ajunși în opoziție, renasc „virgini", precum pasărea „Phoenix", chiar dacă pasărea, în fapt, întruchipa același rău contestat.

Deși nimeni n-a semănat cartofi să recolteze roșii, românul, la fiecare ciclu electoral, speră în miracol. Intr-un miracol care n-are cum să se înfăptuiască pentru că lipsește sămânța care să-l genereze. Oricâtă speranță ar exista, realitatea nu poate fi ignorată, abstractizată și nici modificată, pentru că gena din care se operează selecția este compromisă în decursul a peste șaptezeci de ani de comunism. Compromisă de mentalitatea comunistă care a lăsat o grea și mizerabilă moștenire, demonstrând că se poate trăi bine și se poate prospera fără muncă și fără valoare, speculând idioțenia și toleranța cetățeanului. Să vinzi permanent iluzii, să generezi speranțe deșarte când nu există nici un argument faptic să le susțină și să nu fii pus la stâlpul infamiei pentru implementarea absurdului, comportându-te ca și cum Dumnezeu te-a instalat demnitar și nu poți fi tras la răspundere, e chiar efectul idioțeniei.

Trecând, prea ușor, peste limitele competențelor, românii s-au agățat de speranța Iohannis, ca de un colac de salvare, sătui de comunismul și neo-comunismul prezent în ultimii șaptezeci de ani în România. Pentru că indiferent de cum a fost botezat, FSN, FDSN, PDSR, PD, PNL, PNȚCD, DA, USL, etc., numitorul comun al acestor grupări a fost prezența faptică a comuniștilor și a mecanismele de conducere centralizată tipic comuniste utilizate care au speculat, în primul rând, idioțenia. Comparând cu perceptul biblic că nu există credință fără fapte și în cazul guvernării României post-comuniste, indiferent de partid, doctrină sau declarații, principiile comuniste, respectiv centralismul și păstrarea controlului proprietății publice, continuă să rămână esențiale și n-au nimic comun cu democrația clamată. In aceste condiții n-are nici o relevanță că ai condamnat comunismul sau te declari anticomunist cât mecanismele implementate sunt de acest gen. Iar Iohannis, se pare, analizat după fapte, doar aparent, prin faptul că nu era erodat politic și venea din administrație, reprezenta o speranță. Pătrunzând în hățișurile sistemului, inclusiv administrație, adevărul e că și Iohannis era și e o creație al aceluiași sistem ticăloșit, al centralismului de tip comunist. Iar imaginea de nepătat și ne-membru al sistemului a fost creată artificial de speranța electoratului și s-a datorat faptului că Iohannis n-a făcut politică la vârf, adică n-a fost membru vreunui partid aflat la guvervare pentru a se compromite. Nu că n-a făcut parte din sistem și n-a beneficiat de avantajele oferite de sistemul de guvernare.

Și totuși, ca expresie a valului de nemulțumire și a avertismentului dat actualei clase politice și a sistemului de guvernare tipic comunist care continuă să fie exercitat, Iohannis trebuia și putea ieși din tiparul consacrat a ceea ce generează sistemul comunist. Trebuia și putea, pentru că beneficia de o susținere extraordinară, în primul rând a celor pe care viața i-a obligat să constate că idioțenia nu trebuie să fie o caracteristică națională: diaspora. Dar, deși a fost propulsat de nemulțumirea celor sătui de centralismul ce asigură privilegii clasei conducătoare, de menținerea proprietății publice sau privatizări cu dedicație, de nepotism și relații de cumetrie în administrație, de o justiție subordonață puterii, Iohannis nu concretizează, din contra, denunțând formal coabitarea cu ceea ce românii consideră răul absolut, PSD și guvernarea strecurată pe ușa din dos (UNPR, PC sau ALDE), în fapt coabitează mai ceva decât Băsescu cu Guvernul Ponta.

Nici un guvern post-decebrist, oricât a fost de ticălos și de tupeist, n-a reușit performanța guvernului Ponta în a acorda atâtea privilegii nomenklaturii demnitariale cât a reuși guvernul Ponta. Intr-o perioadă de criză reală, când gazele și energia electrică au devenit un lux, când șomajul și numărul celor fără loc de muncă, post-șomaj, a crescut dramatic, când puterea de cumpărare a populației a scăzut până la limita subzistenței, când învățământul, securitatea socială și sănătatea sunt în colaps, Guvernul Ponta, parcă dorind să se răzbune pe cetățeni, majorează pensiile speciale ale militarilor (vizați fiind, în primul rând foștii și actualii securiști), salariile și pensiile demnitarilor (inclusiv parlamentari) și a președintelui, de parcă în România a început să plouă cu cârnați. Și ca totul să pară firesc și normal, Guvernul Ponta, prin aparatul de propagandă, pentru a închide gura cârcotașilor ce pun întrebări despre sustenabilitate, inventează, statistic (că doar nimeni nu controlează INS și MF) excedent bugetar și colectări de venituri extraordinare, comparându-se cu Germania (care, spre desosebire de România, realizează exporturi de 1000 de miliarde de Euro anual, adică de peste nouă ori PIB-ul României). Adică, raportându-se la 2014 (anul cel mai prost posibil din 2007 și până în prezent în ceea ce privește performanța economică, când bugetul de stat a realizat cele mai mici venituri raportate la PIB), Ponta susține, întocmai ca și Tăriceanu, că economia „duduie" și că veniturile bugetare au crescut cu peste 10% față de 2014, ceea ce a a adus un plus bugetar, la nivelul lunii iunie 2015, de „amețitoarea cifră" (!!??) de 4,19 miliarde lei. Și ca totul să fie corolarul extraordinarului management, Ponta felicită ANAF pentru combaterea evaziunii, în condițiile în care veniturile colectate sunt undeva pe la 31,6 % din PIB, față de 45,7 % media din țările UE (!!??).

Și iarăși ne-am întors la vorba lui Țuțea: idioți. E firesc, când te raportezi la cel mai prost an de guvernare (tot pontist), procentele să fie frumoase și încântătoare, dacă le prezinți idioților cărora ai grijă să nu le explici ce înseamnă cifrele și să nu le raportezi la PIB sau la perioade similare anterioare eficiente și să ai succes. Dar hai să ne raportăm la 2011, an în care Ponta era în opoziție și critica puternic activitatea guvernului. Veniturile totale reprezentau, în luna iunie 2011, 15,6 % din PIB. În 2015 reprezintă 15,8 % din PIB (adică cu 0,2% din PIB mai mult, ceea ce raportat la PIB-ul din 2015, în valoare de 701 miliarde lei, reprezintă aproximativ 700 milioane lei). Veniturile fiscale reprezentau, în luna iunie 2011, 15 % din PIB. În 2015, reprezintă 15,1 % din PIB (adică o creștere de 0,1 %, ceea ce în valoare absolută înseamnă o creștere de 350,5 milioane lei). Încasarile din TVA (taxa cu cea mai mare pondere în buget) în 2011, luna iunie, reprezentau 4 % din PIB, iar la nivelul anului 2011, au reprezentat 8,7% din PIB. În iunie 2015, încasările din TVA reprezintă 4,2 % din PIB, adică cu 0,2 % mai mari decât în 2011, ceea ce în sumă abosolută, raportat la PIB, însemnă un plus de 700 milioane lei. Mergând mai departe cu comparația, dacă în 2011, încasările din TVA au reprezentat 8,7 % din PIB, pentru a ajunge la performanța din 2011 a Guvernului Boc, Guvernul Ponta ar trebui să încaseze suma de 60,987 miliarde lei, ceea ce înseamnă că la șase luni, adică iunie 2011, ar fi trebuit să încaseze minim 30,493 miliarde lei pentru a emite pretenții despre eficiența activității antievaziune a ANAF. In fapt, la nivelul lunii iunie 2015, ANAF a încasat, din colectarea TVA, suma de 29,181 miliarde lei, deci cu 1,31 miliarde mai puțin raportat la procentul din PIB al anului 2011. Or, logic, asta înseamnă contraperformanță și nu performanță. In statisticile lui Ponta e invers !

În concluzie, raportat la PIB, Guvernul Ponta, față de 2011, a realizat, în primul semestru, un plus de 701 milioane lei și nu 4,19 miliarde lei raportate ca excedent bugetar. Excedentul bugetar înseamnă, în fapt, cheltuieli bugetare mai mici, reprezentând 15,2 % din PIB, față de 17,7 % din PIB în 2011. Adică, mai precis, în loc de 124,07 miliarde lei, cât ar fi fost raportul cu 2011, Guvernul Ponta a cheltuit doar 106,55 miliarde lei. Și nu a redus cheltuielile de personal (aparatul bugetar) ci cheltuielile de investiții, reparații și întreținere, adică cheltuielile cu infrastructura rutieră (autostrăzi, drumuri naționale, etc.), cu modernizarea și întreținerea școlilor și spitalelor (unde dezastrul este cuvântul potrivit), cu asistența socială, etc, adică cele care efectează direct cetățeanul. Manipulând cifrele încât să pară că economia „duduie" și că veniturile bugetare au înregistrat recorduri istorice, Ponta înceracă să-și justifice filantropia electorală cu care cumpără non-combatul parlamentarilor, președintelui, serviciilor, pensionarilor militari, bisericii ortodoxe (căreia pentru a-i cumpăra tăcerea vis-a-vis de acordarea terenului pentru construcția unei moschei, i-a acordat, în compensație, o sumă uriașă de la buget). Și, profitând de idioțenie sau ignoranță, a reușit precum Pristanda, performanța de a metamorfoza cei 700 milioane lei în vreo 4,2 miliarde lei scriptic și a „alocat" (în fapt), pentru pomeni și filantropie, vreo 12 miliarde lei (necesari acoperirii majorărilor de pensii, salarii, donații către biserici și alte destinații ce vor împovora bugetul până la faliment). Cu astfel de manevre machiavelice, în care Iohannis a fost prins în capcana majorării salariului și a cheltuielilor de deplasare (șireată și eficientă manevra pontisto-opristă), Ponta supraviețuiește la guvernare și, pas cu pas (titlul cărții președintelui transpus în fapt), își reconsolidează poziția politică încât, dacă până la anul România nu intră în faliment, PSD și Ponta vor realiza continuitatea la guvernare, în pofida doriței opoziției de a prelua puterea (in special administrarea bugetului). Ce contează că, în fapt, toată activitatea filatropică a lui Ponta se bazează pe împrumuturi de la bănci comerciale ? Miliardul de euro lunar împrumutat consecvent de Guvernul Ponta, utilizat pentru cumpărarea (coruperea) și întreținerea nomenklaturii nu este contabilizat și nu este făcut public modul în care este cheltuit. Așa că idioții nu știu și nu trebuie să știe adevărul. Idioții nu trebuie să știe că povoara rambursării împrumuturilor necesare pentru majorarea pensiilor speciale, ale militarilor, majorarea pensiilor și salariilor parlamentarilor, a salariilor demnitarilor și a cheltuililor publice pe care guvernele nu le mai susțin din bugetul public, ci din împrumuturi, va fi cadoul otrăvit lăsat moștenire și de Guvernul Ponta (precum cele anterioare), cu girul și viza președintelui Iohannis, care, în loc să ia atitudine și să încerce demascarea și blocarea risipei populiste de bani publici sau împrumutați, descarcă de gestiune Guvernul Ponta. Idioții nu trebuie să știe că Ponta se zbate pentru introducerea noului Cod fiscal pentru că acesta, pe lângă relaxarea fiscală acordată cu dedicație marilor corporații monopoliste, compensează „găurile" bugetare și crează resursa bugetară pentru răsplătirea și mituirea nomenklaturii, prin majorarea taxelor pe proprietate sau a celor publice, locale, transferând povoara „relaxării fiscale" către populație. Și, ca orice compromis politic, când toată lumea „câștigă" (inclusiv președintele și opoziția, mituiți efectiv cu pensii speciale și salarii majorate) și noul Cod fiscal, în pofida „jocului de gleznă" a lui Iohannis, va trece în forma dorită de PSD și Ponta. O formă care are menirea de a corecta dezechilibrul bugetar creat de pomenile și filantropia pontistă, prin sufocarea populației cu taxe noi sau majorate pentru a crea resursele transformării demnitarilor și organele de represiune (parlamentari, membrii guvernului, înalții funcționari publici) într-o nouă nomenklatură de tip comunist, în care contează doar privilegiile și pentru care nu există stadarde minime de performanță sau răspundere penală. Și, preventiv, pentru a se preîntâmpina orice formă de cârtire, marele serviciu, copiat după KGB-ul ce a terorizat Europa de Est, a fost răsplătit, chiar și de Iohannis, cu un instrument pe măsură. ce-i permite defilarea cu bocancul cazon în întimitatea umană, sub pretextul prevenirii manifestărilor pro-legionare sau pro-comuniste (încălcându-se, flagrant, dreptul constituțional la opinie). Și ce dacă astfel îi scoatem din istorie pe un Mircea Eliade, Petre Țuțea, Nicolae Steinhard, Nae Ionescu, Octavian Goga, Constantin Noica, Emil Cioran, Radu Gyr, Nechifor Crainic, Mircea Vulcănescu, Gheorghe Racoveanu, Vasile Voiculescu, Paul Sterian, Lucian Blaga, Aron Cotruș, Calciu Dumitreasa ? Nu e logic, având în vedere că aceștia erau dușmanii comunismului, adică a nomenklaturismului ? Faceți recurs la memorie sau omagiați aceste adevărate valori naționale și mondiale și veți constata că securitatea n-a murit, ci doar a fost un pic în stand-by, dar și-a revenit și pune umărul la reinstaurarea nomenklaturismului. Și ce dacă-i vom scoate și pe un Vadim Tudor sau Adrian Păunescu (ceaușiști !) din istorie ? Au nevoie „idioții" (care ar trebui să fie proletari ascultători) de ei ? Cât timp îl au pe Ponta, Savu, Antonescu, Fenechiu, Chițoiu, Ghiță, Severin, Vâlcov, Andronescu, Blaga și încă alte astfel câteva mii de emanați ai noii orânduiri, ca valori consacrate de noul sistem - cărora, se pare, li se alătură, din mers și Iohannis -, ce nevoie mai avem de istorie ? Să ne aducem aminte că același tip de nomenklatură a distrus gena curată și valoroasă a României și a înlocuit-o cu cea în care oportunismul și supușenia de frica consecințelor, primează? Și, atunci, n-avea dreptate Țuțea?